Vom rămâne fără cuvinte

(Articol apărut în numărul din 27 octombrie al Revistei 22)
Am lucrat mai bine de 12 ani în cercetare de piață, adică în studierea atitudinilor, obiceiurilor și preferințelor românilor. Pe baza acestei experiențe aș risca o predicție. Dacă am propune unui eșantion reprezentativ pentru populația României să asocieze sintagma „politician român“ cu 50 de calități ale unui om, bunul simț nu s-ar situa în primele 49. Și totuși, doi dintre candidații la președinție s-au gândit că bunul simț este ceea ce-i reprezintă cel mai mult pe ei, ca oameni politici, pentru a ne conduce.

Am putea considera că e doar o eroare de poziționare. Am mai putea gândi că, de fapt, e doar un exercițiu mimetic: candidații au intuit sau au aflat că asta e ce își doresc cel mai mult românii de la un politician și atunci au riscat o ofertă. Dincolo însă de motivele lor, eu m-aș apleca puțin asupra consecințelor.

Bunul simț e ultima redută dintr-o serie de cuvinte pe care clasa noastră politică postdecembristă le-a golit de semnificații, continuând o lungă tradiție predecembristă. Comuniștii ne confiscaseră conținutul unor cuvinte precum muncă, progres, plan, academician, raport, dezvoltare etc. Unele am reușit să le mai recuperăm, altele nu.

După decembrie 1989, primul cuvânt care a căzut la datorie a fost chiar „revoluție“. În curând vom aniversa 20 de ani de la un eveniment mai degrabă ambiguu. Știm că el a determinat o trecere, însă nu ne e clar deloc, cel puțin unora dintre noi, cine a făcut această trecere, cum și de ce.

A urmat cuvântul „schimbare“. Schimbarea care de fapt nu schimbă nimic ne-a marcat atât de tare începutul anilor ‘90 încât acum pare mai degrabă deplasat să propui o schimbare în plan politic. Înțelesul sintagmei „pleacă ai noștri, vin ai noștri“ s-a insinuat în cuvântul „schimbare“ până când l-a secătuit de orice putere.

Cuvântul de pe urma căruia am pierdut însă toți încontinuu a fost „reformă“. Gândiți-vă cam cu ce cuvinte ar fi întâmpinat cineva dacă ar ieși acum public să propună o reformă a, să zicem, învățământului românesc. „Băi, ne lași…?!“ ar fi, probabil, reacția cea mai la îndemână. Reforma a fost, până la această campanie prezidențială, cuvântul cel mai vitregit. Însăși reforma ar trebui reformată, pentru a reveni în formă și a mai putea însemna vreodată ceva.

Apoi le-a venit rândul unor cuvinte ce păreau mai în siguranță. Primul care îmi vine în minte e „strategie“. El a fost atacat din două părți. O dată dinspre lumea poltică, unde a fost echivalat cu o lungă înșiruire de vorbe goale. Am citit câteva strategii guvernamentale și nu sunt nimic mai mult de atât. După ce parcurgi un astfel de document, nu mai vrei să faci, să citești sau să aplici în viața ta o strategie.

Celălalt atac a venit din lumea sportului. Cea mai răspândită utilizare a cuvântului e în sintagma „meciuri strategice“. Adică într-un loc în care cuvântul este eliminat subit la masa verde, cu toate înțelesurile lui originale, pozitive.

Ultimul asalt la adresa cuvintelor noastre e potențial letal. Dacă nu vom mai înțelege ce înseamnă respect și bun-simț, nu vom mai înțelege nimic. Pentru că nu ne vom mai înțelege între noi. Dacă pentru copiii noștri reperele de bun-simț vor fi Traian Băsescu și Crin Antonescu, Adi Minune va deveni un muzician, Dan Diaconescu un intelectual, iar Gigi Becali un politician. Doar că România nu va mai fi o țară, ci un circ în aer liber pentru care casele de bilete vor fi amplasate la Nădlac și la Otopeni.

În 2004, „Conspirația bunului simț“ a fost deviza sub care partidul Uniunea pentru Reconstrucția României – URR a participat la alegeri. Am vrut să provocăm o revoluție a bunului simț. Am primit atunci câteva zeci de mii de voturi. A rămas o conspirație.

După multe alte sacrificii, câțiva prezidențiabili ne cer acum să sacrificăm și ultimele cuvinte care ne-ar mai fi putut salva. Le vor plimba prin țară legate cu fulare de cuvintele „promisiune“ și „viitor“ și ne vor cere votul. Vor mai pune greutate pe cuvintele lor cu găleți, tricouri, șepci, pixuri, mici și beri. Chestii românești, tradiționale.

„The problem with common sense is that it is not so common.“ Citatul ăsta are sens doar în engleză și, din păcate pentru noi, din ce în ce mai multe cuvinte își păstrează sensul doar în engleză.