O singură ieșire

Recenta decizie a Curții Constituționale a arătat din nou limitele sistemului politic în care ne încăpățânăm să băltim. Pe de o parte, e anormal ca judecătorii să decidă politica economică a țării, iar pe de altă parte, e anormal ca un guvern să nu poată propune legi în deplin acord cu Constituția.

Am ajuns acum, ca societate, într-un punct mort. Partidele s-au închistat în structuri de oameni slab pregătiți, a căror principală veleitate e datul cu părerea. După acest criteriu sunt selectați și promovați. Nu doar de către șefii partidelor, dar și de către mass-media. În materie de competență economică, legislativă sau managerială, în orice partid din România nu găsești mai mulți reprezentanți decât degetele de la o mână.

Clasa politică românească nu mai are de unde să ofere o soluție de administrare decentă a treburilor curente ale țării. Asta se vede din lipsa de strategie, de obiective și de adecvare la realitate. Fiind atacat din toate părțile, guvernul s-a baricadat într-o realitate internă, iluzorie, în care toți ceilalți îi par dușmani și rău intenționați. Nu pare să înțeleagă că toți avem interesul să trecem cât mai repede de criză și nu pare să înțeleagă nici că solidaritatea e un lucru pe care trebuie să îl oferi înainte să îl ceri.

Dacă în partide nu mai e nimeni care să priceapă în ce lume trăim și cum am putea să repornim motoarele de creștere economică, ne rămâne o singură soluție, neexploatată încă: un guvern nonpartinic, format din profesioniști cu experiență de studii și muncă în străinătate. Români care să fi acumulat cunoștinte valoroase, relevante, la universități de renume și care să le fi pus la lucru cu rezultate demonstrabile în companii sau organizații recunoscute la nivel internațional, în economii cu adevărat competitive.

Noi între noi nu părem a fi capabili să creăm un plan coerent și să ne ținem de el cu ambiție, dedicare și onestitate. Ar fi cazul să vină unii care au demonstrat că știu și pot. Orice altă formulă e sortită unui nou eșec. Problema cu suita asta de eșecuri e că ne vom obișnui atât de tare cu ea, încât nu ni se va mai părea nimic neobișnuit. „Insuccesurile“ vor deveni felul obișnuit de a face lucrurile. Iar asta ne va deranja din ce în mai puțin sau pe din ce în ce mai puțini, pe măsură ce sistemul de educație îngroașă an de an rândurile absolvenților incompetenți, iar statul îngroașă an de an rândul angajaților incompetenți. De aici până la ministere, prefecturi și primării pline de funcționari doldora de diplome și lipsiți de orice pregătire nu e decât o chestiune de timp. Timp care e și la trecut, și la prezent, și la viitor.

Nu știu cum se vede de la guvern, dar de la mine se văd medici din ce în ce mai slab pregătiți, profesori din ce în ce mai dezinteresați, judecători din ce în ce mai confuzi și, în general, un stat deprofesionalizat, urechist, oportunist și corupt. Înainte de setul de măsuri anticriză economică, ar fi vitale câteva măsuri anticriză profesională. Și ar trebui început de sus în jos, prin numirea unei elite administrative profesioniste, care să poată fi un exemplu de urmat și care să poată cerne în jos, la toate nivelurile ierarhice, profesioniști autentici. Care să vorbească mai puțin, mai la obiect și mai precis. Și care să aibă la îndemâ nă exemple bazate pe fapte și cifre mai mult decât pe impresii și păreri.

Singură, mărirea TVA-ului nu e o măsură de strategie economică. E doar una de disperare și nepricepere. E o măsură care nu încurajează nimic și nu sprijină pe nimeni. Chiar dacă va genera venituri suplimentare la buget, costul în lumea reală va însemna închideri de companii, reducerea consumului și creșterea evaziunii. Am avea nevoie și de măsuri care să contracareze aceste efecte. Pentru a le găsi și propune, ar fi însă nevoie de câțiva decidenți care înțeleg economia reală, aceea a afacerilor care nu depind de bugetul statului și care sunt singurele capabile să-l susțină cu adevărat și pe termen lung.

Problema nu e că ne așteaptă vremuri grele, ci că le vom trăi degeaba. Nu ne conduce nimeni care să priceapă încotro mergem și unde vrem să ajungem. Fără oameni noi, vom merge pe drumuri vechi, spre locuri în care am mai fost și în care nu ne vom întâlni nici cu Europa, nici cu o Românie civilizată.
(Articol apărut în numărul din 29 iunie al Revistei 22)