Quo vadis?
Am făcut o pauză de scris pentru că mă macină sentimente contradictorii. Am petrecut două săptămâni minunate pe Riviera franceză și în Provence, apoi am fost un weekend la Londra, la concertul U2, și între timp, unul dintre cei mai buni prieteni și mentori, Adrian Stanciu, a plecat din România. A postat și un articol foarte frumos despre gestul lui pe blog.
Luna care a trecut mi-a dat foarte mult de gândit despre locul meu în țara asta și despre locul ei în mine. Nu mai ieșisem din România de la începutul anului și mi se părea că aici totul merge din ce în ce mai rău din cauza crizei. Că mulți oameni se urâțesc din pricina ei.
În Franța și în Anglia, oamenii nu s-au urâțit. În Franța, bunul gust, civilizația spațiului public și vocația ospitalității persistă. În Anglia, amabilitatea fără egal, organizarea perfectă și bucuria diversității sunt la ele acasă la fel ca întotdeauna.
E ceva în societățile astea care nu ține de vremuri, de bani sau de politicieni. La noi totul se învârte în jurul sorții, al banilor și al politicienilor. Diferența asta m-a frapat acum mai mult decât oricând altcândva. Și mi-a dat de gândit. Dacă e ceva ce nu se poate schimba? Dacă e ceva pentru care nu merită să mai ratăm destinele încă unei generații?
Ne găsim și ne protejăm fiecare locșorul nostru aici, cât mai departe de lumea nebună de la televizor și de pe stradă. Dar cât de protejați suntem cu adevărat? Și de ce să ne trăim viața ferindu-ne de alții când am putea să o trăim bucurându-ne de prezența lor? Acolo ai șanse mari să primești un zâmbet aproape în orice situație în care intri în vorbă cu cineva străin. Și o mână de ajutor. Aici, o privire piezișă și o durere în cot.
Nu idealizez lumea de acolo dar nici nu pot să neg că e de o decență și o civilitate revigorante. Nu demonizez lumea de aici dar nici nu pot să neg că devine de o indecență și o nesimțire alarmante.
Andrei Pleșu se arăta convins, într-un interviu din 7 august din Adevărul, că nu va mai apuca să vadă alt chip al acestei țări. Eu, de câteva săptămâni încoace, mă întreb serios dacă nu cumva aș vrea să apuc să-i văd chipul, oricum ar fi el, mai de departe. Deocamdată o să-l sun din când în când pe Adi, să-l întreb cum se vede.
2009, august 19 @ 1:20
E o idee care ma framanta si pe mine. Daca sunt anumite lucruri care nu se pot schimba, indiferent de situatia materiala? Daca noi, pe un orizont de timp mediu (20-30 ani, suficient cat sa il consideri relevant pt viata ta), avem un potential de civilizatie destul de limitat, iar mai multi bani si mai multa bunastare nu se vor duce decat inspre mai multe excese?
Vazand Belgradul saptamana trecuta, m-am simtit ca intr-o calatorie in timp in Bucurestiul anilor 90, cu cladiri gri, pavaj spart, masini vechi si miros de motorina in aer. Atunci mi-am dat seama cati bani s-au investit (public si privat) in Bucuresti in ultimii 10 ani. Cu toate astea, nu simt ca nivelul de civilizatie a crescut, ci doar ca sunt mai multe cazinouri la parterurile blocurilor, ca masina cocalarului mediu este una mult mai buna, ca sunt mult mai multi oameni care cumpara (cu imbrancelile aferente) la hipermarket… gradul de civilitate a ramas neschimbat, insa mitocania se practica acum pe bani mai multi.
