Mândri de ce?
E 1 decembrie și muncesc. Câțiva cunoscuți îmi urează La Multi Ani. Apoi adaugă: “vorbesc serios, azi chiar e ziua noastră!”. Într-un fel mă bucur că mai sunt români care simt ziua națională ca o zi specială, a lor. Eu nu prea mă pot alinia nici festivismului, nici semnificațiilor acestei zile. Am un respect imuabil pentru ce au făcut înaintașii nostri pentru România, dar nu prea găsesc resurse de respect pentru ce facem noi cu moștenirea lor. Nu-mi place deloc că simt asta, dar nu prea am ce face. Poate e din cauza exceselor campaniei electorale, poate din cauza blocajului general în care suntem prinși, ca națiune, poate din cauza lipsei de perspective pe care o resimt.
La 4 sunt invitat la Realitatea FM într-o emisiune despre 1 Decembrie și mă duc îndoit. Mi-am propus să găsesc până atunci suficiente motive de mândrie și bucurie dar nu fac progrese prea mari. Mi-ar prinde tare bine o mână de ajutor. Ce motive de mândrie și bucurie am putea împărtăși de ziua noastră națională?
2009, decembrie 1 @ 11:33
Intr-adevar, si mie imi cade foarte rau campania electorala.
Sunt insa convinsa ai in egala masura si multe exemple de romani pentru care merita sa te mandresti!
2009, decembrie 1 @ 11:49
Eu ma mandresc cu prietenii mei care incearca sa construiasca o Romanie normala. Si sunt multi. Mai trebuie doar sa gasim solutii pentru a transforma cararile in drum…
2009, decembrie 1 @ 12:04
mandru ca sunt compatriot cu cineva ca tine
care chiar daca a dat gres cu urr-ul
inca mai spera, si munceste la schimbare
si nu uita paralela la biblie
care-l contrazice pe brucan
cand moise a condus poporul ales
din robia egiptului, spre taramul fagaduintei
a parcurs un drum prin egipt, de cateva sute de km
in 50 de ani
de ce?
d-zeu vroia ca la un taram nou, sa ajunga un popor nou, cu idei noi, cu mentalitati noi
parerea mea
2009, decembrie 1 @ 13:10
La multi ani, domnule Cosmin Alexandru, („dumneavoastra si cititorilor dumneavoastra”, ca sa citez o chestie ce ma scoate din minti, dar nici nu-mi permit eu sa urez tuturor românilor!). Aş spune că putem fi mândri fiindcă o avem pe Nadia Comăneci compatrioata şi contemporana noastra, pe Hertha Muller (chiar dacă pentru domnia-sa este un blestem căruia nu i se poate sustrage), că români au fost şi Brâncuşi, şi Nicolae Paulescu, şi Aurel Babeş, şi Eminescu, şi Eliade, şi Ionescu (de fapt Ionesco nu ne mai aparţine, fiindcă aşa vrea fiica lui, dar nici el nu era prea fericit când a revenit în România) şi tot aşa, până la domnitori, paşoptişţi sau făuritorii Unirii. Ştiu, sunt locuri comune, banalităţi, lucruri tocite. De fapt, mândria de a fi român (sau de orice altă naţie) e o trăire greu de explicat, e parte indisolubilă, intrinsecă a acelui sentiment complex numit patriotism, manifest sau nu. Patriotism şi mândrie care supravieţuiesc cu greu mizeriei politice şi nu numai în care trăim.
Şi eu muncesc, azi, aşa că vă las cu bine.
PS: Ii multumesc sotului meu, sociolog somer, care va este fan si m-a abonat si pe mine.
2009, decembrie 1 @ 13:35
Eu am o teorie pe care am gasit-o numai printre rinduri in cartile de istorie, dare pt care am oarecari argumente, prin care incerc sa inteleg marele miracol care este formarea poporului roman de limba latina si persistenta lui incapatinata in acesta ‘mare slava’. In cursul fundamentarii acestei terorii (regret ca sunt nevoit sa folosesc cuvinte pretioase dar incerc sa fiu concis) am fost fortat sa accept ipoteza ca, departe de a fi un popor de ciobani ‘ce s-au retras si au rezistat in munti vre-o mie de ani’, noi romanii suntem de fapt un neam de mari cuceritori si mai ales de mari civilizatori.Cel mai important argument este explozia, viteza uluitoare cu care statele romanesti s-au dezvoltat imediat dupa ultima invazie mongola, ca si desenul identic ce il sugereaza in cazul ambelor principate, un fel de pirjol inaintind fulgerator dinspre locul de descalecare catre,in ambele cazuri, ‘marea ce mare’.Cunoscind cursul ulterior al istoriei, trebuie sa admit ca ceva s-a intimplat intre timp, ceva necunoscut istoricilor, o la fel de uriasa detenta a exploziei initiale declansata poate de un eveniment pe care nu pot sa nu-l numesc ‘mioritic’ care a dus la transformarea romanilor intr-un popor aproape vegetal, dar….
Dovezi ale calitatilor de mari luptatori ce trebuie sa fi fost romanii, s-au gasit in toata istoria ulterioara de oricite ori acestia au avut de purtat razboaie drepte; vezi numai razboiul de independenta sau rezistenta formidabila in moldova, in primul razboi mondial impotriva celei mai puternice armate a vremii.
