Unde suntem

Pe 10 iulie se împlinesc 10 ani de la lan­sarea publică a Uniunii pentru Re­cons­trucția României (URR) în Evenimentul lui Cornel Nistorescu. Era la apogeul re­gimului Năstase. Evenimentul Zilei era al­tul, la fel și Nistorescu. Adrian Năstase, de asemenea. Era cel mai puternic om din România și avea o grijă obsesivă ca lu­crul ăsta să-l simtă fiecare jurnalist, fie­care funcționar public și fiecare om po­litic sau de afaceri. Cabinetul unu și doi controlau și exploatau aparatul ad­minis­trativ ultraobedient pentru drenarea re­surselor dinspre activele sau contractele statului înspre buzunarele private. Cu foar­te rare excepții, ziarele și tele­viziu­nile erau plătite, șantajate sau obligate să nu vadă, să nu spună și să nu scrie nimic din ce nu era pe placul ori întru prea­mă­rirea soților Năstase.

Tot în 2002, Victor Ponta compila de zor la teza de doctorat care avea să-l com­promită peste ani, moral și intelectual, în toate țările civilizate ale lumii, cu ex­cepția, bineînțeles, a României. În același an, Mugur Ciuvică, fostul șef de cabinet al președintelui Constantinescu, era ri­dicat de pe stradă de procuratura re­gi­mului Năstase și dus în arestul poliției, în cea mai fidelă tradiție stalinistă, toc­mai din cauza unui material împotriva prim-ministrului de atunci.

Cei câțiva care am început URR am făcut-o și din dorința de a crea o co­mu­nitate de oameni politici decenți și res­ponsabili. Adică onești și performanți. N-am reușit. Noi am rămas decenți și res­ponsabili, dar n-am putut ajunge oameni politici. Însă dorința de a face parte din ast­fel de comunități, fie și apolitice, a rămas vie și importantă.

Când regimul Iliescu-Năstase a început res­taurarea după mandatul lui Emil Cons­tantinescu, societatea românească n-a ști­ut și n-a putut să reacționeze. Vechile structuri comuniste, reșapate sub um­bre­la social-democrației rapace, au repus stă­pânire pe puterile și instituțiile sta­tului fără mari împotriviri.

În 2012, Victor Ponta vrea să repete istoria lui Năstase, neînvățând nimic nici din drama publică și personală a men­to­rului său, nici din cea a sistemului pe ca­re el l-a patronat. Recent numitul prim-ministru și noii sau vechii săi acoliți plea­că de la premisa că societatea ro­mâ­neas­că va fi din nou la fel de docilă ca acum 10 ani. Nu e.

Primul semnal a fost reprezentat de cele 70.000 de voturi pe care Nicușor Dan le-a primit pentru Primăria Capitalei. 70.000 de bucureșteni n-au mai vo­tat răul mai mic, ci s-au unit într-o comunitate care și-a votat un re­pre­zentant. Doar strâmbătatea legii a fă­cut ca el să nu fie acum membru în Consiliul Local al Capitalei.

Al doilea a fost reacția societății la aca­pararea politică a ICR. Printre pro­testatari ne-am aflat și noi, cu Aso­ciația Erudio. Au semnat scrisoarea noastră deschisă către prim-mi­nis­trul Ponta peste 50 de profesori sau absolvenți ai programelor Erudio, nu­me cu greutate în domeniile diverse în care activează, dar preponderent în mediul antreprenorial sau cor­po­ratist. Nu i-am întrebat niciodată da­că sunt simpatizanți ai PSD, PDL, PNL sau ai altcuiva. Le-am cerut, în­să, să susțină acum un principiu și o valoare. Principiul independenței cul­turii față de politică și valoarea per­formanței instituționale. Răspunsul a fost mult peste așteptările noastre. As­ta pentru că le-am cerut să-și asu­me opțiunea public, dându-i greu­tatea carierelor și funcțiilor lor, și ne așteptam ca mulți să se teamă să facă asta. Dar n-a fost, n-a fost așa, ca să-l citez fără ghilimele pe Nichita Stă­nescu.

Și să ajung astfel la cel din urmă sem­nal, dat de reacția la acuzația de plagiat la adresa lui Victor Ponta. În toate canalele media tradiționale sau online unde mai există libertate de exprimare reacția a fost puternică și hotărâtă, iar Comisia de etică a Uni­versității București s-a autosesizat pentru verificarea acuzațiilor.

Față de acum 10 ani, lumea politică românească s-a schimbat de mai mul­te ori, dar nu s-a preschimbat aproa­pe deloc. Atât câștigarea puterii, cât și pierderea ei i-au urâțit pe oamenii politici, le-au schimonosit reperele, valorile și comportamentul. Im­pli­ca­rea politică a ajuns să fie sinonimă nu cu serviciul public, ci cu oprobriul public.

Motivul principal pentru care clasa po­litică nu s-a preschimbat e că n-a avut de ce. Niciun reprezentant de sea­mă al ei, până la sentința Năstase, nu s-a supus cu adevărat legii. Toți au avut un statut privilegiat, dis­cre­ționar, de neatins și toți l-au ex­ploa­tat cât au putut.

Aplicarea legii și reacțiile co­mu­ni­tă­ților societății sunt cele două me­ca­nisme care vor crea și în România o clasă politică modernă, responsabilă și cu adevărat reprezentativă. A du­rat 22 de ani ca să ajungem aici și va mai dura câțiva ca să rămânem aici. Dar suntem pe drumul corect.
(Editorial apărut în numărul din 26 iunie al Revistei 22)