Dincolo de DNA

Avem semne clare că, în sfârșit, România are un mecanism eficient de luptă împotriva corupției. Pentru oamenii cinstiți din țara asta, ultimele condamnări răsunătoare și anchetele deschise recent de DNA sunt o enormă gură de oxigen. Succesul DNA e atât de mare încât tot ce-mi doresc acum e să nu mai avem nevoie de el.

DNA funcționează ca un medicament foarte puternic aflat în postura de a vindeca un sis­tem lipsit de anticorpi. O societate sănătoasă e formată din grupuri de interese legitime capabile să se auto­re­gle­men­teze și să-și păstreze mem­brii în zona activităților pro­fi­tabile și legale.

Azi, constatăm că DNA are rolul de a regla lumea fot­ba­lului, piața asigurărilor, sec­to­rul produselor din carne etc. Va fi din ce în ce mai com­plicat să ne bazăm pe DNA și pe judecătorii curților de apel pentru a igieniza toate sec­toarele și domeniile de activitate din Ro­mâ­nia. Va dura foarte mult și va ameliora boala, dar nu va întări organismul.

Organismul se poate întări doar dacă își poar­tă singur de grijă. În țările occidentale, cu ca­re ne place să ne comparăm, orice arestare la vârful ierarhiei unui domeniu readuce în prim-plan și repune în discuție modul de func­ționare a organismelor care guvernează acti­vitatea în respectivul domeniu: persoane, re­guli, proceduri, sancțiuni etc. Cei din domeniul respectiv, cei cu interesele le­gitime cele mai mari se strâng și decid ce trebuie să schimbe și să facă ei și formele lor de aso­ciere pentru ca situația cu pri­cina să nu mai apară în vii­tor.

La noi, abordarea asta pare complet amorțită. Membrii fie­­cărei bresle asistă perplecși la arestarea celor prinși, unii se bucură, alții se tem, alții se supără, dar nimeni nu ini­țiază nicio schimbare.

Situația dezastruoasă din piața asigurărilor e cunoscută de mult timp de cei din domeniu. Ei știu foarte clar ce firme practică ce fel de prețuri de dumping și ce practici incorecte per­pe­tuează în materie de RCA. S-a ajuns în­tr-o si­tuație în care toate firmele pierd masiv bani din pricina câtorva, dar nimeni nu face nimic, la nivelul autoreglementării pieței. Fie­care se dă de ceasul morții să-și reducă expu­nerea și pierderile, adică atacă efectul, dar ni­meni n-are curajul să atace frontal cauzele și pe cei care le provoacă din sistem. La fel e și în fotbal, în sănătate, în piața produselor din car­ne, a celor de panificație sau a alcoolului. Probabil și în multe altele.

O cale de a curăța economia și societatea e să așteptăm s-o facă procurorii și judecătorii. DNA s-a apucat serios de treaba asta, dar în ultimul an, odată cu schimbarea șefilor con­form pactului de coabitare premier-preșe­din­te, motoarele s-au redus considerabil. Do­sa­rele grele care duc acum la sentințe definitive cu executare au fost începute acum niște ani buni. Ritmul nu s-a păstrat și nu se va relua curând, pentru că e descurajat de la vârful DNA. Și chiar dacă acest ritm ar putea spori, tot nu e cea mai bună cale de asanare. Preferabil ar fi să curățăm singuri pădurea de uscături înainte să se ajungă la defrișare.

Una dintre cele mai mari piedici în reușita unui astfel de demers este, însă, tocmai sec­torul care ar trebui să promoveze public abor­darea, piața media. La rândul ei, e sufocată de abuzuri și de practici incorecte, chiar ile­gale, cauționate, din păcate, de însuși orga­nis­mul ei suprem de reglementare – CNA. Re­vine, deci, tot justiției rolul de a îngenunchea monstrul, în cazul de față, varanul, pentru ca restul pieței să poată începe să respire un altfel de aer, iar noi să avem acces la altfel de standarde jurnalistice.

Pare că orice formulă de reglementare în ca­re-și bagă statul coada, prin numiri politice, e sortită eșecului. Nu știu dacă o formă de au­toreglementare exclusiv privată ar garanta succesul ei, dar, uitându-ne la rezultatele ac­tualului sistem, cred că merită încercat.

Revenim la vechea temă a locului și rolului sta­tului într-o societate și nu putem să nu cons­tatăm că, în cazul României, cu cât sta­tul e mai implicat, direct sau indirect, într-un domeniu, cu atât tot el, prin sistemul de jus­tiție, are mai multă treabă acolo.

Ambele ca­pe­te ne costă din ce în ce mai mult. E un cerc vicios care ar trebui rupt. Pe de o parte, me­diul privat și-ar putea asuma mai curajos și mai viguros autoreglementarea, iar pe par­tea cealaltă, dacă angajații statului din sis­te­mul de justiție și-ar face din ce în ce mai bine treaba, ar descuraja alți angajați ai sta­tului să le devină clienți.
(Articol apărut în numărul din 18 martie al Revistei 22)