Despre o nouă mișcare politică
(Articol apărut în numărul din 24 noiembrie al Revistei 22)
Se întâmplă tot mai des în ultima vreme să fiu întrebat dacă nu mă reîntorc în politică. În pofida răspunsului negativ pe care îl dau de fiecare dată, aproape nu e eveniment public la care să particip unde să nu fiu abordat de oameni care vor să inițieze o mișcare politică nouă. Pe undeva, energia pe care o simt acum în jur e aceeași cu cea pe care am simțit-o în mine în 2000 când, după ce am avut de ales între Iliescu și Vadim, am pornit înființarea URR.
Atunci mi se părea profund anormal ca, după 10 ani de democrație, aceste opțiuni să fi fost rezultatul ei. Am muncit în URR, împreună cu alte câteva sute de entuziaști ai schimbării, vreme de 5 ani, însă a trebuit să admitem, în 2005, că n-am reușit să obținem succesul de care aveam nevoie pentru a împrospăta și moderniza politica românească.
Acum, după încă 10 ani de democrație, oamenii pe care îi întâlnesc sunt la fel de nemulțumiți de opțiunile dintre care trebuie să-și aleagă președintele. Politica românească s-a modernizat doar în materie de resurse financiare și tehnici de manipulare, nu în valori și comportamente.
O nouă mișcare politică ar avea nevoie de mai multe tipuri de resurse: umane, financiare, logistice etc. Toate vor fi dificil de obținut, unul este însă obstacolul major, care a împiedicat și URR să ajungă ce și-a propus și care va da mari bătăi de cap oricărei noi inițiative politice. E vorba de chestiunea mizei și a motivațiilor. Politica românească este o dispută a mizelor maxime. Oricine intră într-o luptă politică în România trebuie să fie dispus să facă orice, dar orice, pentru a o câștiga. Asta pentru simplul motiv că intră în luptă cu politicieni care sunt dispuși să facă orice, absolut orice, pentru a-și menține câștigul obținut.
Acesta e principalul loc în care buna-credință și bunele intenții își ating limita. Pentru că oameni cu astfel de valori nu sunt dispuși să facă orice, să-și suspende orice reper moral doar pentru a reuși în politică. Astfel de oameni nu sunt dispuși să-și lase terfelite reputația, familia, munca și, în ultimă instanță, viața, doar pentru a reuși în politică.
Și nu mă refer aici doar la figurile centrale, la îndeobște numitele locomotive ale unui partid, ci și la, sau poate mai ales, la miile de activiști locali de care un partid are nevoie pentru a avea succes. Sunt oameni care n-ajung niciodată la televizor, dar care au de câștigat în fiecare zi mii de lupte ale locului cu oameni lipsiți de orice urmă de scrupule sau de bun-simț.
Terenul de luptă nu e doar cel politic. Sunt oameni dispuși la orice pentru putere și în mass-media, și în afaceri, și în sport. Câteodată, în toate trei la un loc. În politică însă, verocitatea atinge punctul maxim. Probabil pentru că aici recompensele sunt cele mai mari și mai ușor de obținut dacă nu ai niciun fel de condiționări interioare.
Lupta e de o duritate extremă. În teorie, sacrificiul e posibil, necesar și valorizant. În practică, e foarte greu de asumat. Trebuie să-ți sacrifici propriul fel de a trăi cu speranța că vei putea să câștigi, salvându-ți, totuși, propriul fel de a fi.
Pentru ca o nouă mișcare politică să reușească în România de azi, ea ar avea nevoie de câțiva oameni cu suficient de mulți bani încât să-și poată permite luxul de a-și urmări și finanța obiectivele politice fără a trebui să facă înțelegeri cu politicieni dispuși la orice. Acum 10 ani noi nu am găsit astfel de oameni în România.
Și ar mai avea nevoie de mulți oameni care să-și dorească să intre, să reziste și să se realizeze în serviciul public, fără a face înțelegeri cu funcționari publici dispuși la orice. Nici astfel de oameni n-am găsit suficient de mulți acum 10 ani.
Poate că acum oamenii ăștia au apărut, poate că e mai ușor să afle unii de alții și să lucreze împreună la un proiect politic. Deocamdată însă, piața politică pare stabil împărțită între PD-L, PSD, PNL și UDMR. Din felul în care s-au raliat resursele financiare și mass-media, pare o piață politică închisă. Bine închisă. Din păcate, ea e închisă nu doar pentru alte proiecte politice, ci și pentru alegătorii români înșiși. E închisă și în fața conectării la politica mare, europeană, și în fața propriei modernizări. Cum o deschidem – e o întrebare pentru următorii 20 de ani.
