Reprezentarea inversă

Acum că orientarea antioccidentală a USL a devenit politica oficială de stat a României, o întrebare devine legitimă: cât de reprezentativă e această orientare pentru populația României?

De la bun început, integrarea europeană a Ro­mâniei a fost o ecuație simplistă pentru foar­te mulți votați și votanți. A primat ideea că ac­cesul în UE va însemna preponderent li­bertatea de a călători și de a cheltui multe miliarde de eu­ro din bugetul comunitar. Faptul că europenii ne cer din ce în ce mai insistent să călătorim respectând cu­tu­mele și legile țărilor de des­tinație sau să cheltuim fon­durile europene pentru inte­rese publice, nu private, pare a veni ca o surpriză extrem de neplăcută.

Sub conducerea PDL, ambele subiecte au avut parte de un răspuns anemic la nivel oficial și clientelar la nivel practic. Pentru oligarhia de sorginte nomenclaturistă care conduce azi atât PSD, cât și PNL, aceste pretenții occi­dentale sunt de-a dreptul inacceptabile. Ele re­prezintă un veritabil „amestec în treburili interne“. Iar acest lucru nu pare să deranjeze majoritatea populației României.

Motivul rezidă într-o schimbare semnificativă de paradigmă a reprezentării. În societățile oc­cidentale, în care sistemul de checks and ba­lances funcționează de multe generații, si­tuația obișnuită este aceea în care elitele politice sunt re­zultatul alcătuirii diferitelor stra­turi ale populației. Altfel spus, aleșii reprezintă ale­gă­torii.

La noi, în ultimii câțiva ani, am asistat la un proces in­vers. S-au scos din pălărie câțiva lideri imaturi, de­pen­denți și manevrabili (modelul Ceaușescu 1965), s-au unit câteva partide cu doctrine economice con­trare, iar apoi, cu un uriaș aparat mediatic de propagandă zilnică, s-a modelat mental un segment de populație suficient de mare care să le asigure susținerea. În cazul nostru, ale­gătorii reprezintă aleșii.

Incompatibilitatea celor două modele e evi­dentă. Ea nu-și poate găsi locul nu doar în Schengen, ci în niciun fel de uniune care se bazează pe împărtășirea unui sistem comun de valori.

Până la căderea Guvernului Ungureanu, din primăvara lui 2012, toți am trăit cu impresia că drumul prooccidental al României a de­venit, în sfârșit, ireversibil. Iar ne-am înșelat. Drumul e reversibil, iar o cotitură majoră îna­poi a reprezentat-o lovitura de grație dată CSM prin înlăturarea adepților celor mai incomozi ai statului de drept de acolo, Cristi Dănileț și Alina Ghica. Procedeul de spălare pe creiere a fost același, doar că nu s-a mai aplicat doar mediatic, ci și administrativ. Sute de magistrați din toată țara au fost „convinși“ și motivați prin trocuri instituționale să vo­teze și să se comporte așa cum avea nevoie noua putere politică de la București.

M-aș mira foarte tare să nu existe o legătură directă între lovitura dată justiției în CSM pe 26 februarie și anunțul de a doua zi al pre­ședintelui Băsescu, de rămânere în politică după 2014. Spre deosebire de Emil Cons­tan­tinescu, un intelectual animat de cele mai bu­ne intenții, dar cu resurse limitate de energie și ambiție, determinarea lui Traian Băsescu de a lupta în continuare pentru transformarea României într-un stat cu mecanisme de func­ționare occidentale e salutară. Cu toate gre­șelile și inadecvările actualului președinte, vi­ziunea lui despre locul României în Europa es­te, pentru mine, net preferabilă ifoselor, im­posturii și agendei duplicitare a actualului Exe­cutiv.

Întrebarea, însă, rămâne: ce sistem de valori, comportamente și instituții preferă cu ade­vărat populația României? Mă tem că nu e ușor de aflat. Atâta vreme cât trans­for­ma­rea negrului în alb e, în același timp, acțiune pro­pagandistică profesionistă și o con­sec­ven­tă politică de stat, atât întrebarea, cât și răs­pun­sul vor fi greu de formulat.

Mulți oameni de bună-credință sunt prinși în cap­cana de a-i fi susținut pe manipulatori să ajungă la putere, iar acum nu mai pot da nici înainte, sprijinindu-i fățiș în trădarea țării, nici înapoi, condamnându-i public. La mijloc ră­mâne spațiul ideal de manevră pentru detur­narea României înspre interese care nu sunt ale ei și înspre un viitor care nu va fi al nos­tru.
(Articol apărut în numărul din 5 martie al Revistei 22)