O opinie? Asia de Sud-Est, care se pare ca a iesit deja din recesiune, si or sa se mai intample lucruri interesante pe-acolo si in deceniile urmatoare:
http://www.economist.com/displayStory.cfm?story_id=14209825
Salutari,
Laur
2009, august 19 @ 1:41
Păi, cum să se vadă… So far, so good. Cum ai zis. Repede te obișnuiești cu binele. Curățenie, civilitate, o lume așezată care nu dă din coate chiar la fiecare pas ca să prindă loc mai în față. Azi stăteam la coadă la un fel de Bricostore unde am devenit client major in 10 zile, si m-am surprins uitându-mă chiondorâș la unul care-și împingea căruțul insinuant și pe furiș în fața cozii. Pe urmă am ridicat ochii și mi-am dat seama că omul se dusese să citească ceva mai de aproape pe o etichetă lângă casă. Nu neapărat de România fug ci de ceea ce începuse să scoată din mine…
2009, august 19 @ 3:19
Foarte adevarate toate aceste cuvinte. Cu fiecare zi lucrurile parca devin tot mai rele si lumea inca se minte, politicienii zambesc mereu cu aceeasi perversitate si mint cu aceeasi seninatate. Si la fel o voce suna din ce in mai des : ce mai cauti in tara asta care se pare ca se scufunda. Deocamdata o ignor , dar nu stiu pentru inca cat timp.
2009, august 19 @ 10:21
Sunt putin dezamagita ca persoane cu influenta in formarea opiniilor a multi oameni, simt si exprima numai perceptii negative. De ce? Oare pentru ca, in Romania, comparativ cu alte tari vestice, strazile sunt mai murdare si cetateanul mediu este mai necizelat? Sau pentru ca e mai interesant sa te declari nemultumit, sa-i vezi numai pe cei mai incluti, mai prost imbracati, care nu au avut sansa unei educatii de cetatean civilizat?
Tind sa cred ca, cel putin pentru ca publicistica sa se „vanda” bine, se apeleaza la a doua abordare.
Eu va provoc sa vedeti SI partea buna. Va rog sa observati si sa descrieti si aspectul acesta al Romaniei unde intalniti oameni civilizati, sau poate macar oameni cu bun simt, cand remarcati realizari ale unor oameni perseverenti facute cu greu in acesti 20 de ani, cand va simtiti multumiti ca fiii si fiicele voastre vor avea sansa de a se informa despre absolut orice doresc, cu un minimum de indrumare bine-intentionata, fara a fi constransi sa adopte doar punctul de vedere al celor mai multi, sau mai puternici!
Personal, ma bucur ca pot sa citesc orice vreau, ca parintii mei au avut sansa de a-si depasi conditia de angajati ai unor intreprinderi ale statului, incepand o mica afacere. Sau ca pot sa-mi exprim opiniile fara sa am grija sa nu imi fac rau atingand minoritati cu mai multe drepturi decat majoritatea – cum se ajunge in tarile dezvoltate, vezi ultra-political-correctness – si ca, in sfarsit, granitele sunt deschise: pot sa plec oricand daca nu imi mai place aici.
Putin mai mult optimism, si cu munca pe parcurs, ne vom simti mai bine si la destinatie, dar si in timpul calatoriei.
Va salut,
Bianca Ilarie
2009, august 19 @ 10:35
Ce ar fi sa plecam toti din tara ? Pe unde vedem cu ochii, poate Franta, Anglia. Austria ? Si uite asa in vreo 10 ani vom avea parte de manelisti – ceva mai batrani si mai surzi, ascultand muzica si mai tare la semafor pe Champs-Élysées, de mitocani romani in slapi si cu burtile descoperite – la un gratar cu mici in Hyde Park, de toti cei trecuti in Atlasul de mitocanie urbana.
Cosmin, faptul ca te intrebi daca sa ramai sau sa pleci intra in contradictie cu ‘There is always a way to be better’. Sau poate te referi la ‘better’ pe alte meleaguri ? In fond e viata ta, o organizezi cum crezi ca iti este tie si familiei tale mai bine.
Iti doresc succes sa iesi din dilema: aici / in alta parte.
2009, august 19 @ 10:41
Eu cred ca povestea aceasta despre tarisoara noastra este nuantata / colorata. Depinde cum vedem lucrurile. Sunt o multime de lucruri bune care s-au intamplat in ultimii ani (apropo si la comentariul lui Laurentiu de mai sus). Evident, sunt si o gramada de motive pentru care putem sa spunem ca nu mergem intr-o directie buna. Printre aceste motive probabil se numara si calitatea politichiei de pe la noi, mass media (o parte) si altele. Intrebarea mea este daca nu cumva politichia si mass media au fost de cand lumea asa in Romania? La o simpla citire a vremurilor interbelice (daca acceptam perioada interbelica ca fiind „epoca de aur”) observam ca lucrurile stau cam la fel…
Evident, asta nu scuza cu nimic Romania. Gestul de a pleca din tara este – pana la urma – normal… Sincer, cred ca e chiar mai sanatoasa o astfel de decizie in locul unei atitudini „plangacioase” si pasive de genul „la noi nu se poate nimic”.
