Vom rămâne fără cuvinte
(Articol apărut în numărul din 27 octombrie al Revistei 22)
Am lucrat mai bine de 12 ani în cercetare de piață, adică în studierea atitudinilor, obiceiurilor și preferințelor românilor. Pe baza acestei experiențe aș risca o predicție. Dacă am propune unui eșantion reprezentativ pentru populația României să asocieze sintagma „politician român“ cu 50 de calități ale unui om, bunul simț nu s-ar situa în primele 49. Și totuși, doi dintre candidații la președinție s-au gândit că bunul simț este ceea ce-i reprezintă cel mai mult pe ei, ca oameni politici, pentru a ne conduce.
Am putea considera că e doar o eroare de poziționare. Am mai putea gândi că, de fapt, e doar un exercițiu mimetic: candidații au intuit sau au aflat că asta e ce își doresc cel mai mult românii de la un politician și atunci au riscat o ofertă. Dincolo însă de motivele lor, eu m-aș apleca puțin asupra consecințelor.
Bunul simț e ultima redută dintr-o serie de cuvinte pe care clasa noastră politică postdecembristă le-a golit de semnificații, continuând o lungă tradiție predecembristă. Comuniștii ne confiscaseră conținutul unor cuvinte precum muncă, progres, plan, academician, raport, dezvoltare etc. Unele am reușit să le mai recuperăm, altele nu.
După decembrie 1989, primul cuvânt care a căzut la datorie a fost chiar „revoluție“. În curând vom aniversa 20 de ani de la un eveniment mai degrabă ambiguu. Știm că el a determinat o trecere, însă nu ne e clar deloc, cel puțin unora dintre noi, cine a făcut această trecere, cum și de ce.
A urmat cuvântul „schimbare“. Schimbarea care de fapt nu schimbă nimic ne-a marcat atât de tare începutul anilor ‘90 încât acum pare mai degrabă deplasat să propui o schimbare în plan politic. Înțelesul sintagmei „pleacă ai noștri, vin ai noștri“ s-a insinuat în cuvântul „schimbare“ până când l-a secătuit de orice putere.
Cuvântul de pe urma căruia am pierdut însă toți încontinuu a fost „reformă“. Gândiți-vă cam cu ce cuvinte ar fi întâmpinat cineva dacă ar ieși acum public să propună o reformă a, să zicem, învățământului românesc. „Băi, ne lași…?!“ ar fi, probabil, reacția cea mai la îndemână. Reforma a fost, până la această campanie prezidențială, cuvântul cel mai vitregit. Însăși reforma ar trebui reformată, pentru a reveni în formă și a mai putea însemna vreodată ceva.
Apoi le-a venit rândul unor cuvinte ce păreau mai în siguranță. Primul care îmi vine în minte e „strategie“. El a fost atacat din două părți. O dată dinspre lumea poltică, unde a fost echivalat cu o lungă înșiruire de vorbe goale. Am citit câteva strategii guvernamentale și nu sunt nimic mai mult de atât. După ce parcurgi un astfel de document, nu mai vrei să faci, să citești sau să aplici în viața ta o strategie.
Celălalt atac a venit din lumea sportului. Cea mai răspândită utilizare a cuvântului e în sintagma „meciuri strategice“. Adică într-un loc în care cuvântul este eliminat subit la masa verde, cu toate înțelesurile lui originale, pozitive.
Ultimul asalt la adresa cuvintelor noastre e potențial letal. Dacă nu vom mai înțelege ce înseamnă respect și bun-simț, nu vom mai înțelege nimic. Pentru că nu ne vom mai înțelege între noi. Dacă pentru copiii noștri reperele de bun-simț vor fi Traian Băsescu și Crin Antonescu, Adi Minune va deveni un muzician, Dan Diaconescu un intelectual, iar Gigi Becali un politician. Doar că România nu va mai fi o țară, ci un circ în aer liber pentru care casele de bilete vor fi amplasate la Nădlac și la Otopeni.
În 2004, „Conspirația bunului simț“ a fost deviza sub care partidul Uniunea pentru Reconstrucția României – URR a participat la alegeri. Am vrut să provocăm o revoluție a bunului simț. Am primit atunci câteva zeci de mii de voturi. A rămas o conspirație.
După multe alte sacrificii, câțiva prezidențiabili ne cer acum să sacrificăm și ultimele cuvinte care ne-ar mai fi putut salva. Le vor plimba prin țară legate cu fulare de cuvintele „promisiune“ și „viitor“ și ne vor cere votul. Vor mai pune greutate pe cuvintele lor cu găleți, tricouri, șepci, pixuri, mici și beri. Chestii românești, tradiționale.
