România va avea o elită

Convingerea asta mi s-a întărit la conferința Optimism 2009. Nu din cauza subiectului, nici a prelegerilor, ci a vorbitorilor. M-am aflat într-un context rar în România – acela în care oameni de certă valoare, uneori chiar competitori între ei, gândesc și vorbesc frumos, apreciativ, unii despre alții, în public și în privat. Cristi Manafu, Dragoș Bucurenci, Bobby Voicu, Cristi Lupșa, Emi Gal și alții de acolo sunt tineri care vor forma elita viitoare a României plecând de la un exercițiu de apreciere reciprocă onestă care lipsește aproape cu desăvârșire vârfurilor de azi ale României.

Sunt oameni care se ajută să reușească, să progreseze împreună și asta e condiția esențială a unei elite durabile și eficiente. Prin aceste două caracteristici înțeleg o elită capabilă să producă rezultate concrete, pe o perioadă îndelungată de timp. Oamenii aștia par să poată face deja acest lucru, fiecare în domeniul lui de activitate, ajutându-se însă de toți ceilalți.

A fost foarte reconfortant pentru mine să simt ce scriu acum, pentru că spațiul public românesc abundă zilnic de contraargumente la titlul acestui articol. Am plecat de la conferință, cum era de așteptat, mai optimist.