Ultima redută
Deși de felul meu sunt conciliant și preocupat de soluții incluzive, mă număr acum printre cei care cred că actualul conflict între piață și gruparea Dragnea-Tăriceanu e ireconciliabil. Descriu mai jos principalele două motive. Unul de ordin conjunctural și unul de ordin mai general.
Situația în care ne aflăm creează pentru mulți din piață iluzia că în partea cealaltă de la guvern și din parlament sunt oameni ca noi, care au greșit, dar se vor îndrepta dacă punem presiune pe ei. Eu cred că în funcțiile-cheie din partea cealaltă nu mai sunt oameni. Sunt niște animale sălbatice care au abuzat cât au putut de libertate, care simt apropierea cuștii și care sunt dispuse la orice, dar la absolut orice ca s-o evite. Nu există niciun preț pe care să-l considere prea mare pentru a fi siguri că nu intră la pușcărie. Suntem în fața unei inegalități flagrante de mize și întrebarea cea mai grea e ce putem face noi, pe termen scurt, contra unora care sunt dispuși să facă orice?
Motivul de ordin general a evoluat în timp. Furia infractorilor din administrația publică față de corporații are un substrat de care mă îndoiesc că sunt conștienți.
Când cineva se angajează într-o multinațională, primul lucru pe care îl învață e că el e în slujba firmei. Ăsta e un lucru pe care nu e lăsat să-l uite oricât de sus ajunge. El e în slujba firmei, trebuie să-i servească interesele, și dacă nu-și face treaba în limitele și în exigențele cerute de companie, zboară. Iar de cele mai multe ori, exigențele companiei sunt dictate de exigențele clienților ei. Pentru cei mai mulți angajați în multinaționale, clientul nu e un concept generic, ci o prezență zilnică foarte concretă, cu nume și prenume.
Mentalitatea asta a fost creată la începutul anilor nouăzeci de primele multinaționale, dar apoi s-a extins constant și la companii antreprenoriale românești și ong-uri, fiind acum caracteristic aproape oricărei organizații care funcționează pe o piață competitivă.
În administrația publică, când un membru de partid e numit șef, în mintea lui instituția ajunge automat în slujba lui, trebuie să-i servească interesele financiare sau politice. Fără rest. Când șefii de instituții spun angajaților ce să facă, ce să semneze sau ce să spună, sau când îi urcă în microbuze și-i trimit la manifestații, îi consideră ca fiind în proprietatea lor și a intereselor lor.
Am aflat recent de o discuție din cabinetul unuia dintre proaspăt numiții miniștri ai cabinetului Grindeanu, în care la întrebarea angajatului din minister legată de ce anume să comunice ministerul pe un subiect, răspunsul ministrului a fost „Nu comunicăm nimic de la minister, se va comunica doar de la partid.”. Mentalitatea asta e integral comunistă. Odată ce am ajuns la conducerea statului, tot ce e al statului devine al meu și trebuie să servească exclusiv intereselor mele și ale grupului de persoane care m-a numit acolo.
Sunt sigur că parlamentarii care l-au votat n-au văzut venind realitatea asta nicio secundă, dar guvernul tehnocrat a însemnat pentru o parte importantă a populației urbane a României o ridicare a vălului ultimilor 25 de ani de pe administrația centrală.
Au ajuns la conducerea statului oameni care s-au pus vizibil și foarte activ în slujba instituțiilor, așa cum învățaseră înainte să se pună în slujba organizațiilor din care au venit. Și au condus așa: fără contracte cu dedicație, fără angajare de rude, fără sifonare de fonduri pentru partid, adică fără niciunul dintre instrumentele de subjugare a statului de către majoritatea politicienilor. Doar cu maximă preocupare pentru clienții instituțiilor, adică pentru cetățeni.
Pentru prima dată de la revoluție, oamenii obișnuiți au simțit că statul chiar face lucruri pentru ei, îl interesază durerile și aspirațiile lor, îi are pe ei în centrul politicilor sale, și nu pe conducători.
Problema cu aflarea binelui e că nu poți să-l dezafli. Sunt câteva sute de mii de români care nu mai pot pretinde acum că nu știu cum e să fie conduși onest, transparent și responsabil. Și care nu vor mai accepta să se întoarcă în trecut după ce au aflat cum ar putea fi în viitor.
Încleștarea din aceste zile nu e politică. E de viața și de moarte pentru un sistem și o mentalitate care nu se mai pot reforma. Dacă i-am spune mâine lui Dragnea „condu parlamentul României în interesul cetățenilor” sunt convins că mai ușor ar înțelege chineza decât acest enunț. Iar rezervorul de lideri PSD încremeniți în timp a ajuns la final. Dragnea nu mai are discipoli, ci doar lachei de cea mai proastă calitate, care-l urmează din prostie, din obrăznicie sau de frică.
