Antreprenoriatul unei noi generații
Aseară am fost invitat pentru o scurtă intervenție la The Money Channel și am spus un lucru la care mă gândesc mai de mult. Mediul economic românesc suferă, în principal, de două boli: dependența de politic și slaba rezistență în competiția cu corporațiile străine.
Ne trebuie un spirit antreprenorial sănătos, divers și eficace. Dar cine să ne învețe din timp un antreprenoriat autentic, un antreprenoriat care a dat rezultate certe? Iar singurul răspuns pe care l-am considerat rezonabil a fost acela al unor consultanți străini.
Ce-ar fi dacă România ar încheia înțelegeri cu mai multe state dezvoltate (SUA, Olanda, Germania, Anglia, Franța si altele), în care spiritul antreprenorial a dat roade de multe decenii sau secole, ca să putem beneficia de expertiza unor organizații ce ne-ar putea trimite consultanți care, pe bază de voluntariat, să vină și să predea în mod intensiv antreprenoriatul în liceele românești?
Câteva mii de consultanți (profesori, oameni de afaceri, activiști în ngo-uri, voluntari Peace Corps etc.) care, vreme de o săptămână sau două, în câteva mii de licee din toată țara, să deschidă și să educe gustul elevilor de clasele XI-XII pentru inițiativa privată.
Să le poată povesti metode de start-up, avantaje, pericole, clienți, finanțare, studii de caz, tot tacâmul, însă din realitate, nu din cărți sau din auzite. Să le poată scoate din cap că poți reuși doar dacă ai relații, dacă dai șpăgi și dacă tragi țepe.
Nu văd cine altcineva ar putea propaga, la nivel de masă a unei generații, modelul corect de antreprenoriat. Antreprenorii români care au reușit ar putea participa în program însă singuri sunt prea puțini pentru așa un impact iar mulți dintre ei, fiind la prima generație, pot fi pricepuți la ceea ce fac dar mai puțin la a transmite și altora într-un mod plăcut și convingător o metodă de a reuși.
Alte idei?
2009, septembrie 2 @ 7:51
Buna dimineata!
Au existat programe precum Mentorship care asta incercau sa faca. Si mai exista programe asemanatoare, cu buni profesionisti care merg prin licee si-i invata pe elevi despre una, despre alta. In ceea ce ma priveste, exemplele de buna practica exista. Ceea ce intr-adevar nu exista e mesajul sustinut ca e in regula sa ai initiativa. Si asta cred ca se poate face daca exista profesori care sa-ti recite placa cu initiativa privata mereu, care nu e musai sa fie un start up in business ci macar initiativa crearii a ceva, un club de sarit coarda, de exemplu ca si asta ar trebui gestionat. Ca daca vine vreun consultant care sa-ti spuna lucrul asta din an in Paste e ca si cand ai canta La multi ani de ziua ta, o data pe an. Vine si trece…
In alta ordine de idei, eu nu stiu de ce mai sunt interesati/pasionati tinerii de azi.
2009, septembrie 2 @ 8:01
In aceeasi idee a stimularii spiritului antreprenorial la tineri s-a nascut in 2002 Clubul Antreprenorilor. Ideea principala este de sprijin reciproc (peer support) – ne impartasim experientele antreprenoriale si invatam unii de la altii. Ideea secundara este ca cei pe care ii bate gandul antreprenoriatului sa poata „gusta” din el pentru a-si da seama daca este ceea ce vor sa faca sau nu. Asta se intampla prin intermediul listei de discutii (care a ajuns la 1000+ membri) si a intalnirilor de networking la care diversi antreprenori povestesc in plen ce si cum.
2009, septembrie 2 @ 9:35
Foarte buna ideea! Exista deja entitati care fac asa ceva si pe la noi. Exemple au oferit si cititorii de mai sus.
Este adevarat, insa – ca a lipsit o campanie nationala, ceva cu impact major. Eu cred ca este interesant un mix de specialisti romani si straini. Perceptia mea este ca avem si noi o multime de modele de succes (fara tepe si spagi) dar care nu au fost stimulati de opinia publica sa-si spuna povestea. In plus, cred ca pe langa sfaturile „tehnice” ale specialistilor straini nu strica si un pic de „simt al realitatii” de pe la noi 🙂
2009, septembrie 2 @ 9:43
E o idee foarte buna aceasta de a cultiva spiritul antreprenorial inca din liceu tinerilor. De fapt, asa cum zicea si Andreea, ar trebui cultivata ideea initiativei. Cred ca una dintre cele mai viabile solutii, care ar trebui promovate in licee este cea de voluntariat. O spun in calitate de persoana care a experimentat voluntariatul timp de 4-5 ani in AIESEC si pot spune ca am ramas cu foarte multe idei bune si indraznesc sa spun chiar spirit de initiativa. Voluntariatul va oferi si oportunitatea unor intalniri cu persoane care au reusit si care sunt role-model.
2009, septembrie 2 @ 10:38
Imi place ideea, ar merita inclusa in strategia educationala pe termen mediu si lung (daca exista asa ceva). Stiu insa in mod cert ca Codul Educatiei care ar trebui sa treaca prin Parlament zilele astea prevede ca una din cele 8 competente esentiale pe care ar trebui sa si le formeze un elev in sistemul de invatamint este ANTREPRENORIATUL.
O idee si ma indrazneata o sa postez si eu pe blog la sfarsitul saptaminii – oportunitatea practica oferita elevilor din licee!
2009, septembrie 2 @ 22:50
Poate ar fi utile si traininguri sau internship-uri ale elevilor interesati in domenii/industrii anume. In destule agentii de publicitate pe unde am lucrat erau chiar pusti de clasa a X-a pasionati de publicitate.
Un program derulat cumva in parteneriat de asociatii patronale cu Ministerul Educatiei in marile orase &licee – cu un internship de cateva saptamani in micile oaze de antreprenoriat romanesc autentic ar creste increderea tinerilor ca se poate, cum bine spui, si fara spaga si fara tzepe.
Bine, mai exista si solutia celebrului banc cu Bula – „Cum scapam de comunism? Declaram razboi Americii si a doua zi ne predam”. Cred ca bancul si-a pastrat termenul de valabilitate. 🙂
2009, noiembrie 25 @ 19:44
M-am trezit cam tarziu sa scriu acest comentariu, sper ca il vei primi. Am vazut exact initiativa la care te referi pusa in practica. O organizatie studenteasca din Olanda (Students In Free Enterprise – SIFE), filiala din Utrecht, are un proiect prin care membrii ei vin sa predea antreprenoriatul la liceele din Romania – deocamdata doar in judetul Cluj. Am vorbit cu ei la un targ educational si cautau parteneri care sa ii ajute sa extinda sistemul. Le-am recomandat AIESEC si VIP si le-am oferit contactele lor, dar nu stiu ce s-a mai intamplat dupa aceea. O sa follow up cu ei.