Un pas

Pasajul Basarab se apropie de inaugurare. Pasajul Pipera va fi gata până la sfârșitul anului, înainte de termen. Luna viitoare încep lucrările la parcările subterane din Piața Charles de Gaulle și din Piața Dorobanți. La școala copiilor mei, construcția sălii de sport trenează de cel puțin doi ani. În urma vizitei primarului de sector, ea va fi gata în câteva luni.

Toate aceste vești bune au în comun un singur lucru: în primăvara viitoare sunt alegeri locale. Elanul ăsta gospodăresc e prezent și în alte localități. Discutând subiectul cu un bun prieten, am ajuns la concluzia că poate ar fi util să creăm o relație mai strânsă între cauză și efect. Dacă apropierea alegerilor generează la aleșii locali determinarea de a finaliza proiecte pentru comunități, atunci alegerile o dată la patru ani sunt prea rare. Ar trebui să le punem o dată la doi ani. În felul ăsta, ritmul demarării și finalizării lucrărilor s-ar înteți considerabil.

Rostul perioadei de patru ani era să intrăm și noi în ritmul de stabilitate și predictibilitate occidentală. N-am intrat. Tot nu suntem în stare să creăm bugete multianuale sau pe proiecte, tot nu reușim să propunem și să ne ținem de planuri urbanistice civilizate. Atunci de ce să mai preluăm forme pe care nu le putem umple de conținut? N-ar fi mai bine să gândim forme care să se plieze pe posibilitățile noastre de a crea conținut?

Dacă pentru aleșii locali cea mai semnificativă motivație de a face treabă e apropierea alegerilor, să luăm act de asta și să creăm, prin alegeri la doi ani, un avantaj de ambele părți: ei ar face mai multe lucruri pentru care să fie votați, iar noi ne-am alege cu mai multe lucruri făcute ca să-i votăm.

Poate, dacă am aplica același principiu cauză-efect și la alegerile generale, am obține o conectare mai bună a vieții politice la viața nepolitică. În acest moment, ele nu prea au nicio legătură. Principala preocupare a partidelor și a politicienilor e cum să-și conserve puterea vreme de patru ani prin împrieteniri și dezprieteniri între ei, fără nicio legătură cu doctrina, programul politic sau starea națiunii. Iar o dată la patru ani canalizează resurse înspre societatea nepolitică, pentru a-și crește șansele de rămânere la putere. Ăsta e un fapt. Dacă e un fapt bun că politicienii pleacă urechea la nevoile celor pe care ar trebui să-i reprezinte, de ce să nu-l îndesim?

Din perspectiva celor de mai sus, cea mai bună soluție ar fi să avem alegeri în fiecare an, alternativ. Un an pentru aleșii locali, un an pentru parlament, un an pentru aleșii locali, un an pentru parlament. Asta i-ar ține în priză pe toți, permanent, iar sursa de curent am fi noi, votanții.

Și așa, lumea începe să se miște din ce în ce mai repede. Ciclurile economice, de inovație, de adaptare la piață se scurtează încontinuu. Noi am ieșit dintr-o societate în care nu se întâmpla nimic și am stat două decenii într-una din care n-am înțeles nimic. Poate e momentul să recunoaștem că suntem între lumi și nu putem aplica orbește un model doar pentru că alții îl aplică așa de mulți ani. Până apucăm să umplem modelul cu sensul lui originar, el nu va mai fi valabil.

Am mai pățit asta: am intrat în NATO ca să ne apere de ruși, iar, când am intrat, NATO a început să lupte cu țări cu care noi n-avem nimic de împărțit. Am intrat în UE pentru libera circulație, iar acum state din UE prelungesc restricțiile pentru dreptul la muncă al ultimilor intrați. Ne dăm peste cap să intrăm în Schengen tocmai când țări membre își pun serios problema reinstituirii controlului la granițe din cauza afluxului de imigranți. Nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla cu moneda euro, când ne vom hotărî să o adoptăm.

Mi se pare destul de clar că suntem defazați în lupta asta teribilă de a prinde formele altora. Mai sănătos ar fi să înțelegem ce e cu noi, care ne sunt limitele și puterile în interiorul lor, ce ne prinde bine și ce nu, ce putem prelua, adapta sau respinge de la alții. Pentru asta însă, ne-ar trebui o doză de curaj și una de onestitate.

Alegerile la doi ani ar fi o bună oportunitate. I-ar obliga pe politicieni să fie mai atenți la ce promit și pe noi să fim mai atenți la ce votăm. Ar separa mai repede grâul de neghină. Și ar face să crească mai repede culturi noi, și de politicieni, și de votanți. Am fi și noi, o dată, cu un pas înaintea vremurilor. În fiecare an.
(Editorial apărut în numărul din 7 iunie al Revistei 22)