Păcat

Ieri am fost la concertul Madonnei. Pentru spectacol am un singur cuvânt – desăvârșit. Pentru organizare am tot unul – dezamăgitor. Madonna a arătat cum se face un show ca la carte în fața unui public înghesuit ca niște vite într-un staul plin de praf, călcând pe sticle și pahare goale sau pe jumătate goale, fără culoare de trecere, fără toalete suficiente, fără nici o urmă de ordine care să merite în vreun fel prețul plătit.

Nu zic că e doar vina manierei de (dez)organizare, a avut legătură și cu calitatea unei părți a publicului, suficient de nesimțită încât să arunce totul pe jos și să ne oblige pe toți să stăm câteva ore într-o groapă de gunoi.

Dar oare ar fi fost scumpă, pe lângă cei 5 milioane de euro cât am citit că a costat spectacolul, angajarea și a unui consultant extern care să îndrume înspre organizarea concertului nu doar pentru artiști, ci și pentru publicul plătitor? Ce contează mai mult: că a fost Madonna aici și toate părțile implicate și-au încasat banii sau că 70.000 de români n-ar fi trebuit să experimenteze condițiile unui bâlci de secol 18?

Păcat de spectacol. Ca experiență de entertainment pe scenă, a fost peste U2. Ca experiență a spectatorului a fost incomparabil. La Londra m-am simțit respectat, aici mai degrabă păcălit.

Următoarele bilete le am la Leonard Cohen și aveam speranțe foarte mari, după relatările prietenilor de la precedentul lui spectacol în București. Acum, după experiența Madonna, sunt ceva mai rezervat. Dar îmi mențin totuși optimismul că organizarea va fi mai decentă decât ieri.