Citesc și risc
Citesc Jurnalul Oanei Pellea, pe malul lacului. Un bou cu un copil în brațe intră cu skijetul în ponton, încercând să impresioneze două pițipoance care sprijineau balustrada. Mă uit în carte, mă uit la bou. Mă uit în carte, mă uit la bou. Stau perplex, nu pot parcurge distanța. Eu în care lume trăiesc?
Dacă Oana ar fi fost lângă mine, am fi râs cu gura până la urechi, tare, foarte tare, în lacrimi. De multe ori râdem așa. Memoria nu e punctul meu forte dar nu voi uita niciodată o scenă:
Hotel Novotel, pauza de prânz a unei conferințe Erudio. Stăm la masă, serioși, suntem acolo cu treabă. Lângă mine, Oana, în fața mea Horia (Roman-Patapievici), lângă el, Dan C. (Mihăilescu). La un moment dat conversația se animă și ne dăm seama că ne simțim bine și că putem mai mult. Încep glumele. Începem să râdem. Și brusc, se crapă cerul. Horia începe să-l imite pe Cristoiu criticând expoziția cu poneiul roz. De uimire încremenesc cu gura deschisă, încă nu pot să râd. Oana explodează mai repede și o urmez în extaz. Horia continuă nestingherit. Oana râde urlând în hohote și bate cu palma în masă, de undeva de sub ea. N-o mai văd dar o aud. Cu ultimele puteri îmi dau scaunul la o parte ca să nu mă prăvălesc de râs cu tot cu masă. Plângem șiroaie. Horia nu dă semne de îndurare. Începe să-l imite și pe Valentin Stan. E prea mult. Nu-i mai văd nici pe el, nici pe Oana, nici pe Dan C. Îmi pun problema dacă o să mai pot să respir. Nu știu ce să-l rog pe Horia, să se oprească sau să continue.
Într-un final, epuizat, îmi dau seama că restul se uită la noi cam ciudat și ne oprim, treptat.
Am multe amintiri din astea cu Oana, de izbucniri, de descătușări, de eliberări. Nu știu cum se va termina Jurnalul (sper să nu se excite pe lângă ponton și vreunul cu șalupa), însă eu la Oana așa mă gândesc cel mai des, râzând cu poftă de viață nebună, autentică, trăită fără rest. Sper să țină și ea un jurnal.
2009, iunie 13 @ 22:23
Cred ca Valoarea exceptionala a omului si artistului Oana Pellea consta tocmai in aceasta imbinare de risu-plinsul. „Jurnalul” mi se pare de exceptie! Iar pe tine te invidiez ca o cunosti si rizi cu ea impreuna!
2009, iunie 15 @ 16:05
Stimate domn,
Am sa fac aici, la dumneavoastra acasa, ceva ce mi-am propus demult.O sa va rog ca, incepand cu domnia voastra, sa incepeti sa redati demnitatea si respectul animalelor domestice.Este inadmisibil ca membri ai speciei „homo sapiens” sa fie asemuiti cu diverse animale domestice atunci cand se comporta…omeneste, nu credeti? Personal cred ca vaca, boul, oaia, porcul, magarul, sunt animale pasnice, calme, linistite, orice forma de comportament violent manifestat avand motive si explicatii solide.
Va propun pentru inceput sa faceti un drum „la tara” si sa priviti animalele domestice. Sunt sigur ca niciunul nu va semana cu individul din textul domniei voastre.
Ajungem la 30, 40, 50 de ani sa ne implicam in actiuni si politici de „ecologizare”, „green-izare” a vietii noastre si de fapt copiilor nostri le transmitem zilnic un mesaj descurajant de simplu: regnul animal ne este inferior.
Ce s-a intamplat intamplat stimate domn cu „nesimtitul”, „imbecilul”, „prostul”, „penibilul”, „dobitocul”?