Realitatea cui?

Zilele astea e în toi o nouă bătălie. Cea care vizează Realitatea TV. E, sper, ultimul act al unui război care durează de ceva vreme și în care, treptat, realitatea noastră a fost înlocuită cu realitatea intereselor SOV-ului. Televiziunea care a deschis drumul posturilor TV de știri în România a ajuns, după numai un deceniu, să îngroape conceptul de jurnalism onest, independent și obiectiv.
Sora ei geamănă și vitregă în același timp, Antena 3, o concurează cu succes în efortul de a nu mai lăsa nicio urmă de speranță celor care caută în televiziunile de știri surse corecte de informare. Antena 3 mai are un singur lucru în plus – bani. Dar bani a avut și Realitatea, ceea ce nu i-a garantat succesul sau supraviețuirea.

Distorsionarea crasă a realității pe care cele două televiziuni o practică se sprijină pe două picioare: subiectele și invitații. Între ele atârnă, precum sabia lui Damocles, interesele patronilor.

Subiectele sunt doar trei, în fiecare zi, la orice oră din zi și din noapte: Băsescu e dictator, Boc e incompetent, PDL fură. Teoria zice că un mesaj, cu cât e mai simplu, cu atât e mai eficient. Dar cred că diriguitorii celor două posturi au citit doar primul capitol al cărților despre comunicare. În următoarele ar fi găsit informații utile despre conceptele de redundanță, suprasaturare și respingere. Dacă ar fi răsfoit și cărți de comunicare comercială, ar fi putut afla din studii de caz foarte bine documentate că firmele se feresc să facă prea multă reclamă produselor lor. Pentru că, dacă se insistă cu difuzarea aceleiași reclame peste un punct critic de frecvență, consumatorii, în loc să mai fie atrași de spotul publicitar, încep să fie iritați de el și sfârșesc prin a nu mai vrea să audă nici de reclamă, nici de brandul promovat.

Din perspectiva asta, atacurile obsesional-patologice la adresa inamicilor politici au sfârșit prin a nu mai putea crea niciun fel de sprijinitori. Niciun român nu e preocupat în fiecare zi, dimineața, la prânz și seara, de Băsescu, Boc și PDL. Probabil ei au reușit să enerveze foarte multă lume, dar cu toții mai avem și alte probleme, ne mai preocupă și alte subiecte, am vrea să mai auzim și despre altceva. Deși pare greu de crezut pentru corifeii televizați, există viață și după tripleta politică aflată la putere.

Acum despre invitații care apar la cele două posturi TV. Ei sunt aceiași, la orice emisiune, pe orice subiect. Două cred că sunt meseriile cele mai în vogă la momentul ăsta în Româ nia: asistentă TV și analist TV. Deosebirea nu e mare. Și unele, și alții fac figurație în studio și au în descrierea postului incontinența verbală autoalimentată. După cum am putut vedea și în telegramele WikiLeaks, diferențele între lumea mondenă și cea politică din România sunt minore. Aceleași vanități, gratuități și turpitudini. Aceeași irepresibilă nevoie de protectori influenți și bogați. Aceleași disponibilități la orice și cu oricine pentru a intra în grațiile efemere ale celui mai bine plasat.

Cred că e momentul să introduc în discuție și o posibilă soluție. Le-aș propune celor două canale de neștiri să se ia de pieptul siliconat cu adevărata televiziune din România – OTV – și să se unească într-un canal numit Divorț TV. Aici am putea afla detalii picante nu doar despre partenerii de viață care se despart, dar și despre partenerii de afaceri care decid să-și amenințe foștii colegi și familiile acestora cu gazarea, linșarea și îngroparea.

Ar putea exista emisiuni extrem de interesante și despre partenerii politici care aplică acum scuipați strașnici peste ochii dulci de la începutul relației. Ca să nu mai vorbesc de oferta inepuizabilă a personajelor publice care practică frecvent divorțul față de ele însele. Care aleg să iasă azi la braț cu opinii nu doar diferite, ci de-a dreptul contrare celor de ieri.

Divorț TV ar putea avea și o filială mai mică, Împăcare TV, dar ea ar emite doar câteva ore pe zi și doar în weekend. Atunci lumea e puțin mai liniștită și ar putea ceda în fața impulsurilor pozitive care ar trebui să facă parte din realitatea fiecăruia dintre noi, măcar din când în când.
(Articol apărut în numărul din 5 aprilie al Revistei 22)

P.S.: Odată cu apariția acestui articol am decis și încetarea colaborării cu Voxpublica prin care postam textele de pe blog și acolo.