Decât un drum
(Articol apărut în publicația „Decât o revistă”)
Eram cu familia la țară, la conacul unui foarte bun prieten. Are și el un băiat, bun prieten cu băieții mei. Spre imensa bucurie a celor trei copii, el le-a construit un fel de căsuță într-un copac, un cub de lemn ca un cuib pentru visele lor. Le-a cumpărat pensule, vopsea de diferite culori și le dă liber la vopsit.
Primii vopsiți sunt chiar copiii. Apoi, încet, încet, casa și scara până la ea capătă culoare, sau mai bine zis culori. La un moment dat, copiii declară operațiunea terminată. Prietenul meu, fost director general de mulținatională, om cu simțul responsabilității și al lucrului bine făcut, le atrage atenția că rezultatul nu e chiar perfect. Aproape simultan, băiatul meu cel mic îi răspunde: “Lasă, că nici noi nu suntem perfecți” iar cel mare zice: “Așa e, dacă tot facem o treabă să o facem ca lumea.”
Copiii mei sunt speranța mea pentru poporul român. Acum, poporul român e perfect, dar nu poate face nici o treabă ca lumea. Speranța mea e că vom putea deveni, la un moment dat, înainte de dispariția soarelui și a planetei Pământ, un popor imperfect care face treburile ca lumea.
Ușor de zis, greu de făcut. Sintagma asta, să faci o treabă “ca lumea”, pleacă de la premisa ca restul lumii din jurul tău face treaba bine. Or noi, ca să facem o treaba ca lumea în România, trebuie să ne inspirăm, în primul rând, de la lumea de mai departe. De unde ne apune soarele ar trebui să ne răsară exemplele de urmat. Lumea noastră ar fi mai bună dacă ar fi mai ca lumea. Ca lumea lor.
Dar lumea lor nu e doar ce se vede. Drumul spre curățenia străzilor trece prin curățenia din case și din curți. Drumul spre zâmbetul către clienți trece prin zâmbetul către proprii copii. Drumul spre a construi autostrăzi trece prin dorința de a construi punți. Drumul spre a fi ascultat trece prin a asculta. Drumul spre a fi respectat trece prin a respecta.
Ordinea e importantă. Nu putem importa doar rezultatul. Avem nevoie și de ingredientele felului de a fi care produce aceste rezultate. Ca să ne putem bucura de ele și să le putem păstra cum se cuvine. Mulți oamenii se schimbă în bine, îi întâlnesc în fiecare zi, dar pentru că luptă destul de singuri, nu prea apucă să se și bucure de schimbări.
România e acum blocată. Mi-ar fi plăcut să zic că e blocată în proiect dar neavând nici un proiect de societate, e doar blocată în nimic. O vor debloca doar cei care, în ciuda blocajului general, vor reuși să-și deblocheze propriile proiecte de viață. Unii plecând, alții rămânând, alții plecând și întorcându-se. Cei care vor putea să se miște într-un stat care stă.
Pe oamenii aștia îi admir mai mult decât pe oricine altcineva. Mie, ei îmi dau speranță. Îmi pare rău că nu prea îi văd la televizor, că nu îi văd și cei care își trăiesc viața în televizor sau în fața lui. Dar ei, oamenii ăștia care mută în fiecare zi munți de neîncredere, cinism și nepăsare, doar ei ne apropie de o lume mai bună.
Ei își educă propriile imperfecțiuni și le tolerează pe ale altora. Încercă să mulțumească pe toată lumea: și colegii, și clienții, și prietenii, și familia. De multe ori se lasă pe sine pe ultimul loc. Totul pentru a trăi sentimentul că au facut o treabă ca lumea. Pe care lumea, la rândul ei, să o aprecieze și să o recompenseze, fie doar și cu un compliment.
Suntem la prima generație de oameni care experimentează succesul prin muncă, dedicare și sacrificiu, în capitalismul bezmetic autohton. Ne-am dat cu capul de toți pereții ca să apropiem lumea noastră de lumea pe care o vrem a noastră. Să împăcăm orientul standardelor morale pe care le-am moștenit cu occidentul standardelor materiale pe care vrem să le lăsăm moștenire. Deși un alt fel de moștenire ar fi mult mai valoroasă.
De curând, am dat peste un îndemn al unei psihanaliste renumite, Karen Horney: “Dacă vrei să fii mândru de tine, fă lucruri de care să fii mândru.”. Ea n-a zis cumpără sau adună cu orice preț lucruri de care să fii mândru.
Lumea la care ne uităm cu dorință, lumea occidentalaă, are imperfecțiunile, excesele și neajunsurile ei. Mai important decât ele are, însă, fundamente foarte temeinice. Nu obiecte, ci valori și comportamente. Acolo, oamenii se bazează unii pe alții și construiesc împreună în virtutea acestei texturi sociale împărtășite. Ea le dă confort, încredere și putere. Le dă, în ultimă instanță, bucuria de a trăi frumos.
Drumul dinspre lumea noastră înspre lumea lor poate fi construit doar simultan cu cel invers. Acum îmi pare că suntem încă în faza de poteci. Plantăm de o parte și de alta a lor afaceri, școli, iahturi, case sau capșuni. Deși au trecut aproape 20 de ani de când barierele s-au ridicat, n-am reușit să strângem potecile astea, pe care fiecare ni le construim cu lumea pe care ne-o dorim, într-un drum, ca știm toți încotro mergem, și ca să avem loc din ce în ce mai mulți.
Suntem pe potecile cele bune, sper să ajungem și pe drumul cel bun. Ca lumea bună.