2009, noiembrie 25 @ 16:43
Acum nu mai sunt aceiasi alegatori care erau acum 10 ani. Mobilizarea generatiilor noi poate fi cheia, oportunitatea care nu exista acum 10 ani. Tineretul este interconectat, o vibratie a unuia poate genera valuri de reactii in reteaua sociala pe care o are.
Solutia, in ochii mei, este crearea unei retele de oameni care sa fie dispusi sa lucreze pentru SCHIMBARE si aici nu ma refer la schimbarea politica ci la schimbarea atitudinii celor din jur. Este nevoie de psihologi pentru ca schimbarea aceasta nu este ceva usor de realizat. Este nevoie de creat nuclee de energizare in fiecare oras major.
1000 de oameni, cred ca 1000 ajung… 1000 de fani adevarati. Workshopuri, intiative locale, clonarea succeselor obtinute dintr-un oras in altul.
Toate acestea… si o campanie electorala bazata pe ACTIUNE, bazata pe REUSITE, o campanie electorala de 4 ani, o campanie electorala continua.
2009, noiembrie 25 @ 17:04
Aaa… si ca sa-l parafrazez pe Hugo, de ce dai inapoi in fata binelui pe care il poti face?
Gandhi spunea „Mai intai te ignora, apoi rad de tine, apoi se lupta cu tine, apoi castigi.”
Tu unde te-ai oprit pe drumul asta? La primul pas?
2009, noiembrie 25 @ 17:41
@petru dar tu?
2009, noiembrie 25 @ 17:46
Eu abia acum incep sa pasesc pe un astfel de drum. 🙂
Nu este un drum in directia politicului dar este un drum in care pot fi ignorat, se poate rade de mine, de luptat… nu prea vad momentan dar nu-i exclus… 🙂
2009, noiembrie 25 @ 17:48
Ce vrem toti de la tine, Cosmin, e cineva care sa se sacrifice pentru noi. Cineva care sa-si asume povara conducerii, toate compromisurile, toate mizeriile dar, mai cu seama, cineva caruia sa-i tansferam la o adica povara esecului. Vrem un mantuitor…
2009, noiembrie 25 @ 17:48
Salut Cosmin de ceva vreme ma bate gandul sa ma inscriu intr-un partid ca sa incerc sa ”fac” ceva, sa schimb ceva, simt acum la 29 de ani ca trebuie sa pun si eu umarul, nu doar sa-mi dau cu parerea. Eu cred ca trebuie cativa oameni cu bani si foarte multi peste tot in tara care sa traga la un obiectiv politic comun. In 2005 aveam 25 de ani dar nu simteam ca trebuie sa ma implic, cred ca acum sunt multi altii ca mine care vor si ei sa se implice. Dintre partidele de pe ”piata” nu am spre ce sa optez. Cred ca ar fi un moment bun ptr a relua proiectul politic URR.
2009, noiembrie 25 @ 17:51
@petru poate, atunci, ne impartasesti din intelepciunea ta cand ajungi la ea….
2009, noiembrie 25 @ 18:05
Din ce spuneti voi aici lipseste scoala de leadership pentru oamenii care urmeaza sa schimbe lucrurile in urmatorii 20 de ani.
Asta ar fi, cred eu, amu usor de creat:)
2009, noiembrie 25 @ 18:12
Asta este problema, nu de un mantuitor are nevoie Romania. Sunt satul de mantuitorii aparuti in ultimii 20 de ani. Fiecare cu cate un slogan electoral si o mare de vise naruite dupa ce au ajuns in functii.
Romania are nevoie de o miscare, de o trezire, de un conducator care sa conduca din umbra.
Cat despre intelepciunea mea, am prea putina. Intelepciunea consta in a face ce stii. Stiu multe… dar am facut deocamdata prea putin.
2009, noiembrie 25 @ 19:22
Eu nu vreau de la tine sa fi mintuitor pentru ca asta aproape mi-ai fost toti acesti ani, in particular.
Eu as vrea ca impreuna, noi toti acestia care citim sau scriem pe blogul acesta sau altul, noi cei care avem opinii similare si dorinta de schimbare, noi care intr-un fel sau altul spunem ca lucrurile nu merg firesc in Romania, noi care citeodata mai mult vorbim decit facem (chiar si de pe alte meleaguri), sa decidem in primul rind daca vrem sa facem altceva decit am facut pina acum si daca comitem sa dedicam parte din timpul si resursele noastre, unui scop politic.
Este evident ca pentru asta este nevoie de un lider, iar eu unul cred ca esti unul dintre putinii care au calitatile necesare pentru a conduce o astfel de actiune.
