Cum o să arate brandul nostru turistic?
Bine, din câte am văzut azi. Cum o să fie primit? Prost, din câte am văzut azi. Și asta nu din cauza brandului, făcut profesionist de către THR, firma spaniolă care a câștigat licitația, ci mai degrabă din cauza felului în care a început comunicarea lui.
Pre-lansarea de azi a fost moderată de Radu Moraru. La ea a fost invitată Elena Udrea, ministrul turismului. A ținut un scurt discurs cuminte, cu generalități corecte politic. Nimic despre substanța brandului turistic al României, cum era și firesc. Nu era treaba ei. Sala înțesată de camere de luat vederi și de microfoane.
Apoi am vorbit eu, la invitația IAA România, despre necesitatea unui astfel de brand și bune practici din alte părți. Apoi s-a luat pauză. După pauză, a început prezentarea propriu-zisă, a președintelui THR, în engleză. Doar că după pauză, odată cu plecarea Elenei Udrea, în sală mai rămăseseră o singură cameră de luat vederi și doar 2-3 microfoane.
Adică exact la partea pentru care s-a creat evenimentul, nu mai era picior de media care să-l înțeleagă și să-l promoveze corect.
O bună comunicare ar fi arătat așa: introducere Elena Udrea, prezentare firma spaniolă dar în română sau cu traducere consecutivă (cu toată media de față, pentru ca oamenii să înțeleagă în detaliu subiectul), apoi pauză (când ministrul și media puteau pleca liniștiți), apoi sesiune de întrebări și răspunsuri între profesioniști și reprezentanții turismului aflați în sală. Iar evenimentul n-ar fi trebuit moderat de un jurnalist vădit simpatizant PD-L. Asta va antagoniza din start o bună parte din media, indiferent de calitatea conținutului produs de THR.
Mi-a părut foarte bine că ne apropiem de finalizarea unui proces profesionist de branding de destinație și mi-a părut foarte rău că a plecat la drum cu stângul. Poate organizatorii comunicării de la Ministerul Turismului vor fi învățat ceva iar lansarea propriu-zisă, din iunie, va fi făcută așa cum merită un subiect atât de important.
În prezentarea THR de azi au fost descrise pe scurt toate elementele strategiei și poziționării brandului turistic România, mai puțin identitatea grafică. Am înțeles că procesul de selecție a celei mai bune variante este încă în curs dar oricum subiectul mi se pare secundar. Principal mi se pare ce vom reuși să facem pentru a umple simbolul grafic, oricare ar fi el, cu experiențe plăcute, diferite și memorabile pentru turiștii străini. Munca grea abia acum ar începe, și pe asta nu ne-o mai pot face străinii. Găsiți în prezentarea de mai jos cum a fost construit și despre ce va fi vorba în brandul turistic al României.
Cum va arăta brandul turistic al României? | bucurenci.ro
2010, mai 21 @ 14:38
[…] Alexandru ştie câte ceva. Găsiţi la el pe blog povestea pre-lansării de azi şi o prezentare pe care cred că foarte […]
Corina
2010, mai 21 @ 20:00
Interesant, desi sunt un pic nelamurita la partea legata de personalitatea brandului, care ar trebui sa fie „kind, pure innocent”. Nu inteleg cum se imbina aceasta personalitate a brandului turistic al Romaniei cu ceea ce Romania, si in speta, romanii ofera. Nu ma indoiesc ca in zonele rurale sau in varful muntilor, oamenii sunt amabili, insa daca primul punct de contact al turistilor cu Romania va fi aeroportul Otopeni, nu cred ca inocenta, amabilitatea si puritatea vor fi primele impresii ci dimpotriva (ma gandesc aici la taximetristi si punctele de schimb valutar).
Cosmin Alexandru
2010, mai 21 @ 23:10
Da, si pentru mintea mea asta e punctul cel mai sensibil al constructiei. Nu mi-e clar cum au ajuns ei sa inglobeze tocmai aceste elementele si nici ce fel de comportamente le asociaza. Dar sunt convins ca vor exista explicatii ulterioare si poate ne lamurim.
Adrian Laurentiu Fulga
2010, mai 22 @ 16:14
Cu siguranta cei din Media & Press ar fi trebuit obligati sa ramana si de ce nu , pentru binele comun , sa faca o prezentare in mediile proprii asupra evenimentului….dar nu stiu de ce nu ma mir de evolutia prezentarii si turnura pe care a luat-o , asta pentru ca asa este prezentat aproape tot in Romania – trunchiat , modificat in camera de regie s.a.m.d. – chiar si Radu Moraru care cum bine spuneati este pro PDL n-ar fi avut ce face ( iar la evenimentul asta nu cred c-a fost invitat doar pentru ca este pro PDL ci poate doar pentru ca e-n stare sa vorbeasca in fata multimii si nu are trac in fata altor camere / jurnalisti / fotografi…).