„The problem with common sense is that it is not so common.“ Citatul ăsta are sens doar în engleză și, din păcate pentru noi, din ce în ce mai multe cuvinte își păstrează sensul doar în engleză.
2009, octombrie 30 @ 11:56
Exceptional!
( …in accepţiunea originara 🙂
2009, octombrie 30 @ 12:25
Vorbeam ieri cu un om apropiat, despre faptul ca in structura interna (in fibra), celor ce ne conduc, lipsesc cu desavirsire niste bucle genetice, chimice, biologice sau emotionale care pot genera atitudini cum ar fi: respect, acceptarea si recunoasterea greselilor, recunoasterea calitatilor celor cu care se afla in competitie, norme minime de competitie, loialitate, credinta, dorinta de bine, altruism, spirit de sacrificiu. Cu alte cuvinte, fibra lor in loc sa fie structurata pe valori firesti, bune, generatoare de auotdepasire este construita pe non-valori, pe norme gresite si murdare, care nu fac decit sa prolifereze la nivelul marii mase de votanti, aceleasi accidente comportamentale pe care ei le considera valori si reguli.
Nu vad un candidat la presedentie (cum nu vad nici un parlamentar sau ministeriabil), avind adinc inradacinate valori adevarate si fiind dispus sa lupte si sa se sacrifice pentru ele. Facind astfel, pentru o perioada lunga, ar putea schimba incet, incet norma de siluire morala cu care ne-am obisnuit.
Bataliile electorale au acelasi tipic de discutii golanesti de la mine din Tei, de 20 de ani incoace.Mai putin onoarea golanilor de aici, care, din cind in cind, au barbatia sa scoata cutitul in public.
N-am auzit un competitor sa spuna despre adversarul sau:” Este un om care a facut cutare si cutare bine, dar, totusi are niste lacune si eu cred ca ma calific prin actiunile si realizarile mele sa intru in competitie cu el. Mai mult, sint sigur ca as putea face mai bine cutare si cutare lucruri” sau ” Competitorul meu are certe calitati si as dori ca in cazul in care cistig sa il invit sa facem impreuna urmatoarele lucruri, pentru binele tuturor”.
Cel mai sordid exemplu este acelea al lui Geoana si Antonescu care acum 30 de zile si-au dat mina pentru o actiune ce mie imi pare oportuna si de o calitate cit de cit buna, iar acum se critica pe TV intr-un hal de parca acum 30 de zile se batusera, nu dadusera mina.
Da. Stiu. Plebea asta vrea. Dar si plebea poate fi educata. Norma este bunul simt iar caderea in grobianism, lipsa de respect si incultura poate fi doar exceptia, din cind in cind.
Am inteles din discutia de ieri cu amicul meu ca cea mai buna cale pentru mine este sa-i ignor si apoi sa-i uit.
Asta voi face pentru supravietuirea mea ca om, intr-un loc unde standardul este atit de jos ca mai bine ma duc la shopping decit la scoala!
Respect.
Mircea
2009, octombrie 30 @ 15:45
ai fi dispus sa reintri-n politica? eu am votat cu urr cand s-a putut si mi-a parut f. rau ca prin fuziunea cu pntcd s-au pierdut 2 partide in loc sa apara unul care sa conteze
2009, octombrie 31 @ 1:04
Excelenta analiza a valorilor noastre morale prin aceasta asimilare cu golirea de sens a cuvintelor !
Din pacate, folosirea cuvintelor e gratuita…Si mai ales in campania electorala perena, nimeni nu pare sa poata fi tras la raspundere pentru folosirea cuvintelor care lovesc, a cuvintelor care murdaresc,a cuvintelor care mint.
Si atunci, noua, celor carora le pasa in ce societate traim, ce cuvinte ne mai raman ?
2009, octombrie 31 @ 9:57
@ iQ666. Nu mă mai interesează să intru în politică. Şi mie îmi pare rău şi de URR şi de PNT dar am făcut tot ce mi-a stat în putinţă în privinţa amândorura. Există însă viaţă, chiar una frumoasă, şi în afara politicii.
2009, octombrie 31 @ 10:03
@ catalin. Cred că ne mai rămâne doar să ne trăim propriile vieţi în societăţi mai mici, în care cuvintele pot avea un sens împărtăşit. Bănuiesc că e unul dintre criteriile principale după care ne alegem oamenii din jur: să înţelegem acelaşi lucru prin aceleaşi cuvinte, fie că e vorba de valori, de comportamente sau de sentimente.
2009, noiembrie 1 @ 2:42
Buna sa ne fie viata tuturor!
