Mai puțini ar fi mai mult

(Articol apărut în numărul din 29 septembrie al Revistei 22)
România ar fi mai mult decât e astăzi cu mai puțini. Mai puțini parlamentari, mai puțini miniștri, mai puțini prefecți, mai puțini în consilii, comitete și comisii. Sunt prea mulți și tendința lor naturală e să vrea să fie din ce în ce mai mulți. Fiecare își formează un aparat care inventează rosturi cu o ingeniozitate demnă de o cauză mai bună. E probabil cea mai grea luptă pe care România o are de dat – cea cu cohortele bugetofage.

Iau un exemplu de care m-am lovit recent, ca om de afaceri: trezoreria. Echivalentul ofițerilor de cont de la bănci, ofițeresele de cont de la trezorerie țin evidența firmelor de care răspund, doar pe hârtie. De fiecare dată când mă duc acolo, trebuie să îmi găsească dosarul fizic în care e tipărită situația contului meu în fiecare zi. Eu nu pot să fac fără ele niciunul dintre pașii pe care îi fac singur, în fiecare zi, cu banca la care am cont. Dacă vreau să transfer bani din contul meu de trezorerie în contul din bancă, trebuie să procedez în felul următor: întâi trebuie să mă duc la trezorerie și să cer un extras de cont (nu pot verifica situația contului meu nicicum altcumva). După ce văd la fața locului câți bani am, sunt obligat să plec de acolo pentru că nu pot completa niciun ordin de plată pe loc. Ele nu-mi pot elibera niciun document.

Trebuie să mă duc la birou, să descarc un formular de pe Internet, să-l completez și apoi să mă întorc cu el la trezorerie ca să-l depun la ghișeu. Ele îl preiau și apoi tot ele fac plata. Mi s-a părut cea mai pervertită utilizare a Internetului cu care m-am întâlnit vreodată. Experiența e pe cât de năucitoare, pe atât de grăitoare despre cum o instituție își poate inventa muncă și rost. Rezultatul e doar o enormă risipă. Mie îmi consumă degeaba o jumătate de zi, lor le justifică un sediu și o leafă și toți ieșim în pierdere. Eu pierd timp și bani, ele posibilitatea de a face ceva mai util cu viața lor. În mod normal, ar trebui să-mi pot vedea contul pe Internet și din două click-uri să fac transferul banilor. Fără deplasări, fără benzină, fără cozi, fără hârtii, fără dosare, fără ștampile și semnături. Adică fără rațiunea de a fi a majorității instituțiilor statului de la noi.

Zic majoritatea, pentru că, tot recent, am întâlnit și exemplul opus. Mi-am pierdut unul dintre numerele de înmatriculare de la mașină și a trebuit să cer un duplicat la noul sediu al poliției rutiere de pe Șoseaua Pipera. Am depus actele seara la 19.30 și am ridicat numerele a doua zi dimineața la 10. Mi s-a explicat că, în mod normal, se pot ridica în aceeași zi, cam la două-trei ore de la depunerea actelor. Care depunere se face pe baza unor numere de ordine eliberate electronic, fără îmbulzeală, fără scandal și cozi pe șapte rânduri, cum era până nu de mult. Deci, se poate.

Deși nu sunt un susținător al lui Traian Băsescu, susțin fără rezerve atât propunerea lui de reducere a numărului parlamentarilor, precum și propunerea oricui de reducere a angajaților în orice instituție a statului. Pentru că se poate. Sunt sigur că se pot obține rezultate mai bune cu oameni mai puțini.

Ziceam că e lupta cea mai grea, pentru că aparatul e pus în postura de a-și face rău sieși, pentru a ne face nouă un bine. Or, asta mi se pare foarte greu de realizat. Cred că speranța și scăparea ne stau tot în organismele internaționale. Fie FMI, fie UE, fie altele asemenea ne vor constrânge încet-încet să intrăm în rândul lumii și din punctul ăsta de vedere. Nu că acolo ar fi raiul de pe pământ, dar cel puțin e foarte departe de iad. N-o să uit niciodată stupoarea cu care, în anii ‘90, am părăsit sediul administrației locale dintr-un orășel din Germania, când mi-am cumpărat prima mașină de acolo. Toate formalitățile de vânzare-cumpărare a unei mașini, care aici durau zile întregi de nervi, șpăgi, cozi și alergături, acolo le rezolvasem la o singură vizită, la un singur ghișeu. Am întrebat-o pe funcționară de trei ori dacă asta e tot, până când s-a uitat în mod explicit și prelung la persoana care urma după mine.

S-au schimbat multe și la noi de atunci, însă multe au rămas neschimbate. Cel mai greu de schimbat va fi apetitul pentru munca la stat, pentru rostul fără rost și treaba aflatului în treabă. Examen greu pentru următorii 20 de ani brucanieni.