Asa ca – pentru cine ramane sa stinga lumina – nu strica mult umor si energie de a lupta (sau de a ignora) cu mojicia, politichia si altele 🙂
2009, august 19 @ 11:12
Daca e un mediu multicultural, se mai reduce din aura aceea de civilizatie superioara – insa ideea e ca toti se straduie, si incearca sa-si lase comportamentul negativ acasa.
Anul acesta, dupa anumite experiente, am ales si eu sa plec din tara si sa o iau de la zero: amici, prieteni, relatii. Sunt aici de peste o luna, si nu regret deloc ca am venit.
2009, august 19 @ 12:01
@ Bianca si Mihaela
Sunt optimist si increzator din fire insa aceste atitudini imi sunt puse la grea incercare cand ies din tara. Calatoresc in strainatate de cateva ori pe an, in fiecare an, de aproape 20 de ani. Aici muncesc in fiecare zi sa schimb lucrurile in bine. De multe ori o fac cu zambetul pe buze si incercand sa-l insuflu si altora. Ce m-a izbit acum, asa cum spune si Laurentiu, e sentimentul ca progresul nostru nu e inspre civilizatia care pe mine m-a atras in occident inca din 1990. Eu inspre ea am m-am straduit sa provoc schimbari aici. Mi se pare insa ca noi avansam in alta directie si de aici dilemele mele. Nu stiu cati vom pleca si cati vom ramane. Ce m-ar bucura e, totusi, ca si unii si altii sa impartasim si sa punem in practica, pentru Romania, valori ale civilizatiei occidentale.
2009, august 19 @ 12:16
E greu, dar nu imposibil. Si pe mine ma incearca sentimente ciudate – in ultimele 11 luni am vietuit in Barcelona si in octombrie ma voi intoarce in Bucuresti. In tot acest rastimp de 11 luni am fost in Romania doar pentru o saptamana, si socul a fost pe masura. Nu vreau sa par ipocrit sau arogant sau mai stiu eu cum, dar azi noapte am auzit un caine latrand pe-aici prin cartier – o raritate, va asigur.
Totusi, ceva din mine vrea sa se intoarca, stiu, e ciudat, e ca o placere perversa. Si eu plecasem acum un an foarte suparat pe felul in care mergeau lucrurile. Nu cred ca s-au imbunatatit semnificativ de-atunci, dar simt ca in Romania apartin si ca intr-un fel as fi las daca nu m-as intoarce. Vreau sa pun umarul la schimbare, cum am facut pana acum. Imi place sa cred ca experienta barceloneza m-a mai cizelat putin dar mi-e frica, recunosc, ca peste tot ce-am invatat si acumulat aici sa nu se astearna un strat prafuit de Bucuresti. Sper ca nu.
Numai bine lui Adrian pe meleagurile franceze, ii voi urmari blogul de curiozitate, sa vad cum se adapteaza si daca i se va face dor (stiu, poate parea ridicol acum, dar depinde de la persoana la persoana).
2009, august 19 @ 12:54
Mi se pare ca in 50 de ani s-a schimbat scara geografica. Acum 50 de ani un drum pana la Cluj era o experienta. Sa te muti acolo, una si mai si.
Azi, a calatori pana in „judetul” Provence e o experienta, a te muta acolo ar putea fi una si mai si.
Personal mi-e usor sa aleg unde sa caut cata vreme stiu ce caut. Si cea din urma pentru mine e mai importanta.
