„Dar mai am încă multe de spus…”

Marți dimineață am fost la dezbaterea pe proiectul Legii Învățământului, la Palatul Parlamentului. La masa ascultătorilor: Boc, Anastase, Andronescu și Miclea. La masa vorbitorilor, toată floarea cea vestită a lumii universitare românești: rectori, prorectori, șefi de asociații și de sindicate. Toți vorbitorii au exprimat multiple opinii divergente. Un singur lucru i-a unit – incapacitatea de a formula un punct de vedere în 3 minute, câte avea fiecare alocate. Teoretic. Pentru că practic, mai toți vorbeau până când moderatorul, cu chiu cu vai, vorbind peste ei, ca la televizor, reușea să-i mute de la microfon.

Am reușit să stau 2 ore și jumătate și am plecat de acolo cu două sentimente. Unul de respect, pe de o parte pentru Emil Boc, care a ascultat cu o răbdare monumentală torente de vorbe goale ce curgeau pe lângă subiect, iar pe de altă parte pentru domnul Oprea, fostul rector al Universității Al. I. Cuza din Iași care a avut intervenții clare și la obiect. Al doilea sentiment a fost de dezamăgire față de prestația elitei universitare românești.

Mi se pare totuși dramatic ca în vremurile de azi, cu câteva excepții, ditamai conducătorii de facultăți și universități să nu poată formula concret, concis și precis o opinie despre un subiect ce le fusese anunțat in extenso, cu destul timp înaintea întâlnirii.

Lăudabilă inițiativa guvernului de a organiza o astfel de dezbatere publică, regretabilă prestația celor care au irosit așa o șansă.

Auzindu-i, că de ascultat îmi era mai greu, m-am gândit că în acest moment cea mai utilă investiție din spațiul public românesc ar fi microfoane de conferințe care se închid automat după 3 minute și microfoane de talk-show-uri care să facă același lucru după 2 minute.

Asta ar igieniza considerabil limbajul, comunicarea, ideile și, în ultimă instanță, rezultatul – relațiile între oameni. Și vorbitorii și ascultatorii ar ieși mai câștigati dintr-o constrângere pe care nu și-o pot însuși voluntar.

Unul dintre universitari a reclamat inexistența, în propunerea legislativă, a unui centru de perfecționare în tehnicile predării, în cadrul căruia cadrele didactice să poată deprinde atât tehnici noi cât și tehnologii noi de predare. Mi s-a părut o idee foarte bună, sper să-i dea cineva importanța cuvenită.

Până atunci, România se descalifică singură la orice dezbatere internațională cu așa luări de cuvânt. Pentru că acolo – am fost, am văzut și mi-a plăcut – microfoanele chiar sunt tăiate la 3 minute. Și dacă tu ești atunci abia pe finalul introducerii, cu citate din Leibniz despre diferențele dintre frunze (relatez un caz de azi din sală), șansele ca cineva să ia în considerare opinia ta sunt fix nule.

Avem mult de muncă, multe de schimbat iar primul pas ar fi să putem fi ascultabili. Apoi am putea deveni chiar convingători.