Adevăruri despre minciuni

Nici că puteam nimeri o lectură mai adevărată pe șezlong decât “Minciuni pe canapea”, a lui Irvin D. Yalom. Mi-a făcut foarte bine. E un roman foarte bine scris, cu o tensiune și mai multe intrigi care m-au prins. Are inteligență, umor și ritm.

Cum anunță cinstit din titlu, tema centrală e cea a sincerității, însă într-un cadru mai aparte, acela al terapiilor de psihanaliză. Parcurgând eu însumi, vreme de aproape 6 ani, o analiză, am putut să o citesc și cu un al treilea ochi, ca să zic așa, al celui de pe canapea. Și pot depune mărturie: sinceritatea e cel mai greu, cel mai dureros de obținut câștig pe care o psihoterapie îl poate oferi cuiva. Nu e vorba doar de sinceritatea față de terapeut, ci, mai ales față de tine însuți.

Pe canapea ai libertatea să construiești orice realitate și tentația e foarte mare să construiești una care să te protejeze și să te ajute în felul ăsta. E un proces pe care îl încercam, mulți, și în viața de zi cu zi. Adeseori, minciuna are acest rol, de protecție față de răul pe care adevărul bănuim că l-ar putea crea pentru noi sau pentru cei din jurul nostru.

De multe ori, minciuna ajută pe termen scurt, în sensul că amână un deznodământ nedorit, însă pe termen mediu și lung produce pagube mult mai mari decât cele pe care le evită. Cartea tratează cu precădere aceste efecte pe termen lung. Între ele, neacceptarea adevărului de către cei care stau, uneori ani buni, în relații care nu le mai oferă de mult ce își doresc. Reticența față de discuții, teama de întrebări, ocolirea răspunsurilor, toate au la bază difcultatea exercițiului de sinceritate în care să acceptăm adevăruri care nu ne plac, care ne-ar obliga la acțiuni.

Minciuna sau coruperea adevărului sunt, în carte, democratic distribuite. Cred că așa e și în viață. Nu e vorba numai de minciuna asumată intenționat, rațional, cu scop, ci și de cea involuntară. Cea în care nu știm sau nu vrem să știm că (ne) mințim până când, pe canapea sau în alta parte, cineva ne ajută să vedem adevărul și uneori ne ajută să-l și acceptăm. Iar apoi să-l împărtășim cu cei pe care acest adevăr îi privește.

O carte bună, o tema bună, o lecție bună.