Dezmărginitor de suflete
Am terminat Jurnalul. N-am mai citit de mult o carte atât de sinceră și de intimă. Mi-a creat emoții puternice, uneori prea puternice. Mi-a dezvăluit profunzimile Oanei într-un fel în fața căruia mă plec. Rar găsim în jurul nostru un loc în care să învățăm cum se poate transforma suferința în bucurie, lipsa în prezență, mărginitul în infinit. Universul Oanei e un astfel de loc. E o carte care cred că va schimba ceva în viața celor care o citesc și în viața celei care a scris-o. Cu toții vom fi mai deschiși și vom trăi mai frumos.
2009, iunie 17 @ 15:50
Prima dată când am văzut-o pe Oana Pellea live, a fost în spectacolul de teatru “Mă tot duc” . A doua oară , la scurt timp, a fost ,din nou, la spectacolul “Mă tot duc”. De ce să vezi acelaşi spectacol aşa de repede ? Pentru că văzusem pe scenă lacrimi şi râsete adevărate. Nici pomeneală de exerciţii ale muşchilor feţei sau vreun scremut între grimase. Şi lacrima si râsul veneau din Suflet, transmiţind o emoţie de ţi se înmuia scaunul sub tine.
Apoi am cunoscut-o la Erisma, ca profesor de Tehnici Teatrale. Inutil să spun că tânjesc şi acum după seminariile alea. A fost ca în jocul din copilărie, când la leapşa, ţi-o iei fără să poţi să spui “piua” , dar nici nu vrei s-o dai ! Oana ne-a atins pe fiecare cu şoapta şi cu privirea şi-am rămas cu o bucăţicâ din ea.
Apoi, pe cîţiva colegi de la Erisma ne-a coordonat in spectacolul Pas De Deux de la Teatrul Metropolis. Nişte pârliţi de amatori veniţi din business ca noi, am simţit toţi pentru prima oara ce înseamnă să “te bagi in seamă” cu profesionişti în ale actoriei. In seara premierei, in culise, Oana ne-a spus : “ Jucaţi cu bucurrrie ! Şi gândiţi-vă ,că în sală poate fi cineva care vine pentru prima oară sau…ultima oară , in viaţa lui, la teatru” ! Cu ce să compari asta ? Cu nimic ! Toţi am primit aplauze. Toţi ne-am simtit bine când cunoscuţi de-ai noştrili şi nu numai, ne-au lăudat sau apreciat. 99 % din toate astea, credeţi-mă , i se datorează Oanei. Adică acelui suflet MAAARE, de unde vine şi lacrima şi râsul şi privirea caldă pe care o ştiu.
De atunci, de fiecare dată când mă duc la teatru, văd totul cu alţi ochi, altă emoţie şi chiar când e vorba de o comedie, am s-o iau in serios. Datorită Oanei am înţeles că viaţa merită să fie traită pentru că putem să o trăim frumos.
Tocmai din cauza asta mergeţi cât mai des la teatru.
Eu, mă tot duc !
2009, iunie 17 @ 19:58
Am terminat si eu Jurnalul…
O minune de om Oana Pellea.
Voi incerca sa o dau si altora s-o citeasca, celor care nu sunt ” prea ocupati ” si au timp pentru ” ingerul” lor.
Multumesc Oana Pellea !