Un telefon
Acum câteva zile, România a primit un imens cadou. Preocupată doar să-și întoarcă pe toate fețele bubele, mucegaiurile și noroiul, ea a ratat ocazia să primească gestul cum se cuvine. Și anume, cu recunoștință, curiozitate și inteligență. Aflat într-o vizită privată în țara noastră, prințul Charles, unul dintre cei mai influenți oameni ai lumii, a spus așa: „Nu există un produs de export mai bun pentru România decât Transilvania. Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară“.
Un asemenea enunț ar trebui să ne forțeze la o pauză de reflecție. Marea Britanie este a șasea destinație turistică a lumii, cu aproximativ 30 de milioane de turiști în 2010. Moștenitorul coroanei engleze ne spune că avem ceva ce nici măcar ei nu au. Eu i-aș da un telefon.
Elena Udrea a vrut să îl întâlnească pe prințul Charles la Covasna, dar întâlnirea n-a mai avut loc. Chiar și așa, sper că ministrul va reuși să ajungă la un apropiat al casei regale britanice care să-i pună totuși prințului Charles o întrebare foarte importantă în numele nostru: cum ar organiza el turismul în Transilvania, dacă ea ar fi parte a Marii Britanii? Un pic de expertiză au englezii. Câștigă anual din turism peste 20 de miliarde de euro.
Din mijlocul grădinii Carpaților, prințul Charles i-a servit Elenei Udrea o minge la fileu și, chiar dacă ministrul n-a putut-o primi personal, tot ar avea sens să fructifice cumva oferta. Nu mă refer la menționarea ei într-un pliant turistic sau într-un clip publicitar, ci la a răspunde cumva unei mâini de ajutor întinse. Bănuiesc că asta e cheia în care trebuie să înțelegem cuvintele de apreciere.
Am mai zis în câteva rânduri că marele nostru neajuns nu e că nu avem destule, ci că nu știm ce să facem cu ce avem. Aproape că se impune înființarea unui Minister al Potențialului. Cineva care să indice fiecărui minister ce resurse valoroase nu exploatează. Pentru Ministerul Turismului, ne-a făcut prințul Charles treaba: e Transilvania.
Cele două propoziții regale merită o dezbatere națională serioasă. Ce am putea face ca să vadă și alții ce a văzut în aceste locuri prințul Charles? Și ce am putea face ca oamenii ăștia să găsească, odată ajunși aici, cât mai multe lucruri care să-i bucure? Răspunsul nu e deloc simplu. Transilvania e frumoasă și pentru că încă are părți neatinse de valul industrializării turistice. Deci răspunsul nu stă neapărat în mai multe hoteluri.
Oricum, așa cum e deja făcută, industria hotelieră românească e făcută prost. Conform datelor Institutului Național de Statistică, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din România în anul 2010 a fost de 25,3% din totalul structurilor de cazare turistică. Să poți folosi doar un sfert din ce ai nu e semnul unei eficiențe de invidiat.
Am văzut recent cum arată concret lipsa asta de eficiență. Am urcat pe jos, într-o plimbare pe marginea drumului, de la Hotelul Orizont din Predeal până la Restaurantul Casa Vâ nătorilor. O distanță de până într-un kilometru. Pe stânga și pe dreapta, niciun metru de pădure sau iarbă. Lemn, lângă beton, lângă metal, lângă sticlă, lângă termopan. Vasta majoritate a construcțiilor erau pensiuni foarte mari sau hoteluri foarte mici. Toate, dar absolut toate, complet goale. E adevărat, era o zi din timpul săptămânii, dar tot mi-a dat de gândit. De ce să construiești în prostie doar pentru două zile de weekend și câteva săptămâni de vacanță pe an?
Poate Transilvania încă nu arată toată precum Predeal sau Bran. Poate s-ar mai putea face ceva. Din câte am aflat, prin fundația pe care o sprijină, Mihai Eminescu Trust, prințul Charles ajută la conservarea și dezvoltarea unor zone din Transilvania în spiritul în care ne-a onorat cu al său compliment: acela al păstrării și punerii în valoare a unei comori. Noi învățăm oare ceva din asta? Dacă Ministerul Turismului nu s-a putut întâlni cu moștenitorului tronului Marii Britanii, poate ajunge măcar la cunoștințele lui din România. Sigur răspunde cineva la fundație și dă o mână de ajutor.
Remarca prințului Charles merită, cred, un răspuns. Nu există un produs de import mai bun pentru România decât bunul simț și experiența occidentală. Asta nu înseamnă să facem totul ca ei. Dar ne-ar ajuta să aflăm ce au înțeles ei din ce au făcut bine și mai puțin bine. Dacă ne-am da un pic țâfna la o parte și am accepta să întrebăm și să învățăm, n-ar fi totul pierdut, tot timpul. Viscri, Mălâncrav, Biertan sunt deja comori cum nu mai are nimeni în Europa. Ce-ar fi să le punem pe speaker?