Eu unul tot incerc sa-i „canalizez” pe cei tineri – si care vor sa imbratiseze Industria Turismului – prin intermediul blog-ului meu – si desi este o asa numita „Misiune Imposibila” vad totusi o oarece deschidere …lipsa de viziune intalnesc in alte parti insa – profesori de facultate ( si fara a fi rautacios )- si care nici macar nu au bunavointa de a se pune la punct cu ultimele noutati in materie…
Ma gandesc ca poate peste inca 20 ani (si sunt optimist) ne vom trezi din aceasta letargie , iar cei cu adevarat profesionisti intr-ale turismului vor fi invitati sa puna umarul!
all romanians are vampires
2010, mai 24 @ 1:24
Subscriere Corinei la „amabil pur şi inocent” la Otopeni sau mai ales Băneasa. Poate THR au aterizat direct la Baia Mare şi au dat o tură prin Maramureş, sau la Sibiu.
O abordare mai „rough” ar fi mers atat cu sentimentul „explorator”, cât şi cu pecepţia lor de acum. Pe de altă parte, dacă e făcut măcar cât de cât cumsecade, acest brand va fi comunicat şi la interior, oamenii trebuie să se identifice cu el, va contribui vrând-nevrând la dezvoltarea identităţii culturale – din pespectiva asta, nu ştiu dacă vrem să încurajăm (şi mai mul) partea „rough”. Pentru că sunt inca multi oameni cumsecade si inocenti in romania, doar că nu apar la televizor. N-ar strica să fie scoşi la iveală şi daţi exemplu.
Greu de găsit balanţa, să fii şi pozitiv, şi credibil ;). Dar dacă pot folosi proiectul ca scuză pentru „asanarea” principalelor puncte de intrare în ţară şi ridicarea un pic a serviciilor – go for it.
Strategia brandului turistic al Romaniei | M A N A F U *
2010, mai 24 @ 14:21
[…] Cosmin Alexandru povesteste cum a fost la evenimentul de anuntare a strategiei pentru brandul tursitic al Romaniei. Mai sus vedeti procesul din spatele acestei strategii (via). Posturi similare:Echipa managerilor de topProiectele speciale, un colac de salvare pentru print?Numarul aniversar al revistei Bizthe Web Show – Special Chris BroganCat se mai castiga acum Share tweetmeme_url = 'http://www.manafu.ro/2010/05/strategia-brandului-turistic-al-romaniei/'; tweetmeme_style = 'compact'; tweetmeme_source = 'manafu'; Tags: Brand de tara, Branding, Romania, Strategie, Turism […]
emanuel
2010, mai 24 @ 19:48
Poate suntem prinsi, prea prinsi, in ceea ce vedem zi de zi in jur. Poate ca viziunea consultantilor este corecta dar cred ca mai intai trebuie sa facem curat in ‘curte’ si apoi sa invitam musafirii.
Pre-lansarea brandului turistic al României | Blog de turism
2010, mai 25 @ 0:15
[…] multe detalii şi o scurtă prezentare a evenimentului în sine vedeţi la Cosmin Alexandru . Via […]
Diana Dumitru
2010, mai 26 @ 17:04
Explicatia plecarii media (presei) odata cu plecarea Elenei Uderea este foarte simpla: ea era singurul punct de interes al evenimentului, subiectul senzational.
Iar pe de alta parte este clar ca evenimentul a avut o puternica coloratura politica.
Cat despre brandul de tara, nu cred ca are vre-o sansa din moment ce la noi oamenii de marketing si comunicare(dar mai ales de marketing) sunt vazuti ca un element exotic de marea masa a companiilor.
In fiecare an peste 1.000 de studenti termina Facultatea de Marketing din cadrul A.S.E., insa sunt tratati de catre piata fortei de munca cu o indiferenta dureroasa.
Poate tocmai acesta este si motivul pentru care in Romania nu exista marci pur autohtone consacrate sau un brand de tara care sa atraga si sa comunice o serie de atribute pozitive ale acestei tari- si aici ma refer la peisajele minunate din anumite zone sau valorile culturale care au rezitat, totusi, vremurilor acestea nebune.
In rest, felicitari pentru activitatea ta si iti doresc sa ai in continuare parte de reusite.
Adrian Laurentiu Fulga
2010, mai 27 @ 15:32
…daca cei ~1000 absolventi de studii economice si specializati in marketing sunt „instruiti” de profesori ( sau mai rau suplinitori ) de tipul celui pe care l-am avut eu…ei bine suntem far far away.
