Succesul la feminin

Un cotidian de afaceri de la noi relata recent, sub titlul „Portretul unei femei de succes”, ascensiunea femeii care e considerată cel mai de succes broker imobiliar din SUA ultimelor două decenii. Doarme în medie patru ore pe noapte și nu și-a mai luat o vacanță de peste 20 de ani. Articolul se încheia așa: „Când nu lucrează sau nu aleargă, lucru foarte rar întâlnit, Dolly își petrece timpul cu soțul și cei doi copii”. „M-aș descrie ca fiind o persoană cu o viață echilibrată, însă copiii mei nu spun același lucru. Ei se află într-o competiție permanentă cu telefoanele mele. De fiecare dată când îmi sună telefonul, ei simt o amenințare. Vor ca toată atenția mea să fie îndreptată către ei. Este foarte drăguț”.

Putem să clasăm cazul ca fiind unul extrem. Femeia „e dusă cu capul“, o mașină de vânzări și comisioane non-stop. Dar trebuie să admitem că, din ce în ce mai frecvent, succesul unei femei în afaceri e descris în mass-media astfel. E acesta cel mai dezirabil portret?

N-am un răspuns definitiv, dar am ceva învățăminte din perspectiva proiectelor de consultanță de transformare organizațională în care am fost implicat în ultima vreme. În toate situațiile în care femeile încearcă să conducă echipe asemenea bărbaților, ele, echipele lor și rezultatele au de suferit. Atunci când, în actul conducerii, femeile fac apel la ceea ce le diferențiază de bărbați, toată lumea are de câștigat.

În genere, bărbații au pornirea de a cuceri „teritorii” prin luptă. Femeile au darul, vocația de a crea și dezvolta relații. Pentru business și leadership, ăsta e un ingredient de felul oxigenului în natură. Paradigma secolului XXI e capacitatea de colaborare. Toate noile tehnologii împing lumea spre acest fel de a coabita și de a obține rezultate, în toate domeniile. Deși se lasă greu, România va trebui să urce rapid în acest tren sau va rămâne, din nou, pe dinafară. Mai ales că avem un motiv în plus.

E clar pentru noi, toți, unde ne-a adus incapacitatea autohtonă a majorității bărbaților de la conducerea instituțiilor sau a firmelor de a crea relații de încredere și durabile: un peisaj politic irespirabil, o administrație centrală disfuncțională și o mulțime de companii preocupate mult mai mult de luptele interne decât de succesul extern.

Leadershipul feminin, autentic feminin, poate opri această tendință perdantă, poate debloca acest măcinător conflict de egouri imature și perpetuu obsedate de recunoaștere individuală. Poate face asta însă doar dacă rezistă modelului majoritar pe care își propune să-l schimbe: autoritar, dihotomic, în control, tranzacțional.

Contramodelul nu se traduce prin lipsă de fermitate, ci prin una așezată în altă parte, în importanța de a descoperi, înțelege și aplica feluri în care putem reuși împreună mai degrabă decât separat. Nu e o diferență de nuanță, ci una de esență. Și, ca orice esență, la început se distribuie în cantități mici, până se obișnuiește lumea cu noul.
(Articol apărut în numărul din 194, din martie 2013, al Revistei Cariere)