Trebuie sa vedem daca si tu ai motivatiile sa incepi din nou ce ai lasat cumva neterminat in 2005, in conditiile in care stiu prea bine ca alternative de continuare nu prea mai erau.
Eu pot decide doar pentru mine si am decis sa urmez si sa ajut un lider adevarat, daca acesta se va arata.
Recunosc ca prefer sa fac aceasta alaturi de tine decit alaturi de altcineva.
Ai perfecta dreptate cind spui ca trebuie o doza mare de sacrificiu personal pentru a pleca la acest drum.
Prima intrebare deschisa cred ca este: Citi sintem doritori, capabili si decisi sa comitem pentru asta cel putin 10 ani de acum inainte?
Dupa ce raspundem la intrebarea asta o sa vedem ce facem.
Ce zici? Punem intrebarea public?
2009, noiembrie 25 @ 19:47
@Mircea
Oameni dispusi sa contribuie sunt foarte multi.
Bogdan Naumovici vorbea la Optimism2009 despre Miscarea de Rezistenta cristalizata la Jurnalul. Din ce a spus, tot spre politic vor sa se indrepte si ei. De ce sa fie disensiune? Resursele miscarii de rezistenta pot fi redirectionate spre URR sau spre urmasul URR-ului.
Sunt nenumarate grupari pe Facebook care abia asteapta o persoana care sa le conduca.
Niciodata nu au fost in tara aceasta mai multe persoane care sa vrea schimbarea. Multe dintre persoanele care sunt acum au vizibilitate, au putere de convingere, au propriile lor triburi pe care le pot aduce intr-o astfel de organizatie.
2009, noiembrie 25 @ 23:39
Sunt convins ca s-ar merita din plin re-infiintarea URR-ului. Jumatate din populatia tarii asteia n-a mai fost la vot de nu stiu cand. De ani adica. Poate prin URR expresia „guvern-de-tehnocrati” isi va recapata adevaratul inteles.
2009, noiembrie 26 @ 0:15
Din păcate, n-am stofă nici de mântuitor, nici de Gandhi. Eu am iniţiat URR-ul pentru că aşa am simţit şi m-am înconjurat de oameni care simţeau la fel. Reacţia celorlalţi a fost o parte din problemă. Cealaltă parte, încă şi mai importantă, a fost reacţia noastră. Mai exact limita noastră când am început să avem discuţii cu finanţatorii sau politicienii de care vorbesc în articol: aceia dispuşi la orice şi care aşteptau de la noi să fim dispuşi la orice. A fost bariera pe care, eu unul, n-am putut să o trec. Pentru mine sunt lucruri care nu se fac, indiferent de motive sau scop. Dacă le-aş face, n-aş mai şti cine sunt şi atunci degeaba aş ajunge în orice loc, poziţie socială sau funcţie, pentru că n-aş mai înţelege ce caut acolo. Dacă mi-aş sacrifica identitatea, ar fi un sacrificiu inutil. Prefer să construiesc în locuri în care mă pot sprijini pe valorile mele, iar politica românească nu e, deocamdată, un astfel de loc.
2009, noiembrie 26 @ 0:37
Cosmin, integritatea de care ai dat dovada te califica pentru asa ceva.
Nu sunt solutii? Alte solutii de finantare? Poate piata de acum ar permite alte manevre, alternative ce nu erau acum 4 ani.
2009, noiembrie 26 @ 0:44
@Petru. Eu nu spun că nu sunt soluţii, ci doar că eu nu le cunosc. Sunt dispus să ajut pe oricine le cunoaşte şi le poate utiliza.
2009, noiembrie 27 @ 6:22
Resursa principala = voluntariatul. 🙂
Resursa secundara = finantatorii.
People first, money later!
2009, noiembrie 27 @ 10:52
Ref. Andrei Sava
Buna asta cu „People first, money later”!
Numai ca la organizatii politice nu functioneaza neaparat in ordinea asta.
Si as mai adauga o resursa : principiile.
