Aș vrea un primar biciclist
Zilele astea am descoperit Bucureștiul cu bicicleta. Pentru prima dată. Bucureștiul zgomotos și periculos al marilor bulevarde dar și Bucureștiul fermecător al străduțelor liniștite, flancate de case frumoase deși, poate, uneori un pic cam pestrițe.
Până acum m-am uitat la bicicliști în străinătate cu admirație iar în România cu mirare. În străinătate îi admiram pe cei, din ce în ce mai mulți, pe biciclete, pentru că mi se păreau exponenții unui stil de viață mai bun. Mai curat, mai sănătos, mai natural, mai vesel. Am rămas cu părerea asta chiar și după ce, în Viena, vreo doi erau cât pe ce să mă calce pentru că mergeam aiurea pe benzile rezervate lor.
În România mă uitam cu mirarea dată de lipsa înțelegerii. Nu prea înțelegeam unde și cum pot trăi ei în București bucuria mersului pe bicicletă. Pe carosabil nu au cum, pentru că șoferii nu sunt obișnuiți sau educați să țină cont de altcineva în afară de propria mașină, pe trotuare nu, pentru că sunt înțesate de mașini urcate una peste alta, iar pe pistele special “amenajate” iar nu au cum, pentru că sunt pline de gropi, de mașini parcate și de pietoni, neobișnuiți, la rândul lor, cu altcineva în afară de ei înșiși. Și oriunde s-ar afla, am văzut de nenumărate ori, bicicliști în mers atacați de haite dezlănțuite de câini vagabonzi.
Și totuși, tentația de a încerca ceva în plus, mai bun în viața mea, a fost suficient de mare încât să mă aventurez. Iată-mă, așadar, biciclist, experimentând Bucureștiul în weekendul de Paște. Toate reprezentările pe care mi le construisem s-au dovedit a fi adevărate, cu alte câteva în plus. Nu e ușor să te plimbi cu bicicleta prin București.
Când am reușit însă să trec peste toate piedicile astea de ordin rațional și m-am lăsat în voia libertății de mișcare, am putut să mă bucur pe de-a-ntregul de trăirea la care speram. Am avut timp să văd și să admir detalii pe care, din mașină nu le-am văzut și nu le-aș fi văzut niciodată.
Am avut libertatea să merg pe orice străduță, indiferent de sensurile unice. Mi-am permis mica bucurie de a nu sta la toate stopurile și de a merge când pe stradă, cu mașinile, când pe trotuar, cu pietonii. Sau invers. Am putut să văd, lângă Pasajul Unirii, niște inscripții rotunde pe care scria : “Spațiu verde în sectorul 4. Piedone pentru tine” și să mă întreb, pedalând, dacă Piedone e îngropat pe undeva pe-acolo.
Am putut să văd cum, din mașini sau autobuze, oamenii se uitau mirați la mine. Mi-am adus aminte de mine în locul lor, și am zâmbit. M-am uitat apoi, cu o frățească înțelegere, la ceilalți bicicliști. Am simțit ce simțeau trabantiștii pe vremuri, când se întâlneau în trafic. Probabil că sunt simptome și naivități de nou-venit în lumea bicicliștilor, dar eu m-am bucurat de ele.
Prin mersul cu bicicleta am căpătat ceva ce nu prea am avut în ultima vreme – am căpătat timp. Timp de plimbare în parcuri și pe străzi, timp de respirat, de simțit oamenii, vântul, copacii înfloriți, cerul și soarele. Motive suficiente pentru care riscurile să fi meritat.
2010, aprilie 5 @ 20:23
Multumesc Cosmin pentru acest post!
2010, aprilie 5 @ 20:32
Si eu îţi mulţumesc, Oana, că m-ai inspirat să am de ce să-l scriu :)!
2010, aprilie 5 @ 20:37
Eu cred ca este un basm ideea ca trebuie sa fii sinucigas ca sa mergi cu bicicleta in Bucuresti. Daca respecti regulile si esti atent n-ai nicio problema. Pe mine ma respecta soferii in trafic, pietonii nu sunt deranjati iar cainii se amuza teribil sa ma alerge pe stomacul gol. E un fel de jogging pt. ei.
Pentru a-ti fi mai usor, recomand o oglinda retrovizoare. Eu am una mica ce se monteaza pe casca. Arat ca un extraterstru, dar merita rusinea.
2010, aprilie 5 @ 20:45
@ dedi. Într-adevăr, am simţit nevoia oglinzilor retrovizoare de la maşină. E format reflexul ca, dacă vreau să ştiu ce în spate, să mă uit în stânga şi în dreapta. Cască n-am dar poate găsesc unele de ghidon.
2010, aprilie 5 @ 21:31
Nu mi-a plăcut partea cu nerespectarea sensului unic şi a semafoarelor. Evident, pentru un biciclist ocazional de weekend nu pare mare lucru, dar cei care merg zilnic cu bicla în Bucale şi-ar dori colegi biciclişti mai responsabili.
2010, aprilie 5 @ 21:43
@ Hari. Ai dreptate. Am tendinţa să-mi iau libertăţi de la normă dacă pot să o fac într-un fel în care să nu încurc pe nimeni.
