UnderWorld Class

În zona Pipera, la parterul clădirii de birouri în care lucrez, s-a deschis de curând un nou centru World Class Spa&Fitness. Eu n-am vrut abonament nici pentru spa, nici pentru fitness, ci doar pentru piscină. Îmi place să înot. Am vizitat locul înainte să se deschidă, în faza de amenajări finale și mi s-a părut cam întunecat, dar mi-am zis că e încă în lucru iar finalul va fi unul fericit.

Să vă descriu finalul ăsta, la prima mea vizită acolo, în noiembrie anul trecut. Am trecut de recepție și am intrat în vestiar. Un culoar îngust de 2 metri și lung de vreo 20. Pe jos gresie neagră, mată. Pereții, negru mat. Tâmplăria dulapurilor și a banchetelor, negru lucios. Hmm. M-am schimbat, la propriu și la figurat, și m-am dus la toaletă. Un metru pe un metru, neagră. Apoi am trecut la dușuri. Complet negre, toate. Hmm, hmm. Plin de angoasă și speranță în același timp, am deschis o ușă de sticlă… neagră și am intrat în incinta piscinei, la subsol.

Deja oarecum în transă, am intrat în apă și m-am uitat de jur împrejur. Fundul piscinei, negru mat. Pereții, de jur împrejur, negru mat. Tavanul, negru mat, spart din loc în loc de câteva pătrate de plastic alb opac luminate cu neoane reci. Un singur gând mi-a mai putut trece prin minte: WTF!?!

Există cineva care a fost plătit să facă în așa fel încât oamenii să înoate într-un cavou? Ce fel de școală trebuie să faci pentru asta? Mai trăisem nu demult o experiență similară într-un hotel, pe care am descris-o aici. Dar acolo rezistasem două zile. Aici am abonament pe un an.

După prima vizită, cineva de la club m-a sunat să-mi ceară feedback. Am apreciat gestul și m-am bucurat să i-l dau, politicos dar cinstit. Persoana de la celălalt capăt al firului a fost destul de încurcată și mi-a spus că intenția designerului a fost ca atmosfera să fie sobră și că nu crede că se mai poate schimba ceva, că nu pot înlocui gresia.

Ambele argumente m-au descumpănit. Primul, că atmosfera din piscină trebuia să fie sobră. Păi atunci să ne lase să înotăm în smochinguri negre, cu papion și pantofi de lac. Iar în loc de prosoape să ne dea niște fețe de masă scrobite. Și ce atâtea șezlonguri, câteva scaune de conferință drapate ar fi mai mult decât suficiente. Trecerea de la sobri la țepeni ar fi doar o chestiune de timp.

Una din două: ori designerul cu pricina a fost cât p-aci să se-nece când era mic și mai poate asocia apa doar cu sfârșitul, ori n-a intrat în viața lui treaz într-o piscină și i s-a părut tot timpul că restul sunt foarte sobri. În lumea din care vin eu, e adevărat mai de modă veche și mult mai puțin tenebroasă decât asta în care am intrat acolo, la piscină te duci ca să te relaxezi, să te revigorezi, să te bucuri, să înoți, să te joci cu copiii etc. A, am uitat: locul de joacă în apă pentru copii, negru complet. O veselie. Jacuzzi-ul, negru, sus, jos, stânga, dreapta. O oală neagră cu smoală bolborosind. Relaxare totală. Finală, chiar.

Al doilea argument: nu mai putem face nimic. Aș putea eu, cu câțiva prieteni, gratis. Golim piscina de apă, aducem câteva găleți cu vopsea de diferite culori vii!!! și le aruncăm la întâmplare pe pereți. E tot o treabă foarte modernă, din câte am văzut eu prin galeriile de artă contemporană. Iar apoi putem să ne bucurăm cum se cuvine de abonamentele pe care le-am plătit.

Cred că la tot centrul au lucrat mai multe echipe. Pentru că la sălile de aerobic și fitness sunt culori calde, tonice, dotări de ultimă generație, oameni amabili, nu-ți vine să mai pleci de acolo. De dincoace, aproape că nu mai poți să pleci. Cei cu aparatele sunt în rai. Noi, ăștia cu apa, trebuie că avem de spălat niște păcate. Și ar fi păcat să rămână așa.

Ceva nu e în regulă, ori cu mine, ori cu designul modern de școală sobră. Și pentru că realmente aveam dubii de inadecvare personală, n-aș fi scris articolul ăsta, dacă n-aș fi auzit în vestiar, la ultima vizită în underworld, doi clienți împărtășindu-și nemulțumirea față de lugubrul deprimant din jurul lor. Deci, dorință de resuscitare a locului ar cam fi.