2009, noiembrie 27 @ 12:39
Eu am venit tirziu in URR, am fost implicat pe undeva pe la periferie si poate am mai putin dreptul sa vorbesc; totusi…cred ca URR-ul era in 2005 exact acolo unde ar fi trebuit sa fie. Ce asteptati sa faceti in cinci ani! La locale in 2004 , URR-ul relizase in medie procentaje de aprox 5% peste tot pe unde participase, in mari orase ca Timisoara, Cluj, Arad, Bistrita si scoruri chiar mai bune in orase mici ca de ex 12% in Falticeni si peste 50% in Cimpulung Moldovenesc. Reusise sa cistige consilieri si chiar primarii in citeva comune si in Cimpulung. Batuse PNTCD-ul peste tot pe unde il prinsese. E adevart ca nu reusise sa depuna liste peste tot, e adevarat ca eram putini, si acesta a fost unul dintre secretele cele mai bine pazite in URR.Indraznesc insa sa cred ca partidul nu atinsese inca masa critica, punct din care o miscare incepe sa devina atractiva, nu numai pentru visatori ci si pentru oamenii obisnuiti ( ok si lichele !) care formeaza majoritatea celor carora le pasa. Si …nu fusese inca aruncata in lupta superarma URR adica Dl Cosmin Alexandru! Aceasta fusese rezervata pentru prezidentiale, acolo unde calitatile Dlui Alexandru ar fi avut un impact national ridicind astfel URR-ul, poate la masa critica de care vb.Ce a urmat se stie !
Regret Dle Alexandru dar ati abandonat in momentul cel mai nepotrivit proiectul URR si poate a venit vremea, mai ales daca doriti sa reintrati in politica (acolo unde de altfel va este locul), sa va lichidati datoriile si sa ne spuneti si noua de ce .
2009, noiembrie 27 @ 12:51
@I Dumitru. Nu doresc să reintru în politică şi am răspuns deja, oricui a dorit să asculte, la toate întrebările.
2009, noiembrie 29 @ 20:51
Alexandru, te inteleg foarte bine cand spui ca ajungi intr-un loc in care te intrebi ce e cu tine acolo! Asa am ajuns eu in ’89, intr-un consiliu provizoriu al unui oras si in care, vazand specimenele ce se imbulzeau sa prinda ciolanul, m-am intrebat ce caut eu aici! Scarbit, am plecat chiar in acea noapte, chiar daca pe strazile orasului se tragea. Ei bine, de lichele nu vom scapa sub nici o forma; sunt acei baieti saritori si binevoitori, de care ti-e greu sa te dispensezi, cand esti presat de lucruri importante si nu poti face tu ceea ce e de facut. Pentru a taia raul de la radacina, e nevoie de o forta politica formata din oameni adevarati, care pot sacrifica totul pentru cauza aceasta. Oameni care sa uite ca au familie, sa uite ca au nevoi, pofte si dorinte! Singura calitate ce trebuie avuta, este aceea de a fi OM!
2009, noiembrie 30 @ 9:34
@dolion
„Pentru a taia raul de la radacina, e nevoie de o forta politica formata din oameni adevarati, care pot sacrifica totul pentru cauza aceasta. Oameni care sa uite ca au familie, sa uite ca au nevoi, pofte si dorinte! Singura calitate ce trebuie avuta, este aceea de a fi OM!”
E utopic și paradoxal. Oamenii sunt tocmai aceia care au familie, nevoi, pofte și dorințe.
Eu cred în civilizarea bazată pe prosperitate și nu pe coerciție iar statul ar trebui sa fie în povestea asta arbitru, nu normator.
2009, noiembrie 30 @ 12:14
pai hai s-o deschidem. cu cat incepem mai devreme, cu atat mai bine.
2009, decembrie 1 @ 12:02
@all:
Nu cred ca solutia, oricat de sexy ar parea, este sa infiintezi un nou partid.
Solutia, in opinia mea, este sa fie infiltrate cele existente cu oameni care au acelasi proiect de viitor pentru Romania si, usor-usor, sa ajunga in acele pozitii in care sa poata indrepta lucrurile. Acesti oameni „de bine” va trebui sa fie legati intre ei printr-un soi de conventie de onoare prin care sa se angajeze pe viata unui astfel de ideal. Nu vorbesc despre francmasonierie, desi nici aia nu e rea, ci despre ceva mai limitat la scopul respectiv.
Un nou partid, indiferent cat de OK pare, va fi in momentul cresterii, atacat de toate celelalt intr-o forma sau alta.
Nu credeti?
2009, decembrie 1 @ 21:44
@ Gabriel Stanciu & cine mai adoarme din când în când cu subiectul ăsta pe pernă
Oamenii caută răspunsuri la întrebări. Uneori le caută la alții. Dacă ei sunt cei care decid pentru cei mulți, fii tu cel la care să le caute. Autoritate epistemică. Și atunci nu mai este nevoie de „infiltrarea” partidelor. Nici nu cred în rezultatele pe care le-ar putea da.
Soluția asta merge bine la pachet cu sila de girofaruri.
