Bilet de adio

În numărul de luni al Revistei Forbes a apărut un material în care am fost inclus și care se referă la o durere mai veche a mea, despre care am mai scris: lipsa de strategie, de orice strategie, a României. Articolul lui Andrei Năstase, din care puteți găsi un fragment aici, se numește “România doar pe termen scurt” și descrie foarte bine capcana din care nu putem ieși de 20 de ani.

Nu e prima dată când suntem într-un ciclu electoral în care un partid sau o alianță deține puterea prin toate pârghiile ei: președinție, parlament și guvern. Că nici în astfel de condiții nimeni nu poate propune o strategie coerentă pe termen mediu și lung mi se pare foarte dezamăgitor. Faptul că toți își concentrează energiile exclusiv pe presiunile și crizele fiecărei zile, fără să dea semne că înțeleg sau coordonează și viitorul apropiat, nu ne lasă nici o șansă.

Asta e o temă pe care o aud des de la politicienii cu care mă mai întâlnesc și cu care nu pot fi de acord: nici un guvern nu poate crea și aplica o strategie pentru că trebuie în continuu să stingă crizele prezentului: pensii, doctori, profesori, magistrați, militari, sindicate etc. Cred că e exact pe dos. Toate crizele astea apar și vor apărea mereu tocmai pentru că nu există o strategie care să rezolve problemele în profunzime, nu să cârpească efectele odată la câteva luni.

20 de ani am bănuit că cei care ne conduc nu știu să pună pe picioare o strategie adevărată. Pe măsură ce și guvernul actual, de la care aveam niște minime așteptări, persistă în a nu elabora una, încep să înclin înspre altă opinie. Cred că mai degrabă nu vor. Cred că o strategie bine făcută, odată agreată de toată lumea, ar supune conducerea politică și administrativă la niște rigori și repere de evaluare pe care pur și simplu cei aflați la putere, indiferent de partid, nu și le doresc.

Când nimeni nu știe unde vrei s-ajungi, nimeni nu te poate trage de mânecă pentru că n-ai ajuns undeva. Și, o dată la 4 ani, toți pot să promită din nou noi căutări. O să plutim în derivă, din grevă în grevă, din moțiune în moțiune, din șpagă în șpagă și din talk-show în talk-show până când o să ne hotărâm fiecare în ce altă țară vrem să ne creștem copiii.