2009, august 19 @ 13:03
Ies foarte des din Romania si constat exact aceleasi discrepante… E o diferenta uimitoare intre zambetele si prietenia afisata intre oameni in vest si rautatea, invidia si egoismul care pot vi zarite la orice colt autohton. SUnt socat de fiecare drum in provincie parcurs altfel decat cu masina (pentru ca din masina nu poti vedea adevarata Romanie) si inca ma intreb daca intr-o zi vom avea responsaboilitatea necesara, daca vom zambi si daca vom fi o generatie de oameni decenti si cu maturitatea necesara sa privim lumea si viata alfel… pana atunci…inca mai cred in schimbare! Imi arata asta unii oameni din jur care au in parte in primul rand de educatie…un lucru care noua ca si natiune ne lipseste tot mai tare. Pacat ca oamenii care pot schimba ceva sunt prea putini, sau prea preocupati cu „feritul de altii”…
2009, august 19 @ 14:26
Draga Bianca,
Sa citesc ce vreau si parintii mei sa faca un business sint lucruri NORMALE. Nu vreau sa ma bucur ca pot in fine sa fac lucruri normale! Cum nu mai vreau sa ma simt indatorat fiecarui conducator auto care incetineste la trecerea de pietoni, sau unei vinzatoare care zimbeste, sau unui sofer care imi face semn sa trec inaintea lui!
Asta este NORMAL si am ajuns sa pretuiesc normalul pentru ca el este exceptia nu regula. Cred ca este NORMAL sa fac si sa facem EXCEPTIONAL ca sa ne fie mai bine, dupa cum cred ca NORMALUL trebuie tratat cu normalitate si nu cu beatitudine, liniste de sine si multumire. Nu o sa ma bucur acum ca respir. Poate sa ma bucur daca respir aer mai curat decit in Bucuresti.
Eu am trait (ca si Adi si Cosmin) vreo citiva ani buni si pe vremea cind nu era NORMAL sa citesc ce vreau, sa fac ce vreau, sa ascult ce vreau, sa maninc ce vreau. Pe vremea aceea Batrinu’ facea putina puscarie, daca ne prindea cu Soljenitsinu’ in casa.
Am vazut si vestul de la 7 ani incolo.
Am vazut cum este si ma bucur pentru ca am comparatie. Asta nu implica insa plafonarea de a accepta normalul ca o stare de bine, pentru care trebuie sa fiu multumitor ca a aparut in 20 de ani din momentul in care, cu bulanu’ pe spate, am decis ca vreau sa fac ce vreau eu. Cred ca nici unul din cei de la cimitirul eroilor revolutiei nu dorea in Decembrie ’89 sa ajunga sa celebreze NORMALUL in 2009!
Hai sa vedem daca se poate mai mult decit NORMAL. Altfel raminem dracu’ o tara de normali ospitalieri, intr-o lume ANORMALA.
Va salut. Normal.
2009, august 19 @ 16:36
Mă încearcă un sentiment extrem de ciudat! Anul ăsta am tot simţit din ce în ce mai acut că, oricât m-aş strădui, nu-mi găsesc locul aici. Că oricât de bine aş încerca să-mi fac treaba, oricât de plăcut şi respirabil mi-aş face aerul din imediata proximitate, şi oricât caut şi găsesc compania unor oameni frumoşi şi întregi la cap, ceva nu merge. Inevitabil, aerul se-mpute cum ies pe uşa casei sau a biroului, cum ating o telecomandă sau deschid un ziar.
Am senzaţia că pluteşte ceva foarte nociv în aer. Şi că bulele noastre cu aer respirabil nu fac faţă.