Puteți vedea secțiunea din revistă aici:DecatUnDrum
2009, noiembrie 17 @ 18:19
Foarte fain articolul, ma regasesc in totalitate in modul asta de a gandi!
Sincere felicitari!
Numai bine!
2009, noiembrie 18 @ 11:51
Un articol excelent! Majoritatea sunt nemultumiti de ceva, dar prea putini incearca sa determine o schimbare. Nu putem schimba lumea, daca nu ne schimbam mai intai pe noi.Putem deveni mai responsabili, fata de ce se intampla in jurul nostru, dar ” Nu Vreau” e inca la putere. Nu generalizez, sunt si oameni care chiar fac lucruri minunate, insa mass media nu are timp de ei, sunt ocupati cu Iri si Moni, care nu stiu ce au mai patit…si asta pentru ca publicul asta cere, din pacate! Sunt insa increzator, ca putem schimba multe lucruri daca vom utiliza puterea exemplului! Oferind un exemplu pozitiv celor din jur, sigur vom determina si pe altii sa adopte o schimbare, fie ea cat de mica!
2009, noiembrie 18 @ 12:55
Vrei sa spui NUMAI un drum?
2009, noiembrie 18 @ 13:09
Oamenii despe care voresti acolo sunt oameni rari si de nepretuit. Oameni despre care poti dar sa citesti si pe care cu greu poti sa-i aduci impreuna intr-o lume reala. Sper doar ca intr-o zi si lumea noastra authtona sa aiba macar jumatate din lucurile despre care ne-ai vorbit atat de frumos! 🙂
2009, noiembrie 18 @ 14:50
Am admirat, am suspinat si da, face parte din categoria discursurilor care nu ajung nici la TV, nici la cei care consuma TV. Ma bucur ca macar a ajuns intr-o revista.
Fac parte din cei care s-au tot perindat pe alte meleaguri si pot zice, ca acum, de pe alt meleag si cu dor de tara, imi dau seama ca romanii, fiecare in parte, trebuie sa inceapa sa gandeasca altfel, sa inceteze sa se mai comporte ca la scoala si sa arunce vina pe cine apuca, ci pur si simplu sa puna mana si sa faca bine ce face. Inca se poate face bine, am zeci de exemple optimiste, care sper eu sa devina cat mai multe. E totul in mental, si la noi, ca popor, in mentalul colectiv. Cat timp alegem sa ne lamentam, ni se vor da motive sa o facem in continuare. Cand o sa realizam ca nu ne matura nimeni curtea, o sa punem mana sa o facem si treaba asta… sper eu ca in curand…
2009, noiembrie 19 @ 4:51
Perfectiunea imperfecta… imi place… bravo, misto articol…
2009, noiembrie 20 @ 2:28
Frumos!
Dar nu am inteles si nu inteleg asta cu „Decat” o revista, „Decat” un drum. Stiu ca e gresit „decat”.
Corect este „doar”.
2009, noiembrie 20 @ 16:26
Un principiu al psihologiei behavioriste spune că ce e înăuntru e și afară adică ce-i în cap apare și în comportament. Viceversa observând comportamentul sau mediul în care trăiște cineva poți afla câte ceva despre el. Bineînțeles că nu dețin behavioriștii adevărul absolut dar ceva bun e în teoria asta.
Uitându-ne la concetățenii noștri vedem des comportamente polare, acasă într-un fel, pe stradă cu totul pe dos. Însemnă că oamenii trăiesc un conflict peren, trebuind să-și ascundă în anumite locuri una dintre fețe. Pe care? Pe cea urâtă.
Și atunci ce fel de „cosmetică” o poate face mai frumoasă? Educația? Modelele? Invidia pozitivă? Pedeapsa?
Cosmin, ce-ai vrut să zici prin „Acolo oamenii se bazează unii pe alții…”. „A te baza” e la noi atât de generos cu sensurile că nu știu cum să-l citesc.
2009, noiembrie 22 @ 13:12
„Lumea la care ne uităm cu dorinţă, lumea occidentalaă, are imperfecţiunile, excesele şi neajunsurile ei.”
…atît aş avea de spus, că după o primă vizită în Africa (Madagascar), mi-a mai dispărut din dorinţa de Occident şi am început să reflectez mai serios la ce înseamnă cu adevărat calitatea vieţii. Mă rog, discuţia e prea lungă şi nu-şi are rostul aici. Vreau însă să spun altceva.
CUM se va aşeza România, dacă AICI vom căpăta „fundamente foarte temeinice” îmi este mai greu să cred acum. Vreau să zic că, în dinamica acestei lumi… globalizate, nu cred că România va mai regăsi condiţiile pentru a a se aşeza à la manière de l’Occident. Pur şi simplu. Şi-atunci nu ne hrănim, de fapt, frustrările, uitîndu-ne „cu dorinţă” la lumea occidentală?
E frumos spus „Să împăcăm orientul standardelor morale pe care le-am moştenit cu occidentul standardelor materiale pe care vrem să le lăsăm moştenire.”
Sfatul lui Karen Horney, „fii mîndru”, etc. poate fi însă şi ‘tricky’ dacă tu eşti mîndru dar… singur, în afara comunităţii.
Poate că, pur şi simplu, am putea face efortul de a ne înţelege mai bine specificul de ţară aşezată AICI şi nu în altă parte şi să „gîndim pozitiv” asupra avantajelor care rezultă de aici.
Şi după ce gîndim să şi construim…
Legături #22 | ArTiStul mă semnez
2009, decembrie 11 @ 16:28
[…] Decât un drum. […]