Avem în față ultima redută. Și am ajuns în etapa în care ei nu mai vor să audă ce le spunem noi, iar noi nu mai putem să auzim ce ne mint ei pentru că am aflat că se poate și altfel.
Una dintre părți va trebui să plece.
2017, februarie 9 @ 15:22
Cosmine e ca in povestea lu creanga dacă nu a putut sa re bage in politica vorba buna, o sa te bage Dragnea
2017, februarie 9 @ 16:46
Corect ! doar ca uiti ca ei au fost alesi legitim acum o luna. Din pacate asta e lectia celor care nu s-au dus la vot dar si a noastra ca nu am fost mai pisalogi ca sa-i convingem.
V-a trebui sa admitem ca am pierdut 🙁
2017, februarie 9 @ 16:57
Nu uit deloc, doar că votul nu e un mandat pentru abuz. Va trebui să forțăm cumva această înțelegere sau să ne întoarcem din nou la vot.
2017, februarie 10 @ 9:08
Numai votul mai poate salva situatia pe termen scurt!! pe termen lung, insa, va fi nevoie de munca cinstita de convingere. Nu putem eutanasia milioane de votanti PSD.\ sa nu ne iluzionam ca psd-istii sunt doar cei care manifesteaza la Cotroceni! Aritmetica simpla arata ca exista milioane tacute, dar atente la ce se intampla!
trebuie construita alternativa politica viabila! Acum e ocazi asa va inscrieti in PNL! urmeaa alegeri in MArtie! nu mai trebuie se refaceti drumul USR! folositi-va d evehicolul politic care poate fi PNL! astfel, tinerii pot scuti ani! faceti oferta politica ce nu o vom putea refuza! cu oameni noi, competenti, cinstiti!
2017, februarie 9 @ 18:16
Sunt intru totul de acord cu tine! Aceasta guvernare a tehnocratilor, pe care o regret din tot sufletul, a ridicat valul si a aratat mizeria, coruptia, ticalosia nu doar din conducatori, ci si din cei condusi. Nimanui nu-i place ce a vazut, asa ca inapoi la minciuna! Ce sfantului facem?! Cum mai luptam cu astia?!
2017, februarie 9 @ 18:20
Elena, parerea ta este, din pacate, impartasita de multi. Si zic „din pacate”, pentru ca asta e modul pasiv in care ne-am comportat la nivel de popor cu alesii. In strada, am iesit numai la scandaluri, cu cateva exceptii. Iar de cele mai multe ori am privit pe net sau la tv pe unii razvratiti – din motive pe care le impartaseam sau nu – si am zis doar „Uite-i si pe astia. Nu se va intampla nimic!”.
Doar ca asta e incurajarea lor. Curajul lor nu vine neaparat din voturi, ci din pasivitatea noastra.
Tacticile lor sunt ca la carte, doar ca ei sunt singurii care par ca stiu ce pot castiga si implicit ce pot pierde, doar ei par sa inteleaga miza. Pentru marea majoritate „a noastra”, a poporului, pasivitatea e mai grava decat sa credem prostii.
Sa stam pasivi multumiti cu rezultatul alegerilor legitime? Nu, sunt doua lucruri diferite.
Votul ii da dreptul lui sa fie in Parlament. In virtutea acelei increderi acordata prin vot, voi accepta guvernul partidului castigator, chiar daca nu am votat pentru el. Acelasi principiu democratic ma mandateaza pe mine, dar te mandateaza si pe tine sa strigam ca e gresit ce face parlamentarul sau ministrul numit de coalitite, validat de parlament.
Sa admit ca e vina mea sau a noastra inseamna sa inteleg gresit principiul democratiei. Pentru ca el traieste din votul meu. Iar votul nu legitimeaza abuzul, ci doar reprezentarea. Cum nimeni nu cred ca vrea abuz, atunci inseamna ca alesul nu mai reprezinta, deci trebuie presat de renunte.
Da, suna idealist. Da, sunt multi invrajbiti sau pacaliti sa nu vada abuzul. Dar e treaba lor. Eu vad, il simt zi de zi. Asa ca imi permit sa cer dreptul meu, sa spun nemultumirea mea, asa cum am ales sa imi ofer votul. La fel a facut si tipul de langa mine, dar el a votat cu „ceilalti”. Poate e si el nemultumit azi sau poate a inteles ca guvernul si majoritatea parlamentara ii apara securitatea financiara. Eh, nu ma pot baza ca o sa iasa sa strige cu mine. O sa ies oricum sa strig pentru ce e gresit, asa cum vad eu.