(Editorial apărut în numărul din 24 mai al Revistei 22)
2011, mai 25 @ 18:00
Trebuie sa recunosc cu rusine ca numele de Malancrav si Biertan nu-mi spuneau nimic.
Pentru ca Malancrav avea prea multe diacritice, am ales sa-l caut pe Google pe Biertan. Am scris numele si am dat enter.
Primele 6 rezultate au fost legate de Biertan (church, fortified church, fortress, etc).
Partea misto este ca eu am setat ca deschiderea paginii de Google sa se faca pe google.com nu pe google.ro.
M-am simtit si mai rusinat ca google in Engleza stia despre un oras din Romania mult mai multe decit mine.
Asadar, lumea poate afla despre noi foarte usor si nu ne trebuie brand de tara ca cineva interesat (si atras putin printr-o minima promovare)sa afle mai multe lucruri si sa vina sa vada.
Ce este iar frumos, este ca site-uri cu renume (wikipedia, maplandia) au articole pe prima pagina de google.com despre acest loc.
Ar trebui sa fie o lectie simpla pentru noi si pentru cei care promoveaza turismul despre cum ne putem promova in mod simplu direct, economic si la obiect valorile turistice.
Cred de asemenea ca in afara de a invata ceea ce altii stiu si fac mai bine decit noi (evitam greseli si pierderi masive de timp si bani) se poate lua exemplu de la cei care in zone similare au dezvoltat un turism de buna calitate prin respectarea valorilor locale, a traditiilor, arhitecturii si tuturor micilor detalii care fac diferenta si atrag turisti de calitate si nu ar trebui sa luam exemplu de la cei care promoveaza betoane, pavele, gresie ieftina, asternuturi de la Metro, gips carton si culoarea neagra, masiv, in numele unui act comercial turistic ratat din start.
Aici as putea sa-l mentionez printre altii pe Gregor Chowdhury care a reusit sa-si recupereze mosia familiei de la Zabola si sa construiasca acolo ceva cu adevarat demn de a fi vizitat, adica Mikes kastely (www.zabola.com). Am vizitat domeniul cu multi ani in urma si am avut placerea de a locui intr-o cabana de vinatoare din anii 1800 adusa de strabunica lui de la o expozitie de la Geneva si re-montata pe domeniul familiei.
Pentru mine acest articol a fost o lectie si sper sa pot sa-mi aduc contributia intr-un mod sau altul la intelegerea a ceea ce avem de promovat si dupa aceea la modul de promovare a valorilor si atractiilor noastre turistice dar nu numai.
Pina atunci studiez nitel ca m-am facut de ris.
Ura,
Mircea
2011, mai 29 @ 10:03
„Nu există un produs de export mai bun pentru România decât Transilvania. Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară“.
Nu imi doresc decat intro buna zi sa ma intorc acasa, la mine in Ardeal, sa imi repar casa din Sarosul pe Tarnave, sa cresc animale in curte, sa imi sap gradina, sa merg duminica la biserica, iar iarna in ajunul Craciunului sa fac cozonaci si lichiu in cuptorul din curtea casei.
„Nu există un produs de import mai bun pentru România decât bunul simţ şi experienţa occidentală”.
Multumesc Cosmin.
2011, mai 29 @ 19:50
Articolul e romantic si cu multa plangere de mila. Concret, lucrurile stau in felul urmator: traim intr-o mare tara unica – Uniunea Europeana- in care orice posibilitate de castig este atent urmarita de marile fonduri financiare. Vorbele printului Charles, ca si activitatile sale de ani buni in Transilvania, sunt in primul rand o garantie pentru marii patroni din turismul britanic. Faptul ca acestia nu se implica in a cumpara nu o casa ci sate intregi din Transilvania sunt marile probleme sociale de acolo. Populatia existenta acum in acele sate are probleme si creaza si mai mari probleme unui turism potrivit turistului occidental. Iar legislatia europeana este confuza si blocanta in domeniul social, cel economic ramanand secundar, chiar daca e solutia rezolvarii problemelor sociale. In Marea Britanie este ceva obisnuit ca un cetatean mediu sa cumpere si sa restaureze case vechi de tara prin Franta, Spania, pe sume importante, cu atat mai mult patronii din turism ar fi facut acest lucru si la noi, daca, analizand la rece, oferta ar fi fost fezabila.
Asa cum automobile sau ciment si atatea altele se fac de catre straini in Romania, asa si turismul se va face cu bani straini cand climatul local va fi potrivit. Sa nu mai sarim la Udrea, ca nu are rost – azi e ea, maine va fi altcineva. Totul porneste de la legislatie: nimeni nu are dreptul sa opreasca pe acei ignoranti sa-si tranteasca betoanele in zone turistice. Avem legi clare si pentru cladirile istorice din Bucuresti, care le protejeaza, dar exista alte legi, mai puternice, in aceeasi legislatie, care le pune la pamant.
