Educația prin valori

Anul a început cu o reformă – a educației –, care ar fi fost ideală acum vreo 15 ani. E binevenită și acum, dar, venind mai târziu, întâmpină dificultăți mai mari. Nu doar sistemul e pus în fața reformei, ci și felul în care ne uităm la el.

Noua Lege a învățământului prevede un rol mai important al părinților în consiliile de administrație ale școlilor și liceelor. Deși sunt părinte de copii la școală și în curând la liceu, cumva, vestea asta nu m-a făcut să sar în sus de bucurie. Pe lângă propria experiență, nu puțini sunt oamenii care îmi povestesc terifiați că, la ședințele cu părinții, tocmai părinții insistă ca odraslele lor să primească cât mai multe teme și să fie înscriși la cât mai multe activități extrașcolare. Acumularea de informație și activități e în continuare tot ceea ce mulți părinți înțeleg printr-o bună educație.

Am fost de curând, în București, la un târg al liceelor străine de top din Europa și SUA. Am intrat în vorbă cu organizatorii și am auzit ceva ce nu am auzit niciodată în România. Pentru ei era important ce anume carieră își doresc copiii mei, dar mai important era ce fel de oameni îmi doresc eu ca ei să devină. Cunoștințe de vârf pot dobândi în multe locuri, la prețuri comparabile. Dar fiecare liceu de top își formează elevii într-un anume fel, îi încurajează și îi educă să îmbrățișeze anumite valori, și nu altele.

Pentru diriguitorii liceelor era important să găsească o intersecție consistentă între sistemul lor de educație, valorile pe care eu aș vrea să le prețuiască copiii mei și valorile care se potrivesc tipului lor de personalitate și de aspirații. Asta deosebește un liceu german de unul francez, englez sau american. Sunt stiluri de învățare și de viață diferite care creează parcursuri de viață diferite.

Putem spune așa ceva în mod explicit și argumentat despre vreun liceu din România? Sintagma pe care o aud adesea în ultima vreme e că, la școală sau la liceu, „depinde ce noroc ai de profesor“. În aceeași unitate de învățământ coexistă, mai mult sau mai puțin pașnic, cadre didactice remarcabile cu unele execrabile. Copiii mei au ajuns să urască materii pe care le apreciau cu un an înainte doar pentru că li s-a schimbat profesorul. Iar copiii nu judecă niciodată profesorii după câtă materie știu sau după cât învață de la ei, ci doar după felul în care se poartă la ore. Iar prin asta nu înțeleg doar lipsa severității, ci darul de a povesti, de a face materia captivantă, de a o lega de viața copiilor din afara școlii, de a crea o atmosferă plăcută și încurajatoare în clasă.

Un profesor e considerat „tâmpit“ de către elevi nu dacă nu știe materia, ci dacă nu știe ce să facă cu ea, dacă nu știe să se ajute de ea pentru a construi relații, curiozități și conexiuni. Iar asta e una dintre cele mai importante valori în viață. Trăiești ca să știi sau ca să faci ceva, împreună cu alții, cu ceea ce știi?

Mi-aș dori ca această mult așteptată reformă să dea naștere, în câțiva ani, unor licee românești care să poată promite și livra o educație bazată pe seturi de valori cărora să le fie subsumate atât activitatea educațională, cât și procesul de selecție a elevilor. Să existe licee pentru copiii părinților care vor tone de teme la fiecare materie, combinate zilnic cu balet, karate, pian, baschet, cercetași și origami, dar să existe și licee pentru copiii părinților care își doresc mai puțin. Licee pentru cei care vor să acumuleze cât mai mult și pentru cei care vor să împărtășească cât mai mult. Pentru cei care vor să stea cât mai mult în clasă și pentru cei care vor să învețe și în afara ei. Pentru cei care cred că nu e nicio problemă dacă elevii pot copia la lucrări sau examene și pentru cei care cred că așa ceva nu e de ajutor nimănui. Pentru cei ai căror părinți vor să se implice activ în procesul educațional și pentru cei care n-au timp sau chef de așa ceva.

Șansa copiilor noștri stă în alegeri și distincții. Deocamdată, sistemul educațional din România nu oferă nici una, nici alta. Învățământul superior românesc a devenit complet irelevant și pentru că în el ajung prea mulți absolvenți de liceu fără valori, criterii sau așteptări. Dacă lucrul ăsta s-ar schimba încă din școală sau liceu, efectele s-ar vedea repede și în calitatea pregătirii universitare. Am intra în rândul lumii cu oameni care știu, înțeleg și construiesc împreună.
(Articol apărut în numărul din 18 ianuarie al Revistei 22)