Exercițiu de civilizație

Aproape la fiecare ieșire în străinatate, aflu de la români stabiliți în locurile în care ajung câte un exemplu de bună practică în relația statului respectiv cu cetățeanul. Lucruri și proceduri simple, și rapide, la mintea cocoșului, îți vine să zici, când le auzi.

Am ajuns la concluzia că sistemul public românesc (administrație, sănătate, educație etc.) nu e subfinanțat, ci masiv suprafinanțat. El consumă enorm fără să producă aproape nimic din ce i-ar trebui clientului său, cetățeanul. Ba mai mult, foarte frecvent, el produce și costuri în plus pentru cetățeni, aproape la orice interacțiune. Ai zice că e gândit special așa, la mintea cocoșului hoț.

În numele și în spiritul dorinței de a ieși cât mai repede din criză, Guvernul României ar putea face un exercițiu simplu și inteligent de participare cetățenească. Sunt convins că foarte mulți români ar fi foarte bucuroși să ajute gratuit. Ar fi, la urma urmei, mai ales în interesul lor.

Așadar, guvernul ar putea deschide un website, pe domenii în care români, care au călătorit în străinătate sau care locuiesc acolo, să descrie clar și concis procedurile prin care le-au fost îndeplinite mulțumitor necesitățile administrative, de sănătate, juridice etc., în diferite țări ale lumii. Exemple concrete, la obiect, care să se constituie într-o bază de date de bune practici, eficiente logistic și financiar, din care diverse ministere sau autorități centrale și locale s-ar putea inspira pentru a crea un sistem public corect finanțat. Adică nici prea mult, nici prea puțin.

Cum se aplică pentru un pașaport în Spania, cum se votează în Elveția, cum se înmatriculează o mașină în Belgia, cum se plătesc taxele și impozitele în Germania, cum se cumpără o casă în Franța, cum ești primit, programat, diagnosticat, tratat și vindecat într-un spital din Austria, cum arată formularele, care sunt fluxurile documentelor, de ce, în majoritatea țărilor europene, nu există cozi la ghișee, la niciun fel de ghișee.

Cum e pus în practică vestitul principiu „checks and balances“, altfel spus, cum te asiguri că cineva nu se poate abate de la îndatoririle sale, fără ca asta să încurce automat pe altcineva, și că nimeni nu poate abuza sistemul în interesul propriu, fără ca asta să afecteze imediat interesele legitime ale altora și fără să suporte consecințe legale. Pare de neimaginat, în sistemul public românesc, în care abuzul e mai degrabă regula decât excepția, dar sunt convins că, dacă țări asemănătoare nouă ca temperament și înclinații, precum Italia sau Spania, au reușit și noi avem șanse să reușim. Dacă vrem.

Nu mă aștept la rezultate spectaculoase peste noapte. Bănuiesc că multe organigrame stufoase și proceduri greoaie sunt păstrate dinadins, pentru a justifica atât costuri, cât și posturi fantomă, însă nu cred că reaua intenție sau prostia sunt valabile peste tot și la orice nivel. Poate sunt locuri în care oamenii au nevoie doar de câteva idei bune. Și adesea ele sunt greu de imaginat în hățișul de confuzii și contradicții care ne sufocă în fiecare zi.

Cu o astfel de inițiativă n-am mai fi în situația de a crea reguli de relaționare în și cu instituții despre care doar credem sau sperăm că vor funcționa. Am avea acces la un set comparativ de instrumente care chiar funcționează cu succes prin alte părți și le-am putea alege pe cele care ne-ar fi de cel mai mare ajutor.

În acest moment, cel mai apreciat și respectat funcționar public român e un palestinian – Raed Arafat, creatorul SMURD și actualmente secretar de stat în Ministerul Sănătății. El a demonstrat o putere nu doar supraomenească, ci de-a dreptul supraromânească de a lupta cu hidra și de a-i îmblânzi unul dintre capete – sistemul național de urgență care salvează în fiecare zi vieți.

Nu știu de unde s-a inspirat el, dar noi ne putem inspira de la el și de la toți românii care au trăit experiențe civilizate oriunde în lume, care pot fi replicate în România. Puțin câte puțin. Azi un ghișeu, mâine un formular pe internet. Azi un funcționar, mâine o adresă de e-mail. Moartea recentă a unor copii în locul care trebuia să le dea viață a readus în atenția publică un lucru dureros. Finanțăm un sistem public în care indolența e starea de spirit și de fapt, în care oricine poate să nu-și vadă de treabă liniștit.

Sper ca această tragedie va crea o neliniște sănătoasă în rândul celor care au puterea și obligația să schimbe un sistem bolnav, să-l curețe și să-l pună pe picioare, că să poată merge, împreună cu noi, spre o societate mai civilizată. Și dacă ei nu știu cum, putem ajuta fiecare, cu o bucățică mică de civilizație funcțională.
(Articol apărut în numărul din 24 august al Revistei 22)