O rugăminte pentru președinte

Fac parte din acea categorie de cetățeni care își dorește să aibă încredere în instituțiile statului și în oamenii care le conduc. Dorința asta nu mi se trage din România, ci de la primele vizite în străinătate pe care le-am făcut, ca student, la începutul anilor ’90. Atunci am văzut pentru prima dată în Austria că oamenii își respectau instituțiile și liderii și am tras concluzia că există o legătură strânsă între asta și nivelul de trai și de civilizație al unei țări. Trăind cu această filosofie de raportare la spațiul public, tind să iau în serios acele lucruri pe care le aud de la conducătorii statului român care privesc realități pe care le resimt în fiecare zi.

Acum câteva zile, președintele României a transmis un mesaj important pentru mine: acela că s-a supărat pe Petrom și că a întrerupt orice legătură cu ei pentru că au făcut un profit excesiv în 2011. Înainte să continui, simt că e utilă precizarea că nu am niciun fel de interese politice ori financiare, nici cu vreo instituție a statului, nici cu Petrom sau OMV.

Am însă calitatea de finanțator, și pentru unele, și pentru altele. Din perspectiva asta, aș vrea să mă exprim. Cum lucrez de 20 de ani în mediul privat, supărarea șefului statului pe cea mai mare companie privată din România mi-a ridicat câteva semne de întrebare. Ele au legătură în principal cu beneficiile pe care statul român, al cărui reprezentant suprem e domnia sa, le are de pe urma nivelului prețului carburanților și a performaței economice a Petrom.

Din datele publice, taxele care merg către stat din prețul fiecărui litru de combustibil vândut în Româ­nia sunt în medie de 55%. Deci cu cât mai „excesiv“ prețul, cu atât mai mulți bani la buget. Tot din datele publice, 20,4% din profitul anual al Petrom revine statului român ca acționar, prin Ministerul Economiei, în companie. Deci, cu cât mai „excesiv“ profitul, cu atât mai mult venit către stat.

Aici încep să nu mai înțeleg. Își dorește președintele un stat bine finanțat, cu resurse cât mai bune pentru investiții și proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii, educației, culturii și sănătății?

Dacă asta e realitatea, întrebarea pe care i-o adresez e de ce, înainte să se supere pe Petrom pentru că face profit prea mare, nu se supără pe CFR că are o pierdere prea mare? CFR Marfă, CFR SA și CFR Călători au avut pierderi cumulate de 1,3 miliarde de euro pe ultimii 4 ani. Ăsta nu e un motiv de supărare? Pentru mine, este. Deși nu sunt președinte, sunt foarte supărat pe companiile de stat care mănâncă anual miliardele de euro pe care companii precum Petrom le virează la bugetul de stat. Dacă președintele României e foarte deranjat de profiturile excesive, n-ar putea fi iritat un pic și pierderile excesive? Și constante? Și degeaba?

Alfel spus, n-ar vrea să strângă legăturile cu companiile care generează venituri la buget și să le rupă cu cele care drenează cheltuieli de la buget? Eu de o astfel de mentalitate m-aș simți mai corect reprezentat. Înțeleg argumentul prețurilor de monopol și al prețurilor de interes social. Dar ele nu scuză niciodată hoția, prostia și indolența. Iar ideea că e preferabil să beneficiem de produse și servicii proaste, dar ieftine în locul unora mai scumpe, dar bune nu ne plasează cu vreo șansă la un viitor rezonabil.

Dacă nu mă credeți, încercați să luați un taxi în București. E foarte ieftin, fiindcă e plafonat de Primăria Bucureștiului la un preț derizoriu. Dar aveți cam 75% șanse să vă urcați într-o mașină care arată pe dinăuntru ca o ghenă de gunoi, troncăne ca o remorcă și e condusă de un maniac agresiv hăituit de un patron care nu are cu ce bani să înlocuiască nici mașinile, nici șoferii, așa că trage de toți și de toate până crapă. Mașinile, șoferii sau clienții.

Nu mă bucur când plătesc scump un plin de motorină la o stație Petrom sau OMV. Dar l-aș plăti și dublu decât să mai cumpăr vreun litru de la o benzinărie Petrom așa cum arătau ele înainte de privatizare. E mai scump la OMV și la Petrom, dar oamenii sunt amabili, îți sar în ajutor, îți oferă orice ai nevoie ca să îți fie bine cât stai la ei și apoi pe drum. Benzinăriile lor au devenit oaze de normalitate și bun-simț pe marginea unor șosele înguste, găurite și nemarcate care costă mai mult de jumătate din prețul fiecărui litru de combustibil. Civilizația are un preț, domnule președinte, și, sperând că n-o să vă supărați pe mine, eu v-aș ruga să ne îndemnați să-l plătim.
(Articol apărut în numărul din 20 martie al Revistei 22)