2009, decembrie 19 @ 14:38
Cosmine, te-ai alaturat PNTCD atunci cand partidul acesta era condus de Ciuhandu. Acum, PNTCD este unde este. Iar tu nu esti in politica. Insa o miscare noua trebuie facuta si cu oameni recunoscuti. Iar Ciuhandu este unul dintre acestia. Unul din putinii care si-au pastrat verticalitatea. Declaratia lui de ieri mi se pare exceptionala: http://www.vestul.ro/stiri/2292/document-in-calea-uitarii.htm . Poate nu ar fi rau sa il contactezi si sa incercati sa construiti ceva.
2009, decembrie 21 @ 12:29
Salut voios tuturor,
Problema organizarii unor mase de oameni intr-o miscare politica este una dificila. Ganditi- va la partenera sau partenerul vostru de viata…cum s-ar zice ” Mihaela, dragostea mea”… ce frumos suna Doua indentitati se armonizeaza intr-una singura. Cum ?!. In timp !. Pana si in povesti trebuie sa observam ca Fat Frumos era fecior de imparat, iar Ileana Cosanzeana era si ea fata de imparat…. cu alte cuvinte erau bine …porniti de acasa… Sigur mai este si Povestea Porcului..in care treburile stau usor altfel….
Adevarul este unul: se lucreaza greu cu oamenii !!!. Restul e …tacere… Eu am dorit sa ma raliez la un moment dat la acest URR la Cluj… am dat un banal telefon sa vad ce voce imi raspunde si cum stie sa vorbeasca…. Marturisesc ca am dat peste un tip plin de el, care mi-a spus ca el este seful la Cluj, etc, etc… drept care auzindu-i „morga” plina de importanta…am renuntat instant.
Inca mai traiesc cu iluzia ca as putea genera o asemenea miscare… dar este bineinteles o simpla iluzie…. A intrat unul in legatura radio cu un post FM cunoscut… zice dom’le am o propunere: „sa platim ceva nemti, ceva japonezi, ceva americani in part time, fiecare la ce se pricepe mai bine ca ministrii…”… mada n’ar fi tocmai o idee de lepadat… poate angajam si un presedinte…. fuul time ca deh, aici trebuie oaresce angajament….
Dl Cosmin Alexandru vorbeste de valori…. valorile adevarate sunt incompatibile cu stofa de politician…
oriunde in lume….
Ce ar merge in Romania.. politic vorbind… greu de spus… si eu am cateva pareri…dar cred ca ar trebui sa lansam niste dezbateri serioase, fie face to face, fie incepand de pe un forum ca prezentul…. Trebuie un „ciur” care sa cearna niste particule mai solide, care sa ramana deasupra sitei… si astea iar cernute, s.a.m.d…. Iar dimensiunea „ochiului de sita” trebuie sa fie principiile miscarii respective…. Este foarte greu pentru ca vorba ceea.. veche… „cine nu a gresit niciodata sa arunce primul cu piatra…!!!”
2009, decembrie 21 @ 15:38
Salutare tuturor,
Dragii mei, cred ca a venit momentul sa schimbam clasa politica. Au trecut 20 de ani si nimic nu s-a schimbat in felul de a gandi al politicianului roman.
Am avut si eu o experienta politica cu PIN-ul, insa precum URR-ul s-a stins atunci cand nu trebuia.
Cosmin are dreptate cand spune ca nu prea sunt sanse fara un sprijin financiar puternic si fara o motivatie.
Eu am convingerea ca se pot face lucruri frumoase cu bani putini, trebuie doar sa vrem acest lucru, sa ne dorim sa schimbam lumea!
Haideti sa dam o sansa unui proiect amplu, care sa cuprinda intreaga tara si va spun ca vom avea foarte multi voluntari! Populatia este scarbita de ce a vazut in 20 de ani, de aceleasi fete ale unor oameni care si-au batut joc de copiii, adulti si batrani in egala masura.
Nu va intrebati ce s-a intamplat cu cealalta jumatate care nu a votat si care constant nu mai vrea sa mearga la vot in ultimii ani! Oare la ei nu s-a gandit nimeni? Cum am putea sa le captam atentia?
Sunt intrebari simple la care, cu siguranta, NOI vom avea raspunsurile!
Ne trebuie foarte mult entuziasm, putere de munca, disponibilitate maxima, implicare totala, un lider pe care sa il crestem altfel decat cei actuali si SUCCESUL ESTE GARANTAT!
Contati pe ajutorul meu oricand si oriunde!
Va salut pe toti cu drag!
Cu prietenie,
Robert Vlada
Branch Manager Groupama Asigurari
robert.vlada@email.ro
robert.vlada@asiban.ro
0720220811