Există mereu o cale de a fi mai bun.

La începutul carierei mele în business negociam cu o clientă, olandeză, cel mai mare contract de cercetare de până atunci, cu cel mai mare potențial client. Concurența era dură, toți eram la început și aveam nevoie de acel client în portofoliu ca de aer. Ea știa asta și trăgea de condiții la fiecare nouă întâlnire, iar eu acceptam multe cerințe ca să rămân la masă. Până la un punct. La un moment dat i-am spus, ferm, “nu – de aici încolo nu-ți mai pot livra ce ai nevoie la un preț mai mic de atât și într-un timp mai scurt de atât” și i-am explicat de ce. Riscam chiar calitatea datelor și nu eram dispus la așa ceva. Am plecat de la întâlnire dezamăgit de mine și convins că ieșisem din joc. Mă tot gândeam că ar fi trebuit să mai pot găsi un spațiu de manevră. Dar nu găseam. 

A doua zi m-a sunat să ne întâlnim din nou. Mi-a spus că am câștigat contractul. Am întrebat-o ce a înclinat balanța. Mi-a zis senină: “Faptul că mi-ai spus nu; e prima dată când aici cineva îmi spune nu și îmi explică convingător de ce. De obicei lumea zice da, se rezolvă, iar apoi nu se rezolvă deloc.”. Ideea că pot obține un da zicând un nu era ceva la care nu mă gândisem.

Între timp s-au mai schimbat multe în jur, dar pe mine Antje – așa o chema – m-a învățat una dintre cele mai importante lecții: să-mi fie clar ce pot să fac și ce nu pot să fac; asta în timp ce-mi țin mintea deschisă pentru perspective la care nu m-am gândit.

  • De când am trecut de la rolul de manager la cel de consultant m-am concentrat pe câteva beneficii pe care să le ofer sistematic clienților mei - claritate, relevanță și focus.

    Claritatea e despre ceea ce vrea un client să obțină și motivele pentru care vrea asta. Discuțiile de nivel strategic, fie la nivel personal, fie organizațional, sunt cele mai grele, dar și cele mai utile înaintea aplicării oricărui plan de acțiuni.

    Apoi e relevanța felului în care fiecare acțiune contribuie la succes și de ce. Un lucru poate fi obținut în mai multe moduri, dar azi, când presiunea de timp și de sarcini e atât de mare, această alegere devine esențială. 

    Focusul e beneficiul cel mai greu de menținut, dar care înseamnă și cel mai mult. Aș zice că, în România, e principalul avantaj competitiv pentru că departajează cel mai rapid și durabil învingătorii de pluton.

    În același timp am fost mereu preocupat să-mi ajut clienții să înțeleagă cât mai bine natura și relațiile umane. Pentru că oricât de minuțios pregătite și valide ar fi planurile și cifrele, până când oamenii nu le fac parte din povestea lor, nimic nu merge așa cum ar fi cel mai bine.

Leadership
  • Leadership
  • Strategie
  • Cultură
  • Discursuri
  • Academic
  • Clienți

În intervențiile desfășurate la nivelul echipelor de top management sau de management extins am derulat proiecte care s-au concentrat pe:

  • identificarea unui set comun de valori și alinierea la el
  • sporirea gradului de încredere și colaborare între membrii echipei
  • creșterea calității deciziilor individuale și de echipă
  • îmbunătățirea felului în care liderii își conduc oamenii
  • gestionarea unei transformări în organizație
  • executive coaching, individual sau de echipă, fie în formatul clasic de întâlniri și discuții, fie aplicând metodologia inovatoare  storybasedtransformation.com.

În proiectele de facilitare a elaborării unui plan strategic am parcurs, bineînțeles mult mai detaliat decât aici,  etapele de mai jos:

  • viziune, misiune, valori
  • analiză (externă, internă, SWOT)
  • formularea strategiei (obiective, poziționare, segmentare, arii de creștere)
  • elaborarea planului strategic (acțiuni interne și externe, roluri și responsabilități)
  • crearea planului de comunicare, monitorizare și feedback.

În aceeași linie, dar adaptată cazurilor specifice, am consiliat antreprenori cu business-uri mici și medii să-și creioneze o strategie de creștere pentru a trece la următorul nivel.

Proiectele de transformare culturală la care am participat au fost întotdeauna subsumate unor obiective strategice de business. Pașii pe care i-am parcurs s-au concentrat pe:

  • alinierea echipei de top management la viziune, misiune, valori și obiective comune
  • identificarea de către top management a tipului de cultură organizațională capabilă să livreze obiectivele stabilite
  • diagnoza culturii curente a organizației
  • identificarea punctelor de intervenție pentru a îndrepta cultura prezentă înspre cea dorită pentru atingerea obiectivelor de business
  • în măsura în care top managementul unei companii își propune să adopte un stil de conducere bazat pe valori (values-driven leadership) și să transforme în acest fel cultură organizațională, am creat o metodă de cascadare a setului de valori în comportamente la nivelul tuturor angajaților companiei – LiveTheValues.ro

Ocazional sunt invitat să țin discursuri pe teme-cheie la întâlniri de lucru din cadrul companiilor. Temele-cheie sunt legate, de obicei, de nevoia de reflecție și de idei noi pe un anumit subiect intern sau extern, de inițiative de schimbare în organizație sau de eforturi de conducere și întărire a schimbării deja începute. Când obiectivele sunt ambițioase și efortul cerut de la oameni e pe măsură, o perspectivă din afară poate ajuta la crearea unor energii și soluții noi.