Mai intai am vrut sa scriu ceva, apoi m-am razgandit putin…
In cele din urma am vrut sa imi reamintesc faptul ca pe 14 februarie 2004 am citit un alt articol al tau in Revista 22 (nu mai tin minte detalii dar era despre clasa politica si URR). Si apoi am intrat in URR, pentru prima data in viata inregimentat politic…
A fost frumos… era o speranta!
Acum e trist… chiar si tu, Cosmin, ne indemni sa privim numai spre noi si vietile noastre si doar putin spre viata comunitatilor mici din care facem parte. Pe ceilalti suntem asadar nevoiti sa-i ignoram (probabil din cauza imensitatii tavalugului). Am crezut o vreme ca nu asta este totul, ca pe langa bun simt (vezi URR) exista si BINELE COMUN.
Abstract poate in zilele noastre, dar cred ca suntem datori sa il exersam pana cineva, de langa noi cel putin, se trezeste si mai intai va rezona si mai apoi va multiplica acest ceva, atat de abstract astazi.
Sunt convins ca vremea nu e trecuta!
Si … contez pe tine!
Spor!
2009, noiembrie 2 @ 20:36
Dle Alexandru
eu nu v-am inteles nici in 2004 si nu va inteleg nici acum.
spuneam atunci ca partidul a mizat prea mult pe calitatile Dvs (deosebite sigur ca da !) si hotarirea Dvs neasteptata de a nu candida la presedintie a doborit partidul inainte chiar ca lupta sa inceapa ;sau ma rog cind lucrurile inca nu se transasera.
intre timp am aflat raspunsuri la intrebari inca nepuse :
unde s-au dus culorile URR-ului? unde au migrat cei patru sfatuitori, pe cine consiliaza ei astazi? cine incearca, fara talent de altfel, sa preia sloganurile URR-ului printre care si acesta a dictaturii bunului simt? de ce partidul n-a reactionat la dovezile clare ca jaful (sau ce-o fi fost) incepuse deja de la locale?
sunt furios pentru ca cineva a folosit ca un creuzet inteligenta, curatenia, cumintenia, entuziasmul acelor copii pentru a crea idei politice valoroase pe care apoi .. le-a traficat?
personal sunt furios pentru ca desi rezistasem atitia ani tentatiei de a intra in politica, m-am lasat totusi intr-un tirziu atras de frumusetea ideilor sale pentru a intra intr-un partid condamnat sa moara inainte de a se naste.
2009, noiembrie 2 @ 22:36
@ I Dumitru. Regret furia dumneavoastră, o înţeleg dar nu vă pot servi drept cauză pentru ea. Nici eu, nici altcineva din conducerea URR n-am traficat nimic. Faptul că alte partide sau candidaţi s-au inspirat şi se inspiră încă din ideile noastre e un fapt regretabil, pe de o parte şi onorant pe de alta. Înseamnă că am creat totuşi nişte lucruri de valoare. Din păcate n-am putut să şi capitalizăm electoral pe această valoare. Pot însă să garantez că nici o secundă n-a fost vorba de vreo agendă ascunsă sau de vreo predare condiţionată. Pur şi simplu lucrurile nu au mers aşa cum ne-am dorit iar eu îmi asum partea de responsabilitate. Accept orice reproşuri mai puţin cel legat de onestitatea noastră. A fost o nereuşită, dar una cinstită de la început până la sfârşit.
2009, noiembrie 3 @ 0:02
Toamna asta a fost grea pe frontul cuvintelor, am pierdut şi „bun-simţ” şi „respect”.
2009, noiembrie 3 @ 7:45
Cuvintele iau forma urechii celui care le ascultă.
Cuvintele enumerate de Cosmin își vor altera sensul, cel mai probabil, pentru cititorii acestui blog. Pentru mulți alți compatrioți poate că unele dintre ele nici n-au existat până la a fi rostite de mai-marii zilei, poate că altele sunt cunoscute într-o semantică mult mai stradală iar efectele pronunțării acestora ne este greu nouă să le bănuim.
„Mi-am luat o mașină de bun-simț” înseamnă nici veche, nici nouă, nici prea rea, nici de spart în figuri șamd. Adică prin mediocritatea ei nu-mi dă bătăi de cap îmi fac treaba cu ea iar cât m-a costat și aia-i de bun-simț. „Vreau o Românie de bun-simț” spune cam același lucru.
E oare suficient? « Vlad Maior
2009, noiembrie 13 @ 13:16
[…] e o alta discutie. Poate voi scrie un post despre asta. Sau poate nu, pentru ca a facut-o mai bine Cosmin, asa ca va invit sa il cititi pe […]