Lecția din urmă

Săptămâna trecută am fost invitat să țin un discurs de 15 minute la evenimentul Top Talents. Tema era provocatoare: “Cea mai importantă lecție din viața mea”. Cerința organizatorilor (Catalyst), era ca cei prezenți în sală – cam 200 de tineri la început de carieră – să învețe ceva din lecțiile de viață ale vorbitorilor (înaintea mea au mai susținut discursuri Silviu Hotăran și Radu Georgescu).

Când m-am gândit cum să abordez cerința organizatorilor, mi-a venit în minte un dicton celebru: “Nu poți învăța pe nimeni nimic. Poți doar ajuta oamenii să se descopere.” Dacă e să-i dau crezare, și deocamdată îi dau, e imposibil să înveți pe cineva ceva cu lecțiile tale; dându-i lecții despre tine. Cum s-ar putea descoperi cineva pe sine prin lecțiile altuia? Ar trebui să-i dai lectii despre el, ca să se descopere în ele. Și cum să dai unui om lecții despre el? E totală utopie. Din perspectiva asta, cea mai importantă lecție ar fi să nu dau lecții.

Dacă, așadar, nu poate nimeni învăța nimic din lecțiile mele, din ce anume, ce e al meu, poate învăța totuși altcineva? Cred că din ceea ce a ramas în mine din lecțiile mele. Pot ajuta pe cineva să se descopere, descoperindu-mă în fața lui, cu urmele pe care lecțiile mele le-au lasat în mine. Dacă sunt bine alese, ca să fie relevante pentru el, acestea pot fi urme pe care cineva poate dori să mearga un timp, întru propria descoperire și devenire. Nu lecții, nu experiențe, ci rezultatele lor.

Iar rezultatele lecțiilor de viață iau, în mine cel putin, îndeosebi două forme. Prima e aceea a înțelesurilor noi. Înțeleg niște lucruri care mă ajută să mă pătrund mai bine, să mi-i explic mai bine pe cei din jur și să pricep mai bine ce trăim împreună. A doua formă e aceea a comportamentelor. Pentru că înțeleg mai bine ce trăiesc, la un moment dat aleg drumul greu prin care mă străduiesc să-mi schimb anumite comportamente.

Rezultatele lecțiilor care mi s-au părut relevante pentru experiența de la Top Talents au fost dorința de a pune întrebări, disponibilitatea de a mă pune în locul celuilalt și obiceiul de a nu mă lua prea în serios.

Despre astfel de urme am ales să le vorbesc oamenilor în cele 15 minute și am avut mult noroc. Am avut parte de cel mai bun auditoriu în fața căruia am vorbit până acum. Viu, inteligent, provocator, participativ, atent, interesat, cu simțul umorului și al măsurii. Nu știu cum au fost aleși, dar rezultatul a lăsat în mine o urmă de zâmbet și bucurie.