Poze alergotura + Link-uri interesante din saptamana 23-29 mai | Catalin PETRU – blog de mic antreprenor maratonist
2011, mai 29 @ 21:58
[…] Printul Charles: „Nu există un produs de export mai bun pentru România decât Transilvania. Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară“ Contextul declaratiei la Cosmin Alexandru. […]
2011, iunie 22 @ 10:31
Cosmin,
Vroiam de mult timp sa iti scriu. Articolul acesta mi-a dat impulsul de care se pare ca aveam nevoie.
La inceputul lui 2010, impreuna cu sotia si copilul de putin peste 1 an, am lasat Bucurestiul, job-urile (pt cineva de varsta noastra incredibile, intr-una dintre cele mai importante companii de consultanta din lume), si ne-am mutat la Viscri. Vecini cu printul din povestea de mai sus.
Am plecat din Bucuresti pt ca nu mai recunosteam orasul in care copilarisem, dar si pt ca vazusem un potential inca neexploatat in Transilvania.
Am plecat intr-un sat cu 100 de case locuite pt ca am crezut intr-un proverb romanesc: „Decat codas la oras, mai bine fruntas la tine in sat”. Sau, pe intelesul nostru, e mai simplu sa schimbi ceva intr-o comunitate mica decat intr-una mare. Si daca s-ar schimba multe, multe, multe comunitati mici, poate se va schimba si suma lor. Cam naiv totusi pt viata reala, se pare.
Venind in Viscri, am avut surpriza sa gasim, intr-o comunitate atat de mica, multe din tarele si deformarile de care ne lovim la nivelul unei tari intregi: primarul nu reuseste sa termine nimic pt ca nu-s bani, dar casa lui creste intr-un an cat altele in 10, notabilitatile comunei inchiriaza teren pentru a obtine subventii de sute de mii de euro si apoi il santajeaza pe cioban sa aiba grija de animalele lor, drumul a fost asfaltat acum 3 ani cu aproape 1 mil eur si acum nu mai exista asfalt, pt ca a fost pus inainte de alegeri, pe zapada si ploaie, si de 2 ani nu reusim sa obtinem un raspuns de la cei responsabili. Lucrurile nu stau mai bine nici la oamenii din jur: e greu sa inteleaga ca daca arunca gunoaie pe strada turistii nu mai vin, si nici ei nu mai castiga nimic. Copiii de liceu nu stiu sa scrie decat cu litere de tipar, si doar majuscule, si nici cu acelea cuvinte intregi. Si multe, multe altele.
Si totusi, lucrurile se pot schimba aici. In mai putin de un an am reusit sa restauram o gospodarie traditionala si sa cream un spatiu care lipsea in zona Transilvaniei, cu cateva exceptii punctuale: Zabola, Copsa Mare, poate Miclosoara. Reactiile celor care au stat la noi din mai, de cand am inceput, par sa confirme ca am facut ceea ce trebuia facut. Exista in Viscri 2 familii de nemti mutati aici din Munich si Berlin acum mai mult de 10 ani, si care gandesc altfel. Exista fundatii care se ocupa de arhitectura, de traditii.
Ce pare sa lipseasca insa este educatia oamenilor normali in aproape toate domeniile care le-ar putea face viata mai buna: nu isi cunosc drepturile, iar atunci cand simt ca ceva nu e bine nu stiu cum sa actioneze. Nu au nici un pic de educatie „antreprenoriala” in termenii cei mai de baza (cresti o capra, face un ied, ai 100% return intr-un an, dupa cum spunea Yunus), nu stiu sa scrie si nu inteleg o insiruire simpla de cauze si efecte. Nu pentru ca nu ar avea capacitatea – am cunoscut aici oameni foarte inteligenti – ci pentru ca cei care ar trebui sa-i invete de mici (profesori, invatatori) sunt de cele mai multe ori sub nivelul lor. Ce cred ca am avea nevoie intr-o astfel de situatie ar fi acei invatatori (mai mult apostoli decat „cadre didactice”) care schimbau satul romanesc cu multi ani in urma. Sau, daca ei nu vin singuri, un proiect precum „Teach for America”.
Oricum, noi inca avem incredere ca am facut o alegere buna. Chiar si numai vazandu-l pe baietelul nostru de 2 ani facandu-le morala oamenilor mari ca arunca gunoaie pe strada pare sa fie o confirmare ca suntem pe drumul cel bun.
Cu drag,
Mihai
2011, iulie 17 @ 17:25
De fapt Cosmine, România este toată o frumuseţe extraordinară. Îi dau dreptate prinţului moştenitor în ceia ce priveşte Transilvania – leagănul civilizaţiei româneşti.
Va veni timpul când românii se vor mândri cu adevărat cu Ţara lor.
Doamne ajută România.