Mă întreb dacă e doar o coincidenţă că atâţia oameni pe care îi cunosc şi-mi sunt dragi se gândesc acum că nu mai pot trăi aici, sau poate lucrurile chiar deraiază iremediabil, iar cei care simt reacţionează…
2009, august 19 @ 16:44
da, e mai putin grav gradul de (ne)civilizatie din Romania, cat faptul ca ameliorarea lui pare ca se intampla prea putin sau prea lent. cauza o vad in fenomenul denumit de catre Elisabeth Noelle Neumann drept „spirala tacerii”. fiecare dintre noi avem in jurul nostru insule de civilizatie, sunt prietenii nostri, problema este ca la tv iti este prezentata o Romanie pe care vazand-o zilnic ajungi sa crezi ca ea chiar este asa si simti ca legitima adaptarea ta la acest fel de Romanie, te simti legitim sa suspectezi necunoscutii si sa ai asteptari rele de la ceilalti. solutia o vad in cresterea unitatii celor cu bun-simt. acest blog este nu doar dovada ideii ca Romania are mai multi oameni civilizati decat pare la tv, cat este chiar o manifestare intru unitate a acestora. felicitari! 🙂
2009, august 19 @ 17:40
p.s. un studiu interesant il face Paul Zak (http://goldmark.org/livia/misc/zak-trust.pdf) si arata cum increderea si asteptarile in ceilalti influenteaza cresterea economica si de civilizatie. practic e o combinatie intre spirala tacerii si efectul Pygmalion. cresterea unitatii celor cu bun-simt este musai 🙂
2009, august 19 @ 17:46
Am trait 6 ani in Asia si cand m-am decis sa ma plec de acolo am stat foarte serios sa ma gandesc ce o sa fac in pasul urmator.
Unul dintre elemente a fost unde ma intorc? Mi se parea normala si fireasca reintoarcerea in Romania dar Bucurestiul, orasul unde imi sunt prietenii, unde am studiat si trait inainte de Sri Lanka, m-a ingrozit pur si simplu.
Cateva comentarii si articolul de mai sus exprima foarte bine lucrurile la care ma refer asa ca nu o sa mai repet si eu acelasi lucru.
Am ales sa ma intorc in Viena. Fiindca e un oras calm, frumos, civilizat dar mai ales pentru oamenii care nu se grabesc sa te judece dupa nici un fel de criteriu. Dar asta conteaza mai putin.
Nu cumva, ne punem insa intrebarea gresita? Dorinta de a schimba ceva in bine in jurul tau nu e ingradita de granite. Cred ca e legata mai mult de tine personal. De ce inca ne cramponam in a ne bate cu pumnul in piept ca eu is mai roman ca …
Conteaza inca atat de mult unde faci binele, unde produci o schimbare? Mai e astazi sinonim „unde traiesti” cu „unde ai un impact”?
Parerea mea e ca nu!
Daca te simti mai bine altundeva, simte-te bine. Ceea ce esti si ce faci nu se schimba in esenta.
Numa bine,
Cezar
2009, august 20 @ 9:51
De acord cu tine, Cezar!
2009, august 20 @ 13:04
Politica si banii nu vor mai conta in momentul in care nu se va mai scrie in presa si discuta la TV NUMAI despre asta. In masura in care presa, scrisa si vorbita, trateaza aceste subiecte ca si cand ar fi definitorii si cruciale pentru ce se intampla cu noi, oamenii, vom continua sa acordam atentie exagerata acestor aspecte.
2009, august 20 @ 15:31
Pana la urma, fiecare dintre noi alege unde si cum sa aplice ce a spus Gandhi „Be the change you want to see in the world.”. Putem sa aplicam asta in viata noastra. Putem sa aplicam asta pentru tara noastra. Putem sa aplicam asta intr-o alta tara, asa cum a spus si Cezar.
Important este sa facem asta…si da, sa o facem pentru a duce viata noastra si a celor din jur dincolo de NORMAL.
PS: http://www.romaniapozitiva.ro/featured/episodul-1-dreptul-la-cuvant-supravietuim-sau-construim/
2009, august 20 @ 21:47
La un proiect al TVR „”Mari români” domna Sandra Pralong a fost susținătoarea regelui Carol I. Unul dintre motivele pe care le oferea era „Pentru că a fost mai român decât mulţi români şi a arătat că nu contează unde te naşti, ci pentru cine-ţi bate inima…”
E o chintesență a discuției de până acum. Și mai zicea că totdeauna este prea devreme să spui că este prea târziu.
Poate fi cunoscută mai bine aici: http://www.formula-as.ro/2008/850/lumea-romaneasca-24/sandra-pralong-romania-e-singura-tara-in-care-sunt-cu-adevarat-acasa-10601
2009, august 21 @ 9:53
Auziti?
Sint circa 6 milioane de Romani care muncesc aici sau in strainate. (nu va cramponati de cifre, poate nu sint foarte exacte).