Exemplele de mai jos sunt din contexte publice, nu de cadrul companiilor.

În cadrul Programului de MBA al Maastricht School of Management din București predau cursul „Leading with a Story”.

În format de workshop el mi-a fost cerut și în organizații. Leadership și storytelling sunt două abilități încă separate în cultura performanței de la noi. Prin acest workshop le împrietenesc și ajut participanții să ilustreze adevărul că o poveste bună spusă bine motivează oamenii să exceleze mult mai mult decât orice memo, excel, powerpoint sau pdf.

Albalact, Beiersdorf,  Electronic Arts, eMAG, Gebruder Weiss, GfK, GMP, IKEA Trading South East Europe, ING Asigurări de viață și Pensii, Mondelez, Pfizer, Philip Morris, Ponderas, Propaganda, Tradeville, Vodafone.

Despre mine

Cosmin Alexandru
Există mereu o cale de a fi mai bun.
  • .
  • Business
  • Societate
  • Lecturi
Search

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Vom rămâne fără cuvinte

(Articol apărut în numărul din 27 octombrie al Revistei 22) Am lucrat mai bine de 12 ani în cercetare de piață, adică în studierea atitudinilor, obiceiurilor și preferințelor românilor. Pe baza acestei experiențe aș risca o predicție. Dacă am propune unui eșantion reprezentativ pentru populația României să asocieze sintagma „politician român“ cu 50 de calități […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Școala românească. De cumpărături.

Nivelul de nesimțire sau prostie al unor profesori crește invers proporțional cu nivelul de educație și cultură generală al elevilor lor. Ultimul răcnet în materie de educație școlară îl reprezintă excursiile de shopping. Și nu oriunde, ci chiar la Milano. Oferta e simplă și clară: 550 de euro, o jumătate de pagină despre mall-uri, un […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Barcelona

În weekendul care a trecut am fost iar la Barcelona. Și iar am fost cucerit de splendoarea orașului. De formele, de culorile, de proporțiile, de curajul și de imaginația care fac din Barcelona, pentru mine, un oraș mai viu ca oricare altul. De data asta două au fost întâlnirile care m-au umplut de admirație.

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Codul de Leadership

Ultimul număr al revistei Cariere a găzduit câteva interviuri despre un “Cod de Leadership” publicat recent de Dave Ulrich, Norm Smallwood și Kate Sweetman. Ei au inventariat sute de studii, teorii, instrumente și interviuri pe teme de leadership și au esențializat totul în “Leadership Code. Five rules to lead by.” Aceste reguli sunt, potrivit revistei […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

TED București

În unele zile e foarte frumos în România. Vineri, 16 octombrie, a fost o astfel de zi. Am participat la TEDxBucharest și am doar cuvinte de laudă pentru grupul de tineri, majoritatea foști membri AIESEC, care au reușit un eveniment de nota 10 de la un capăt la altul. Puteți citi despre ei aici. Cătălin […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Pentru un Nobel românesc

(Articol apărut în numărul din 13 octombrie al Revistei 22) Așteptăm mereu să ne spună alții care dintre noi au valoare. Ne umplu de respect premiile altora. Ale noastre ne lasă atât de reci încât nici nu ne mai punem problema să le creăm. Valoarea, ca să apară și să crească, are nevoie de recunoaștere. […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Adică?

Azi dimineață am văzut la televizor o reclamă la Ursus cu Mutu executând diverse scheme pe gazon și care se termina cu sloganul “O nouă atitudine pentru Echipa Națională!” Helăăăuu!?

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Cam fără politicieni

Ieri am participat în Aula Magna a Academiei Române la o dezbatere a Alianței Profesioniștilor pentru Progres unde singurul politician român care a fost prezent și a vorbit a fost senatorul UDMR Laszlo Gyerko. Asta spune cam tot despre preocuparea politicienilor români neaoși pentru profesionalism și progres. Și motivează indirect și brusca lor admirație față […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Mulțumesc

De câtva timp am întâmpinat dificultăți tehnice legate de trimiterea articolelor către cei care s-au abonat pe email la acest blog. Plug-in-ul care se ocupa de subiect s-a gripat când numărul abonaților a trecut de 100 și a durat ceva până să-i aflăm rezolvarea. Le mulțumesc mult prietenilor care m-au ajutat, Dragoș, Cicu, Dorin și […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Nu înţeleg

În chestiunea comisarului european, România e ori cel mai bun negociator ori cel mai prost. Cale de mijloc nu e. Nu știm cum va arăta rezultatul dar începutul procesului sună destul de cunoscut. Am mai scris pe acest blog despre lipsa de măsură, ca sindrom al clasei noastre politice. Pretenția de a ocupa poziția de […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare
«< 16 17 18 19 20 >»

Categories

  • Business (73)
  • Societate (161)
  • Lecturi (25)
  • Society (1)
  • Readings (1)
  • Educație (1)

Links

↑

© Cosmin Alexandru 2025
Powered by WordPress • Design by informagination • Based on a Themify basic theme