Daca nu ma baga nimeni in seama o sa zicem – eh, oricum, i-am votat. Deci tot la starea de pasivitate si resemnare am ajuns. Nu am pierdut nimic.
Dar daca ma baga in seama, eh, atunci piteerita sa ies, chiar si pentru cele 10% sanse pe care le am.
Si ies si protestez in liniste; si nu doar pentru educatia primita. Agresivitatea e ceea ce isi doresc. Dar cel mai nasol e cand ai in fata 10 oameni hotarati, 5000, 100.000, care se comporta covilizat si sunt deci mai greu de atacat. O sa fiu pe rand prost, drogat, manipulat si homosexual, whatever, dar nu o sa imi zica nimeni ca imi merit soarta.
Si asa cum zice Cosmin, cand animalul vrea sa iti ia tot, trebuie sa iti joci ultima carte. O metafora proasta – stai in casa sau iesi afara.
2017, februarie 11 @ 10:19
Serios? Uite o părere: suntem aici după ce în 1996 a fost distrusă ideea de alternativă. Alternativă pe care am votat-o și eu, atunci. Ce s-a întâmplat? Instituțiile s-au umplut de veri, nepoți, verișori, iubite, slugoi interesați. Nicio diferență.
Rezultat: NU am mai votat o perioadă foarte lungă de timp, cu două excepții: Klaus și „ultima rundă”, pentru că am intuit „reset-ul” la 1990. Și nu sunt singurul în această situație.
În România nu există partide politice. Există o mentalitate majoritară și una minoritară. Cea majoritară s-a exprimat prin vot. Asta este, chiar dacă nu (ne) convine. Uitându-mă însă la cea minoritară, văd un munte de „brain power”, lângă un munte de individualism. Mai direct, nu există un „NOI”, real life evidence este zdrobitoare. Un munte va trebui să dispară, dar va dura. Zeci de ani. Și mai este ceva, fundamental din punctul meu de vedere: avem un deficit major de bun simț. În ambele „tabere”. Cu alte cuvinte, la scară națională.
A bientot!
2017, februarie 9 @ 19:47
Dle Alexandru perfect de acord cu dvs. Dar din pacate tocmai de aceea singura solutie pe care vad este foarte dira si greu de acceptat. Da avem de a face cu animale salbatice, cu borfasi organizati in haita. Si care au aproape totul,parlament,guvern, Curte constitutionala, etc. Sa nu uitam ca sunt la putere din 2012 iar guvernul tehnocrat n-a fost din pacate decat exact pauza de care aveau nevoie pt a se repune pe picioare si a castiga tot in 2016. Cate animale salbatice, cati borfasi ati vazut sa dea inapoi doar de la vorba buna? Mai ales cand sunt asa de bine infipti ca acum? Din pacate cred ca numai o frica fizica mai mare decat frica puscariei ii mai poate opri .Altfel vor continua sa ne rada in nas exact cum o fac acum si sa manipuleze toate legile, regulamentele si institutiile in favoarea lor. Ne vor fura si batjocori cu legea in mana . Legea facuta de ei. Asadar, sunt foarte trist sa o spun, nu cred ca ce s-a facut la aceste alegeri se mai poate desface fara violenta, fara sange. Cati dibtre noi sunt dispusi la asta. Cati dintre cei care n-au votat ca n-aveau cu cine sunt dispusi sa-si repare astfel greseala?
2017, iulie 13 @ 10:55
Aceasta grupare va rezista iin continuare atata timp cat nu suntem capabili sa ne alegem conducatorii si sa analizam faptele pe care le fac.
2018, februarie 8 @ 15:00
Sunt complet de acord cu tine…astia vor ramane acolo o perioada buna de timp pana ne trezim si noi cum trebuie..
2018, februarie 20 @ 8:49
Total de acord cu voi oameni buni…ce sa-i faci acum?
2018, martie 14 @ 15:27
Pentru inceput sa nu le mai dam apa la moara si se ne punem pe picioare. O idee buna?
2018, iunie 15 @ 11:23
Imi pare de domeniul tragicului faptul ca dupa 1 an si jumatate continului acestui articol este inca valabil, e ca si cum ar fi fost scris ieri, doar ca acum situatia este cu mult mai trista
2018, decembrie 21 @ 21:39
eu citesc acest articol azi, 21 decembrie 2018 si mi se pare ca a fost scris ieri, inainte de ordonanta lacomiei:)) Inca nu am ajuns la reduta, ea e acolo , ne sfideaza zilnic si ne indeamna la asalt!