Din acestia circa 1 milion muncesc afara, aproape 1,5 milioane muncesc pentru stat (misto)iar restul de 3,5 milioane muncesc – probabil in domeniul privat – in Romania.
Cum pe cei de la stat nu i-as lua la socoteala (consuma mai mult decit produc), sintem vreo 4,5 milioane care mmuncim si platim taxe pentru 22 de milioane si pentru toate extravagantele bugetare.
Acum ma intreb: ce ar fi daca noi astia 3,5 milioane (ca un milion este deja afara), ne-am declara intentia ferma de a parasi tara?
Pe vremuri cind faceam „politica” cu Cosmin am inteles ca nu poti deveni trend maker in politica peste noapte, promovind valorile adevarate, pentru ca marea masa nu cauta valori adevarate si atunci asistam la o perindare permanenta a hotilor la guvernare. De 20 de ani.
Eu zic ca daca nu putem aduce binele sus, macar sa il luam de acolo de jos, unde sintem acum si unde vom fi si in Noiembrie anul acesta, cind vom avea de votat intre Basescu, Vadim, Antonescu, Principele Radu, Geoana si Becali.
Adica hai sa le luam venitul de la gura. Ca altfel nu numai ca votam ce nu ne place dar mai si muncim inca 5 ani ca sa tinem neplacutul in functie. Ca ala cheltuie, nu gluma!
Daca noi plecam ei ce mai fac? Nu prea mai au pe unde sa scoata camasa.
Daca nu merge politically correct hai s-o jucam pe business.
Ne dati optiuni, raminem, nu ne dati, plecam si va vedeti voi de treaba voastra aici. Investitia noastra nu este profitabila. Mai venim cind se schimba treaba.
Aud argumentele deja: e greu, nu o sa vrea nici 10% sa faca pasul asta, unde mergem, ce facem, noi avem copii (si eu am trei), si multe altele.
Poate ca sint rationale si trebuie tinut cont de ele dar pe de alta parte ginditi-va: sintem 4,5 milioane, legati intre noi prin faptul ca vrem sa muncim si sa traim peste normal si, mai presus, putem face diferenta.
Poate iese, poate nu iese. Nu stiu. Cred insa ca merita incercat.
Ia ginditi-va la fetele lor fericite cind vor scoate girofarul de pe masina si vor merge linistiti pentru ca nu mai este trafic. Fun, nu? Dar Pogea intre timp se da cu capul de pereti ca nu mai are lichiditati. Si asta este fun.
Ce propun eu este o afacere: nu mai sintem parteneri in firma asta care se cheama Romania, decit daca schimbam statutul si administratorul. Facem un exit pe o perioada limitata, dar ne pastram optiunea asupra actiunilor noastre din firma. Putem gasi moduri variate de a o face, poate chiar raminind aici: ne platim impozitele in alta tara. Putem de asemenea pleca pentru o perioada scurta: ne luam un concediu de 6 luni. La chiriile si preturile de supermarket din Germania traim acolo cu mai putini bani decit aici.
Inteleg ca nu putem face un partid si sa cistigam alegerile si atunci hai sa lucram ca FMI-ul: taiem finantarea. Este dreptul nostru. Cam singurul ce ne-a ramas ca sa facem diferenta.
Va tine?
Mircea Stoian
2009, august 21 @ 12:09
http://www.adrianstanciu.ro/2009/08/21/in-loc-de-postfa%C8%9Ba/
Un mesaj interesant de clarificare. Cred ca merita citit de fiecare roman plecat din tara. (si nu numai)
2009, august 21 @ 14:42
Eu am exitat deja 🙂
2009, august 28 @ 14:00
Draga Mircea,
la propunerea ta, parca as „pune botu’ ” !
Ne dam „pe dreapta” 6 luni si negociem cu „mapetzii” de la guvernare.
Should I stay or should I go? | Anglofil
2010, octombrie 15 @ 12:24
[…] să te fereşti de scârnăviile din jur. Acum, când mi-e clar că asta e imposibil, am ajuns la concluzia lui Cosmin Alexandru:Ne găsim şi ne protejăm fiecare locşorul nostru aici, cât mai departe de lumea nebună de la […]