Ce ne face fericiți?

Pare că nu averea, nici cariera, nici poziția socială. La această dificilă întrebare a încercat să dea răspuns un studiu de aproape 70 de ani, pe 268 de bărbați care erau studenți la Universitatea Harvard în 1942, ‘43 și ’44, și ale cărui rezultate au fost publicate în luna iunie în The Atlantic Magazine din SUA. Grant Study reprezintă una dintre cele mai longevive, documentate și coerente cercetări longitudinale din lume. Materialul care descrie monumentalul efort merită citit în engleză aici.

Mai jos, o secvență cu psihiatrul George Vaillant, cel care a coordonat Grant Study în ultimii 40 de ani.

Câteva lucruri mi-au atras în mod deosebit atenția.

Primul vine din felul în care unii dintre participanții la studiu au răspuns la întrebări, scrise sau verbale, de-a lungul anilor. Una dintre măsurile nefericirii pare a fi disponibilitatea redusă a oamenilor de a fi sinceri cu ei înșiși, despre ei înșiși. E o tendință pe care o văd și eu adesea în cursurile de branding personal. Mulți avem dificultăți reale în a ne accepta și declara minusurile, neajunsurile. Coordonatorii studiului documentează aceste diferențe: între felul nefericit în care cineva trăia și se simțea și felul mulțumitor în care se descria. E un fel de fals optimism asumat, în care vrei să te convingi că ești ok deși ești foarte departe de asta. E un mecanism defensiv care însă apără fără să ajute.

Al doilea mărturisesc că m-a surprins, nu mă uitasem până acum la emoții din așa o perspectivă. O concluzie a studiului e că emoțiile pozitive ne fac mai vulnerabili decât cele negative. Asta pentru că în timp ce cele negative au rol de protecție, ne pot apăra de mai rău, cele pozitive ne pot expune unor viitoare dezamăgiri. Vaillant spune:

“E foarte greu, pentru cei mai mulți dintre noi, să tolerăm să fim iubiți.”

M-am mai liniștit când am citit că această concluzie e valabilă doar pe termen scurt, pentru reacțiile imediate. Pe termen lung, emoțiile pozitive creează conexiuni mai sănătoase și mai adânci, mult mai favorabile unui trai fericit.

În fine, a treia concluzie e sumarizată chiar de conducătorul studiului, într-un interviu de anul trecut. Întrebat ce a învățat în mod esențial din acest studiu, George Vaillant răspunde:

“Singurul lucru care contează cu adevărat în viață sunt relațiile fiecăruia cu alți oameni.”

Așadar, după 70 de ani de urmărit în detaliu viețile unor oameni cu realizări dintre cele mai notabile (oameni de afaceri, de cultură, medici, politicieni de vârf – unul dintre ei a ajuns președintele SUA), concluzia e că nu ceea ce a avut fiecare în afara lui a contribuit decisiv la fericire, ci ceea ce a putut fiecare să trăiască înăuntrul lui, în relație cu altcineva. Nu ceea ce puteau dobândi, expune și cuantifica, ci ceea ce puteau împărtăși.

Mi se pare o concluzie utilă, mai ales în vremurile grele pe care le parcurgem. Studiul a avut nevoie de multe zeci de ani și câteva sute de vieți ca să ajungă la ea. Poate unii dintre noi reușim mai devreme, într-o singură viață.