O ultima dovada ale calitatilor de mari civilizatori o vad in transformarea, in mai putin de doua decenii dupa razboiul de independenta,a dobrogei dintr-o regiune salbatica de stepa intr-o gradina infloritoare si e pacat ca aceasta epopeie la fel de eroica a taranului roman, nu a atras mai mult facatorii de arta dar asta e alta poveste.
Privita astfel istoria romanilor, ne da iata, multe motive de mindrie.
2009, decembrie 1 @ 13:47
Intodeauna am fost invidoasa pe „4th July-ul” american, pe francezii care invadau Champs Elysees-ul sa vada parada de ziua lor, ma tot intreb noua ce ne lipseste, la noi de ce nu este la fel de ziua noastra, poate lipsa de bucurie si entuzism vine dintr-ul fel de a fi tipic romanesc, nu ne cunoastem istoria si ziua asta trece pur si simplu pe langa. Iar anul asta este si mai rau, mizeriile electorale au invadat parca si mai tare ziua asta….
2009, decembrie 1 @ 14:19
La Multi Ani, Cosmin! La Multi Ani pentru toti cei cu URR in suflet si pentru toti romanii de acasa si din lume!
Ai multe motive de mandrie. Trebuie sa ne mandrim cu marile personalitati ale poporului nostru, indiferent de ceea ce este astazi in tara.
Dar eu sunt mandru si ca exista oameni ca tine, ca Adi Stanciu, si ca multi altii, anonimi pentru marele public, dar care formeaza „oazele de normalitate” intr-o lume bolnava!
Si mai sunt mandru si de romanii care, traind in lumea larga, se dovedesc a fi cu mult mai presus decat „realitatea Romaniei de azi”!
Bunica mea, fiica de memorandist, m-a invatat ca patriotismul si credinta in Dumnezeu se tine in suflet, pentru tine si nu se striga in gura mare! Sunt mandru de cei care simt romaneste si nu fac caz de asta!
2009, decembrie 1 @ 15:03
Cred ca mandria nationala este, in cazul nostru, mai mult un concept decat o certitudine. E o mandrie „istorica” si pastram „traditia” pur si simplu pentru ca ne face bine sa credem ca suntem mandri de tara in care traim. Putem continua sa ne uitam unii in ochii altora si cu totii in ochii copiilor nostri.
Poate mai sanatos ar fi sa ne fie rusine – poate am gasi resursele necesare schimbarii si am avea apoi o sansa sa devenim mandri si de ceea ce suntem.
„Ce motive de mândrie şi bucurie am putea împărtăşi de ziua noastră naţională?”
Poate motive „individuale”: ca reusim sa ramanem sanatosi intr-o tara care nu are drept model sanatatea, ca uneori reusim sa schimbam in bine lucruri mai mari sau mai mici din jurul nostru, ca ne crestem copiii invatandu-i sa fie onesti…
Duminica trebuie sa votam. Cine e mandru de ceea ce va face duminica?
2009, decembrie 1 @ 22:11
A trecut de patru. Totuși. E un subiect frumos.
Eu sunt mândru că în 20 de ani ne-am depășit pe noi înșine.
Am reușit să progresăm împotriva unei clase politice mediocre.
Dacă în 1990 exista o corelație între reprezentatul mediu și reprezentaNtul (am pus majuscula ca să subliniez diferența) mediu, aceasta s-a rupt după 1999, primul luând încet avans.
Ia gândiți-vă la asocierea următoare. La o televiziune oarecare într-o oră vezi 3 bandiți, 2 șmecheri, un tâlhar gerontofil și-un tocșou cu factori politici. Concluzia la îndemână, este că așa popor, așa clasă politică. Chiar dacă pe scara ta, sau pe strada ta, sau la tine la serviciu astea nu s-au întâmplat nicodată, sticla te poate face să crezi că Realitatea e acolo și nu la tine acasă.
Nu suntem perfecți dar suntem buni. Buni, buni! Numai că în realitatea noastră nu în Realitatea lor.
La mulți ani!
2009, decembrie 2 @ 1:14
ti-as propune o tema: „cine uita nu merita”
mai mult … vezi cine si de ce sintem in PIATA astazi…si miine, si de acum inainte…si mai mult de ce am fost acolo si in 89 (desi eu nu am fost, fiind in armata in acel moment….)
2009, decembrie 2 @ 7:52
Astazi am fost intrebata despre romani care lucreaza „in the sustainable development field”. Un coleg de-al meu, colombian, pregateste o prezentare pentru COP15 event din Copenhagen. Fara sa ezit i-am recomandat 2 oameni, 2 organizatii. M-a invaluit un sentiment de bucurie. Despre Romania se pot spune multe dar dincolo de toate, acolo in umbra(si nu in paginile ziarelor) sunt oameni simpli care infaptuiesc lucruri mari. Si sunt multi. Eu cu asta ma mandresc.
Sunt departe si azi mi-a fost dor de Romania, asa cum e ea, cu toate neajunsurile ei.
La Multi Ani!