Exercițiu de moderație

În România e azi poate cel mai greu exercițiu. Totul pare condamnat la exces: mizeria, furtul, lipsa de bun simț, gălăgia, nerăbdarea. Și nu în ultimul rând, vorbăria. Care, în ultima vreme și-a cam pierdut busola. Nu se vorbește doar enorm de mult în spațiul public, ci și din ce în ce mai urât. Invectivele au devenit un fel de salut, politicienii nu pot pot intra în dialog decât ca să ridice intensitatea ofenselor.

Acest refelx se răspândește destul de rapid: politicienii se spurcă între ei, ba chiar e un fel de competiție – care îl înjură mai tare și mai des pe celălalt trăiește cu convingerea că acumulează mai multe puncte; în artă se trimit public săgeți otrăvite între “genii” care nu încap pe aceeași planetă, în fotbal “vedetele” se șicanează public ori de câte ori au ocazia etc.

Deși politicienii și chiar unii intelectuali se uită cu rezerve la el, există un domeniu care rezistă cu brio. Liderii de business nu vorbesc de rău în public unii despre alții. De ce nu se acuză, nu se înjură, nu se batjocoresc la fel cum o fac mai toți ceilalți? Nu reprezintă și ei entități care concurează între ele pentru atenția, aprecierea sau banii publicului? Și totuși, aleg să concureze păstrând decența și civilitatea raporturilor publice. Chiar și atunci când concurența e dură, când apar stări de criză sau când își aplică lovituri sub centură. Competiția se desfășoară în teren, nu în tribune sau în afara stadionului. E despre ce faci mai mult decât despre ce spui. Contează pe cine atragi, nu pe cine îmbrâncești, cum convingi, nu cum jignești.

Nu l-am auzit niciodată pe șeful de la Vodafone declarând la știri că șefii de Orange și Cosmote sunt niște ‘’bebeluși’’ din punctul de vedere al înțelegerii mecanismelor de piață, nici pe vreunul dintre ei replicând că șeful de la Vodafone ‘’dă semne de îmbătrânire și degenerescență’’. Cum ar fi? Ne-am uita toți la ei ca la niște iresponsabili. La primii trei oameni în stat ne uităm, însă, liniștiți când își vorbesc așa în declarații oficiale. E un fel de rutină aproape zilnică.

În mediul de business există o limită, iar pentru România asta e ceva foarte rar. Pentru mediul politic de la noi, așa ceva pare acum de neimaginat. Pactul de coabitare a încercat, fără succes, să mai tempereze avântul injurios al combatanților. Constatăm că doar l-a amânat un pic, iar acum fiecare încearcă să recupereze timpul pierdut.

De curând Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că site-urile sunt responsabile legal pentru comentariile lăsate de utilizatori. Adică a dat câștig de cauză instanțelor din Estonia susținând că acestea au procedat corect când au amendat unul dintre cele mai mari site-uri de știri din țară care a fost dat în judecată pentru comentariile anonime ofensatoare din subsolul unui articol.

Dincolo de implicațiile legale sau legislative, la care nu mă pricep, semnalul dat unui anume tip de comportament în public mi se pare foarte important. Oamenii politici se comportă indecent în spațiul public cu scuza că așa se comportă din ce în ce mai mulți dintre votanții lor. Internetul a democratizat nu doar comunicarea, ci și lipsa de măsură. De undeva ar trebui să începem să ne aducem aminte că spațiul public presupune niște rigori, iar politețea în exprimare e una dintre ele.

Politicienii pretind respect de la populație, dar sunt complet incapabili să demostreze un minim respect public unii față de alții. Mass-media de știri pretind și ele respect de la publicul lor, dar de dimineața până seara nu fac decât să ațâțe politicienii să se atace unii pe alții din ce în ce mai ignar și să încerce să facă audiențe cu asta. Cum ar putea deprinde și practica respectul un public înecat zilnic în injurii, miștouri și bălăcăreli? E ca și cum ai pretinde unor elevi să învețe bunele maniere aducându-l în fiecare zi în clasă pe directorul școlii, care s-ar înjura de mama focului cu profesoara, întrerupți fiind, din când în când, de sudalmele femeii de serviciu și de scuipații paznicului. Cam așa arată Romania azi.

Trăiesc cu sentimentul că pentru liderii noștri politici insulta în spațiul public a devenit un drog. Nu pot trăi fără el. Nu-și mai pot imagina cum s-ar putea adresa adversarului fără să-l insulte. Le scapă, poate, că în felul ăsta ne insultă pe toți. Pe toți cei care ne străduim zi de zi să construim relații civilizate cu apropiații noștri și cu competitorii noștri. Pe toți cei care încercăm din răsputeri să ne educăm copiii despre rolul bunei cuviințe și a modelelor în viață. Pe toți cei care continuăm, în pofida oricăror evidențe, să credem că spațiul public românesc ar trebui să fie unul care să ne inspire la normalitate.
(Articol apărut în numărul din 15 octombrie al Revistei 22)