Mi-e teama ca acel „much needed approach” este trecut cu vederea de fiecare data si anume acela al „Identitatii Nationale” …poate ca suna pompos dar daca ne uitam peste gard ( aka granita ) vom observa ca absolut toti ceilalti bat moneda pe asa ceva si chiar insistent…se ne uitam un pic la un exemplu: Thailanda …stiu , veti spune , Asia , clima tropicala s.a.m.d. …nu despre asta-i vorba
-Nu cred ca exista vreun hotel in Thailanda care sa nu aiba la intrare ( afara sau in interior ) un mic templu sau un Buddha la care angajatii si turistii aduc ofrande ( flori , fructe , betisoare parfumate )- a se observa legatura cu religia preponderenta …la cate stabilimente hoteliere ati observat vreo troitza sau ceva similar…in Romania ??
-Uniformele angajatilor …as paria ca in 80% din cazuri modelul uniformelor reproduce portul popular ( din diferite regiuni ale Thailandei ) …la noi insa nu si Dumnezeule ce costume populare splendide avem noi ! but then again …nu e trendy , vrem tinuta business , pantofi cu cioc si de lac , iPhone cu abonament de firma
…astea-s doar doua puncte pe care se poate merge in prima faza
…dar nu , de sa nu arat eu ca pot face hotel de super lux , cu spot-uri , venghe , bambus , fitze , pietre Swarowsky s.a.m.d. ….ca vorba aia , e trendy-flendy !
Cum se va putea oare crea „un brand” o marca de tara daca nu ne intoarcem la radacini / origini !
Eu lucrez la asa ceva din proprie initiativa la un asemenea proiect , poate cineva , la un moment dat va avea nevoie de el….
Dragos
2010, iulie 11 @ 19:33
Salut Cosmin,
Am vazut prezentarea si am citit si prima ta fraza, brandul asta ti se pare ceva facut profesionist? De fapt stai sa reformulez, din prezentare reiese ca au facut ceva? Adica are ceva substanta prezentarea asta din care sa tragem vreo concluzie?
Din ce vad, e o fusareala de prezentare facuta in scarba si in viteza de vreo secretara in care 10 slide-uri sunt despre ei si 20 despre generalitati legate de Romania. Genul de informatii pe care si eu, roman informat, le scoteam in proportie de 70%.
Ai citit cu atentie prezentarea, la tactics, spre exemplu, ne indeamna sa facem un „experiential web site 3.0”, indeptii mai mari ca astea nu am citit de mult.
In fine…am zis ca Romania e pierduta si din ce vad, cu oamenii de acum chiar nu mai facem nimic.
PS Spre binele nostru, al tuturor romanilor, ar fi frumos sa nu mai laudam indeptii sau gogomanii din astea si sa punem punctul pe I atunci cand este cazul. Din punctul meu de vedere firmulitzele astea super experte ar trebui concediate pe loc dupa o astfel de prezentare.
Sa exploram gradina lui Dumnezeu
2010, iulie 29 @ 12:46
[…] Si de aici aflam despre logo si de unde a fost furat acesta. Tragic. UPDATE 2: Si un articol foarte bun despre prezentarea brandului, scris de Cosmin Alexandru. Tagged with: brand • elena udrea […]
Noi avem ghinion sau chiar prosti? at » piticu .ro
2010, iulie 29 @ 13:27
[…] Turismului habar nu are sa promoveze Romania Jul 29 2010Noi avem ghinion sau chiar prosti?Cosmin Alexandru scria prin luna mai despre logo-ul de tara. El critica atunci modul in care se lansa algegerea […]
Tio Pepe
2010, iulie 29 @ 14:53
Care este problema cu limba engleza? Toti ziaristii o cunosc (aceasta reiese din acte, nu?). Si romanii in general, la fel (aceasta reiese din acte, nu? si din ce a devenit limba romana in cei douazeci de ani de trista amintire). Sigur, traducere simultana – un vis. Dar scump. Banii (USD900M) au fost matrasiti deja. Asa ca ne lipsim. De ce au plecat baietii dupa Udrea? Pentru ca aceasta este calitatea presei din tarisoara noastra. Ce inseamna „proces profesionist de branding de destinaţie”? Limba noastra-i o comoara in adincuri ingropata (aceasta inseamna in traducere nu libera, ci de profesionist). Bine ca pare (in continuare) ca ne pricepem la orice (mai bine decit oricine altcineva – si acesta priceput la orice). Bravo. (Da: nu semnul exclamarii.)