Acreditarea discreditării

(Articol apărut în numărul din 21 iulie al Revistei 22)
An de an autoritățile românești acreditează instituții de învățământ superior, publice și private, care discreditează noțiunile de educație modernă, de rezultate relevante și de prestigiu academic. România are peste 110 universități, nici una între primele 500 din lume. Ele au produs anul trecut peste 200.000 de absolvenți, probabil nici unul pe deplin convins că ce a învățat în facultate îi va folosi realmente la ceva.

Deși e cel mai “reformat” din România ultimilor 20 de ani, domeniul educației a demonstrat că e incapabil de o reformă care să producă și altceva în afară de costuri, confuzie și corupție. Fără un sistem de educație performant, ancorat în lumea de azi, n-avem nici o șansă la vreun loc notabil în lumea de mâine.

Dat fiind faptul că nici o soluție din interiorul sistemului n-a funcționat, cred că e momentul să ne punem speranțele în una din afara lui – voucherele de educație. Ele presupun schimbarea modului de finanțare a educației în România de la finanțarea instituțiilor de învățământ superior la finanțarea absolvenților de liceu care sunt admiși la o facultate, privată sau de stat. Fiecare student își duce partea de subvenție de la stat către facultatea care îl convinge și îl acceptă.

În acest fel s-ar crea o piață a educației academice, o concurență și o diferențiere pe bază de valoare. Vor fi mai bine finanțate facultățile care vor ști să ofere ceva util studenților. Vor dispărea facultațile care acum consumă resurse doar pentru propria perpetuare. Vor fi mai bine plătiți profesorii care îi vor putea învăța pe studenți ceva care merită învățat. Își vor găsi altceva de lucru profesorii care încă dictează cursuri ce nu mai valoreaza nici cât hârtia pe care sunt scrise.

Facultățile vor fi obligate de piață să producă și să comunice rezultate convingătoare. Vor trebui să intre în proiecte de cooperare cu entitățile economice, administrative sau culturale sau de specialitate în care studenții vor dori să-și găsească de lucru după absolvire. Vor învăța să atragă resurse din mediul privat pentru a finanța, pe de o parte o programă solidă iar pe de altă parte proiecte de cercetare academică utile.

Nu în ultimul rând, cel puțin facultățile cu profil economic, vor avea interesul să coopteze ca profesori permanenți sau invitați, oameni care chiar știu cum merg lucrurile în lumea afacerilor de azi. Care pot spune studenților cum va fi în lumea reală, nu cum scrie în cărți că ar trebui să fie în lumea reală. Care pot insufla tinerilor un spirit antreprenorial fără de care succesul va fi întârziat și subțire. Care pot ajuta studenții să își aleagă mai repede și mai corect un început de carieră.

Sistemul voucherelor funcționează, la nivele și proporții diferite în mai multe țări ale lumii (SUA, Chile, Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Olanda). Nu văd de ce la noi n-ar fi mai bun decât ce avem acum. Nici n-ar fi prea greu. Ar fi într-adevăr greu de impus unui sistem anacronic, care e dispus la orice pentru a-și apăra șansa la supraviețuire. Dar cred că lupta merită dată. Și dacă ar fi câștigată, poate am învăța din ea și cum să extindem cel mai bine modelul la licee, școli și grădinițe. Pentru ca la facultăți să nu mai ajungă studenți care nu știu să vorbească, să scrie sau să gândească.

E o relație directă. Pentru a-și dori să fie mai bun, un profesor are nevoie de studenți care să poată aprecia asta. Și de studenți care să poată folosi asta. Cu o masă de studenți care intră în facultăți din ce în ce mai slab pregătiți și mai demotivați, chiar și misiunea celor mai buni profesori e din ce în ce mai grea.

Voucherele ar putea împinge la dinamism și adaptare un domeniu încremenit în proiect, din păcate într-un proiect caduc și ineficient. Ar putea crea responsabilizarea atât a universității cât și a studentului, pentru că amândoi vor avea ceva de oferit și ceva de primit. În plus, ar putea crea și ceva ce azi nu prea mai există: relația afectivă a studentului cu facultatea și cu profesorii lui. Bucuria și mândria de a fi absolvit o anume facultate, de a fi avut un anume profesor. Și poate dorința de a menține legătura și după abslovire, pentru a îi ajuta și pe cei care vin după el.