Câtă mass a mai rămas în media?

Îmi pun întrebarea doar pentru România, pentru că aici mi-aș dori un răspuns cât mai clar. Lovitura pe care mass-media românești și-au aplicat-o consecvent în ultima vreme, de erodare accelerată a credibilității, va avea urmări. Ca public, mi-aș dori anumite urmări. Nu știu cât mai contează pentru mass-media din România ce-și dorește publicul, dar fac o încercare timidă, așa, cu un public de unul.

Falimentul stilului mogulistic de a face jurnalism e un fapt. Unii moguli și jurnaliști l-au înțeles mai devreme, alții îl vor înțelege mai târziu. Publicul l-a înțeles la timpul potrivit.

Jurnalismul făcut pentru patron, oricât de bine ar fi plătit, are picioare scurte (cel mult câțiva ani). Jurnalismul făcut pentru public e cel care va câștiga. Întotdeauna. Indiferent dacă e jurnalism bun sau prost. Pentru că jurnalismul prost are succes la un public incapabil să discearnă, iar jurnalismul bun câștigă un public dornic de așa ceva. Cheia e însă orientarea. Succesul depinde de orientarea către cine citește sau privește, nu către cine comandă.

Fiind atât de preocupate să împace interese financiare divergente (ale patronului, ale publicitarilor, ale autorităților, ale fiscului, ale angajaților etc.) mare parte din mass-media de la noi a omis treptat, până la definitiv, interesele publicului. Nu zic că jurnalism ar trebui sau se poate face fără bani. Dar singurul fel în care el poate face bani în mod sustenabil e să lucreze pentru public, nu pentru patron. Ca în orice alt business. Dacă într-o firmă toată lumea face doar ce zice patronul, aventura se termină repede. Cei mai inteligenți patroni, și cei mai bogați de altfel, sunt cei care știu să-și antreneze oamenii să facă bine și cu plăcere, în primul rând, ce vor clienții lor.

Așadar, prima urmare pe care mi-aș dori-o de la actuala criză a mass-media ar fi apariția de companii de presă care să își propună să trăiască doar din presă de bună calitate. Să aibă pentru asta un concept clar, o strategie bună și resurse rezonabile de implementare consecventă. Să investească și să facă profit, pe care apoi să-l reinvestească pentru creșterea afacerii. Adică să nu fie vehiculele unor persoane sau firme pentru care instituția de presă e doar un paravan de influență și șantaj. Să nu fie minciuni.

A doua urmare la care sper e reapariția presei de bună calitate. Iar prin asta nu înțeleg presă elitistă, ci doar o presă de care publicul să se poată bucura. Deși pare foarte greu de mulțumit, și primesc foarte frecvent explicații contrare, experiența mea de peste 12 ani în cercetare de piață îmi spune că publicul e, de fapt, foarte ușor de mulțumit. E nevoie doar să nu crezi că știi dinainte ce-i trebuie și că, dacă el nu vrea ce crezi tu că ar trebui să vrea, el e de vină. Dacă un jurnalist trece de etapa asta, ceea ce pentru mentalitatea jurnalistică românească poate să nu fie deloc ușor, publicul se va lăsa înțeles și mulțumit.

A treia urmare, cea pe care mi-aș dori-o cel mai mult, e nemaifolosirea publicului ca armă în lupta pentru putere între presă și autoritățile statului. Suntem într-o situație în care o parte a presei a făcut abuz de putere, încercând să discrediteze, cu orice preț, persoane publice și autorități ale statului. Dincolo de faptul că în bătălia asta și-a sacrificat propriile trupe, rezultatul nu putea fi decât unul singur: persoanele publice și autoritățile cu pricina au lovit înapoi, încercând să discrediteze, prin orice mijloace, instituțiile de presă.

Nu știu cine a câștigat dintre ei, dar știu cine a pierdut dintre noi: cei care sperau la ceva decență de la persoanele și instituțiile care se pretind formatoare de opinie în spațiul public românesc. Odată cu decența a dispărut și posibilitatea lor de a forma opinii. Acum doar le vociferează, mai mult din obișnuință, și doar unii către alții.

Nu poți forma opinii corecte cu un comportament greșit. Nu poți spera că ești ascultat când n-asculți pe nimeni. Nu poți cere respect înșelând. Lucruri simple îngropate sub munți de justificări și circumstanțe atenuante. Avem mare nevoie ca mass-media de la noi să-și regăsească menirea, demnitatea și publicul. Punctul de plecare stă în lucrurile simple.
(Articol apărut în numărul din 23 noiembrie al Revistei 22)