De ce Steve Jobs?

De când am început, lucrez în mediul privat. Aproape 10 ani în mediul corporatist și încă pe-atât având clienți corporatiști. Acum e prima oară când văd oameni din toate colțurile lumii plângând dispariția unui CEO de corporație. Oameni de toate vârstele și condițiile scriind sau spunând, din America până în Asia, din Europa până în Australia: „We will miss you!”. De ce nu s-a mai întâmplat asta niciodată până acum, deși mulți alți fondatori sau directori celebri de companii au plecat din funcții ori dintre noi? De ce ei nu ne lipsesc iar Jobs ne va lipsi? Enorm.

Cum se face că, deși atât el cât și compania lui au făcut averi uriașe de pe urma vânzărilor de produse Apple, a fost și e perceput în continuare ca un om care a dat mult mai mult decât a primit?

I-au fost alăturate cuvinte precum geniu, vizionar, creativitate, îndrăzneală și altele asemenea. Dar n-au mai fost până la el genii, și vizionari, și creativi îndrăzneți? N-au mai fost oameni care au creat companii uriașe din nimic? Ce îl face pe el atât de special, atât de unic?

Cred că răspunsul la această întrebare e miezul răspunsului la o alta, care frământă mediul corporatist de câțiva ani. Steve Jobs și reacția oamenilor la dispariția lui sunt răspunsul la cum va arăta modelul de business de succes al secolului 21.

Steve Jobs e atât de regretat pentru că și-a creat produsele și și-a condus compania cu o dedicare frenetică, fanatică aproape, pentru clienți și aspirațiile lor. Nu pentru nevoile și dorințele lor – asta fac toate firmele de 100 de ani -, ci pentru aspirațiile lor, unele neștiute încă. El nu a inventat produse, a inventat vise noi și apoi le-a oferit soluții de realizare. Lumea s-a schimbat nu pentru că acum comunicăm mai bine, ci pentru că visăm și trăim mai frumos, mai intuitiv, cu mai multă plăcere și bucurie.

Jobs a fost convins că poate ajuta oamenii să devină mai mult decât ceea ce ei înșiși credeau că pot deveni. Eu pentru asta îl regret cel mai mult. E posibil ca urmașii lui la conducerea Apple să creeze produse la fel de bune, poate chiar mai bune. Dar vor putea ei să mai imagineze vise noi pe care clienții și competitorii să vrea cu orice preț să le viseze cu ochii larg deschiși?

Sunt un admirator necondiționat al brandului Apple pentru că de fiecare dată când folosesc un „iP.” am sentimentul că Steve Jobs s-a gândit la „i”-ul din mine când l-a creat. La fel simt, probabil, câteva sute de milioane de oameni din toată lumea cărora generozitatea lui le va lipsi de acum încolo. Brandurile secolului 21 vor trebui să-și facă temele începând cu lecția asta. Chiar dacă domnul profesor lucrează acum la o versiune îmbunătățită a lui iParadise.