Pentru cei mai buni dintre noi

Un titlu care ar putea stârni iritare. Cum adică, există unii între noi care sunt mai buni decât noi înșine? Eu cred că da și mai cred că doar prin ei vom scoate capul la lumină.

Experiențele mele de zi cu zi îmi spun că suntem într-un proces accelerat de deprofesionalizare. Serviciile publice se bazează pe un personal din ce în ce mai slab pregătit și mai prost plătit.

De regres nu e scutit nici mediul privat. Reducerea drastică a costurilor a însemnat, pentru multe companii, eliminarea cheltuielilor cu trainingurile și instruirea angajaților, care mai reușeau să suplinească lipsa de pregătire a proaspeților angajați.

Sursa problemei, sistemul românesc de educație, e într-o stază generalizată, pentru care nu se vede la orizont nicio soluție viabilă. Și totuși, de undeva, trebuie începută reprofesionalizarea. Cea mai rapidă și eficientă cale e să ne folosim de cei mai buni dintre noi: absolvenții români ai universităților străine. Sunt cele mai valoroase creiere pe care le avem (odată ce au trecut de teste foarte drastice la admiterea acolo) și sunt, totodată, și cele mai bine pregătite minți pe care le avem (din moment ce au finalizat un parcurs educațional foarte exigent și competitiv).

Principala problemă pe care cei mai mulți dintre ei o au acum, la întoarcerea în țară, e că România nu știe să-i valorifice. Nu sunt angajați, nu li se oferă șansa de a pune în practică un set de cunoștințe și abilități net superior absolvenților universităților româ nești, iar societății românești nu i se oferă șansa de a beneficia de priceperea și puterea lor de muncă.

Statul român are datoria să oprească aceste pierderi. Conform statisticilor oficiale, la ora actuală, studiază în străinătate aproximativ 50.000 de români. Cum nu toți se întorc, am putea presupune că discuția se poartă despre un număr de absolvenți de ordinul miilor, care s-ar întoarce în România în fiecare an. În acest moment, cred că ei sunt cea mai valoroasă resursă pe care o avem.

Propunerea mea e ca orice companie sau instituție, care angajează un absolvent de studii în străinătate care se întoarce în România în maximum 5 ani de la terminarea studiilor, să beneficieze de scutire la plata impozitului pe salariu, asemănătoare scutirii aplicate acum în cazul specialiștilor în IT.

Măsura aplicată în sectorul IT a dat rezultate și a atras în România cei mai mari jucători din domeniu din lume. Asta a dus la stadiul de performanță o competență locală, care, altminteri, nu s-ar fi putut coagula și exprima.

Cred că trebuie să împingem modelul mai sus, cu repercusiuni mai importante pentru performanța generală a României. În cazul propunerii mele, nu discutăm de o reducere semnificativă în vreun fel a veniturilor bugetare, dar discutăm de un aport cert de profesionalism și competență de care România are nevoie acum mai mult decât de orice altceva.

Mulți angajatori se feresc de absolvenții români din străinătate, care aplică pentru joburi în România, deoarece se tem de așteptările lor salariale mai mari decât cele de pe piața locală. Însă e foarte firesc să fie așa. Un absolvent de Harvard sau de INSEAD are tot dreptul să ceară un salariu mai mare decât un absolvent de ASE. Interesul României ar fi ca absolventul de Harvard să poată obține acel salariu în România și nu în altă țară. România a investit în copilul și elevul cu pricina, ar trebui să fie în stare să implementeze un sistem prin care să poată beneficia de rezultatele educației lui superioare.

E adevărat că suntem într-o perioadă de austeritate și de tăieri de costuri aproape cu orice preț. Zic „aproape“, pentru că n-ar trebui să cădem într-o capcană. Nicio entitate economică n-a revenit vreodată la performanță doar prin reducerea costurilor. Ea e doar un mijloc, nu un scop. Pentru ca durerile pe care le creează să nu fie în zadar, reducerea costurilor trebuie făcută în paralel cu atragerea resurselor care să genereze valoare adăugată în viitorul apropiat.

Cea mai importantă valoare de care România are nevoie azi e aceea adăugată de absolvenții români din străinătate. Ei sunt ce are România acum mai bun. Dacă guvernanților le-a mai rămas vreo urmă de inspirație netăiată din fișa postului, către ei ar trebui să-și îndrepte atenția și inițiativa legislativă.
(Articol apărut în numărul din 10 august al Revistei 22)