Aș vrea românești. Sincer.

Sunt în Piața Traian. Am în față o tarabă plină de cireșe și în spatele lor două vânzătoare, probabil rude. Întreb: “Sunt românești?” Simultan, o vânzătoare îmi răspunde “Da!” iar cealaltă “Nu!”. Dincolo de problema etică, plec de acolo fără cireșe însă cu un subiect de reflecție. Pentru că scenariul s-a repetat în mai multe rânduri, în mai multe piețe, pentru mai multe produse alimentare și nu numai mie, ci și altor cunoscuți.

Puțin după acest episod am ajuns pentru prima dată la Târgul Țăranului. M-am apropiat de un vânzător care vindea borcane cu dulceață de nuci verzi. Întreb, pățit, de unde sunt nucile. “De la Nucet.” îmi răspunde zâmbind. Yeah, right, și eu m-am născut în Codrii Cosminului. Întreb din nou: “Și totuși, de unde sunt?” Îmi zâmbește iar, cald, “de la Nucet” și îmi explică unde e Nucetul, lângă Sibiu, și cu ce se ocupă. Cumpăr și descopăr acasă, pe borcan, că e produs de familia Cioran, din Nucet, cu mobil și pagină de internet.

De atunci, în fiecare sâmbătă sau duminică îmi fac piața de la Târgul Țăranului. După ce am mâncat de acolo dulceață, mezeluri, brânzeturi și alte bunătățuri făcute în casă sau în firme mici, locale, românești, nu mai am cum să cumpăr așa ceva de la vreun supermarket. E ca și cum m-aș târî după ce am învățat să merg.

Ne aflăm în ceea ce se numește, în termeni economici, o oportunitate de piață. În virtutea ei putem să mințim sau să muncim. Există în mintea multor consumatori români un brand generic al produselor alimentare – “românești”. Pentru care unii sunt dispuși să și plătească un preț suplimentar. Ne aflăm, în acelați timp, într-o tipic românească incapacitate de a exploata această mare oportunitate. Legumele și fructele românești lipsesc sau sunt sever minoritare pe rafturile supermarket-urilor, pe tarabele piețelor sau chiar pe marginea drumurilor (DN 1, pe secțiunea București – Ploiești duduie de legume și fructe din import).

Această discrepanță ar putea fi un indiciu important pentru un guvern interesat de soluții economice la criza actuală care să creeze avantaje și mult timp după ce criza va fi trecut. Dacă trăim într-o economie de piață liberă și există cerere dar nu există ofertă suficientă, înseamnă că undeva, în mod artificial, ea e sugrumată. Undeva, pe lanțul de producție sau de distribuție, produsele românești și producătorii lor au parte de un blocaj.

Ca guvernant interesat de venituri la buget m-ar preocupa în cel mai inalt grad ce ar trebui să fac pentru a elimina acest blocaj. Aș avea atunci de colectat mai mult tva, mai multe impozite din salariile aferente locurilor de muncă nou create în agricultură și în industriile conexe. Poate chiar aș beneficia de un aport de valută din exporturi.

Deloc de neglijat, aș putea capacita fonduri europene și aș încuraja crearea unei clase de agro-antrepenori de care România are nevoie cel puțin în egală măsură ca de tinichigii și filosofi. Pentru că și unii și alții, ca să-și facă treaba bine, au nevoie de sănătate și bun gust.