2010, aprilie 6 @ 0:51
foarte frumos acest sport. am fost de ceva vreme prin brugge. nebunie de biciclisti care merg fara nici o problema pe strada, fara nici un stres , atat fata de masini cat si pietoni. foarte interesant este ca sunt si foarte multi tineri care continua acest sport national. in franta la fel , doar ca in aceste orase ceea ce cred ca a impulsionat bicicletizarea este si faptul ca e greu sa gasesti un loc de parcare, mai greu ca in bucuresti. asadar pana nu vom avea parcari cu plata nu prea cred ca va iesi lumea pe bicicleta :), in afara de cei curajosi .
2010, aprilie 6 @ 1:29
Mă bucur ca încă o persoana descoperă micile placeri ale mersului pe bicicleta prin Bucuresti. M-am regasit in persoana scriitorului, citind ceea ce a scris acesta. Si eu sunt in primul rând şofer prin Bucuresti, constrans de sensurile unice, de viteza medie de 5km/h, etc. Cu bicicleta e intotdeauna altceva, mult mai rewarding si mai interesant!
2010, aprilie 6 @ 8:49
si eu sunt biciclist de weekend si in ciuda tuturor constrangerilor ma aventurez. si cum usor, usor, imi fac curaj sa ies din cartier, m-am aventurat de acasa pana in centru, gasind un fantastic traseu biciclistic: de la piata muncii pana la piata unirii. mai astept sa mai descopar si altele prin bucuresti, si astept cu tristete in suflet, dar si cu optimism, momentele in care vom avea si noi piste de biciclisti asa cum am vazut in viena, parcari de biciclete si bicle de inchiriat pe oriunde.
2010, aprilie 6 @ 10:13
Mi-e familiar punctul de vedere al autorului. Ca biciclist de weekend in Bucuresti, imi doresc sa fie posibila-inlesnita trecerea la statutul de biciclist ‘de toata saptamana’: pentru drumurile la serviciu, la cumparaturi sau vreo alta intalnire. Poate cu o atitudine mai deschisa si cateva masuri concrete de la autoritati, regiile de transport locale o sa ajungem si noi la performanta unor trasee (niste „magistrale”) pentru biciclisti, care sa fie ori amenajate si pentru biciclisti, ori dedicate exclusiv lor – sa acopere si sa faca leg intre mai toate punctele de interes din oras.
Keep on … pedalling !
2010, aprilie 6 @ 10:23
Ma bucur mult sa vad acest articol!
Si eu cred ca este un mit povestea cu biciclistii care nu au loc in Bucuresti! Merg cu bicicleta de 4 ani in Bucuresti (in sezon)si chiar destul de des merg la birou (Piata Romana- Pipera). Este adevarat – am o problema si eu cu cainii si cu masinile parcate – dar nu este imposibil sa mergi cu bicicleta.
Vestea buna este ca suntem din ce in ce mai multi! In plus – sunt o multime de evenimente pentru biciclisti. Hari Popescu poate sa scrie mai multe detalii
PS: un link catre o harta a traseelor pentru biciclete:
http://www.thekite.ro/2009/11/proiecte-thekite-1-harta-kite-biking/
2010, aprilie 6 @ 11:48
iti recomand folosirea cu incredere a unei casti!
2010, aprilie 6 @ 16:12
Pai daca tot discutam despre biciclete in capitala – atunci iata 3 linkuri utile:)
Dezbatere publica despre accesul bicicletelor la metrou!
http://www.cyberculture.ro/blog/2010/03/19/biciclete-la-metrou-cum-vad-eu-situatia-si-bannere-pentru-promovarea-dezbaterii-publice/
http://www.romaniapozitiva.ro/featured/cu-bicicleta-la-metrou-in-bucuresti/
Si evenimentul Bikewalk din 17 aprilie.
http://www.cyberculture.ro/blog/2010/04/06/bikewalk-17aprilie-2010/
PS: Scuze Hari ca nu te-am intrebat in prealabil daca pot sa-ti pun linkurile in acest mesaj:)
2010, aprilie 12 @ 15:17
Doresc doar sa subscriu la ce a scris Cosmin. Recent intors in Romania, si desi avand masina, mi-am dorit o bicicleta exact pentru trairile acestea. Mi-am achizitionat una miercurea trecuta si e super tare libertatea care ti-o da. Imediat de a doua zi am inceput sa vin la birou cu bicicleta. Colegii spun ca sunt aproape inconstient la cat de periculos e sa mergi prin Bucuresti pe doua roti. Dar sa stiti, chiar mi s-a dat prioritate de catre soferi pana acum, mergand pe strada. Am ramas placut impresionat. Soferii si pietonii se vor educa in a da prioritate si a nu merge pe piste. Cu cat vor fi mai multe biciclete cu atat se vor educa mai repede. Imi place ca, in mod indirect, sa atentionez pietonii care merg pe piste stand in spatele lor pana cand isi dau seama ca merg pe piste si se dau la o parte. In acest mod cred ca le ramane in minte ca acolo unde sunt desenate piste nu ar trebui sa se afle ei. :). Cat despre masinile parcate aiurea, ar trebui amendati. Dar oare cat poti sa amendezi avand in vedere numarul locurile de parcare puse la dispozitie de catre primarie?? … dar asta e o alta discutie.