Dincolo de limite
Ce țară! În articolul de acum două săptămâni scriam că suntem pe drumul corect. Acum nu mai suntem nici măcar pe drum. Suntem în bălăriile democrației, de unde legile, instituțiile și Constituția se văd neclar, doar în depărtare. În jur e plin de șobolani care mănâncă furnici. Adevărul e că mi-a scăpat complet magnitudinea semnificației plagiatului lui Ponta. Era doar preambulul nemasterului din Catania. Care e preambulul unei guvernări nefaste.
Oricare dintre oamenii de afaceri pe care îi cunosc n-ar angaja niciodată un om care minte în CV. Iar despre unul care își trece în CV un master pe care nu l-a făcut sunt convins că și-ar avertiza prietenii și partenerii. Acum, omul ăsta ne reprezintă pe toți. Zice că merge la Bruxelles și prin toate capitalele importante ale Europei ca să ne refacă imaginea și credibilitatea pe care ni le-a stricat Băsescu. Victor Ponta se consideră întruchiparea credibilității și ne spune asta senin, zâmbind și privindu-ne în față.
De aici încolo nu mai e nicio limită de trecut. Orice impostură devine posibilă, valabilă și valoroasă. Eu chiar nu mai știu cum să mă așez. Prietenii mei, care au muncit 8 ani la un doctorat neplagiat, sau colegii mei de la masterul adevărat, de 2 ani, care nu era un curs de vară, ei ce fac? Cum se uită la timpul muncit, la sacrificiile făcute? Zicem toți „am fost niște boi“ și mergem mai departe?
Ne creștem copiii spunându-le „lasă, tati, nu te lua după ce am făcut eu, dacă vrei să ajungi cineva, uită-te la ăsta, la Ponta, el e cel mai tare!“? Iar când ne întâlnim cu parteneri de afaceri străini lăsăm privirea în jos și ne scuzăm, că e un accident politic, care de fapt nu ne reprezintă, că nu suntem toți hoți și mincinoși?
Primul om în stat a devenit Crin Antonescu, alesul cu cele mai multe absențe dintre toți senatorii. Cel mai chiulangiu primește funcția cea mai înaltă. Deși, și ăsta tot furt e: să încasezi banii pentru o muncă pe care nu o faci; să trișezi pe față, liniștit, împăcat, mândru de șmecheria ta. Crin Antonescu i-a atras atenția președintelui Băsescu în ziua suspendării că vorbele sunt fapte. Și atunci, faptele ce mai sunt? Dacă totul e pe vorbe sau din vorbe, n-ar vrea Crin să-și ia salariul numai din gură? Doar să-i zică de la caserie că-i dă bani și să-l trimită acasă. I-ar mai clarifica semantica faptelor, filosofia de viață și doctrina liberală.
N-am fost deloc fericit sub guvernul PDL. M-am simțit adesea nedreptățit, încurcat sau furat, dar nu m-am simțit niciodată amenințat. Mi s-a părut că era un rău în limite respirabile. Îmi rămăsese în picioare o încredere funciară în sistemul statului de drept și în instituțiile sale. Așa greoi cum se mișcau, se aliniau la o mult așteptată ordine comunitară, europeană. Vedeam cu ocazia asta, pe zi ce trece, că politicienii care au furat începeau să se simtă amenințați. Ei strigau „dictatorul“ către Băsescu, deși președintele nu reprezenta niciun pericol pentru niciunul dintre noi, ci doar pentru ei.
Sentința Năstase a dat, însă, alarma de război total și acum lucrurile s-au inversat. Ei, hoții, încep să respire ușurați și să capete curaj, iar noi ne simțim amenințați de felul incalificabil în care ei încep să ia în stăpânire orice instituție care le-ar putea încurca planurile sau care i-ar putea trage la răspundere. Eu mă simțeam în siguranță când ei se simțeau amenințați. Acum, vor să răstoarne balanța.
USL a pus pe noi un duș rece și nu are de gând să oprească apa. Sunt ani buni de când stau deoparte de politică și nu mi-am dorit deloc să mă intereseze din nou subiectul. Dar nu prea mai am încotro. O să mă duc la referendum și o să votez împotriva suspendării. N-o fac pentru Băsescu, ci pentru că altfel aș suspenda României 22 de ani de muncă, de sacrificii, de construcție anevoioasă și costisitoare.
Gașca de penali rapace care face joc de glezne în spatele celor doi imberbi ce nu dau doi bani pe muncă și onoare e foarte nerăbdătoare să confiște tot ce a mai rămas. Eu am devenit foarte nerăbdător să nu-i las. Mi-e clar că sunt în minoritate. Dar așa am fost mereu, în țara mea. Doar că în lumea mea sunt majoritar și am să mi-o apăr până la ultimul vot.
(Articol apărut în numărul din 10 iulie al Revistei 22)
POGO
2012, iulie 10 @ 16:32
Nu. Votul de pe 29 nu e pentru legitimarea unui proaspat prim-ministru sau al unui proaspat presedinte de senat, ajuns presedinte interimar. Votul de pe 29 iunie este despre validarea sau nu a modului in care presedintele ales a hotarat sa isi faca slujba. Eu voi vota pentru demiterea presedintelui ales Basescu. Eu l-am votat; eu il demit. M-am simtit amenintat de modul sau de a conduce. Romania nu este republica prezidentiala. Nu suntem in Franta. Nu suntem in Statele Unite. E momentul sa o afle si presedintele ales.
Despre cei 2 subiecti ai articolului dumneavoastra ma voi ocupa in 2014. Alt vot, alta distractie si, continui sa sper, alti candidati.
calistrat
2012, iulie 10 @ 16:36
Cosmin Alexandru, cum anume „va simtiti amenintat”? Este vorba despre un efect kinestezic (gen: „ca si cum as avea o gaura in ceafa” sau „am un picior mai moale” sau „inima imi palpita mai puternic” etc.) sau este vorba de fapte cu un grad de obiectivitate mai mare care vi s-au intamplat personal? (gen control de la fisc, incercare de accident rutier etc)
Sorin
2012, iulie 10 @ 16:40
@POGO Din pacate, te inseli. N-o sa fie alti candidati. Nu ai alte optiuni decat cele din fata ta. Dar se pare ca e o meteahna in tara asta, si anume ca multi oameni nu se gandesc niciodata la viitor, toti urmaresc rezultatele imediate si cam atat. Fa-ti bine calculul cum va fi in urmatorii 4 ani cu USL la putere,si cum a fost pana acum. Succes!
scipio
2012, iulie 10 @ 16:54
@POGO Nu. Votul de pe 29 nu e pentru validarea modului in care si-a facut Basescu slujba. Votul de pe 29 este pentru sau contra acuzatiei ca ar fi incalcat grav constitutia tarii. Acuzatie venita, ironic, dupa incalcarea constitutiei de catre usl. Apropo, ce republica este Romania? Hai sa iti dau un ajutor: Franta nu e republica prezidentiala, si constitutia Romaniei e de inspiratie franceza. Pa.
robin
2012, iulie 10 @ 17:04
Perfect punctat, Pogo. Basescu trebuie sa raspunda pentru modul in care a gestionat tara in ultimii ani. Nu e vorba de Ponta, Antonescu sau comunisti, ci de Basescu vs tara, popor, nivel de trai, lupta cu coruptia, nepotism.
Ponta nici nu merita pomenit, dar randul lor va veni in toamna. Atunci tara va decide si pentru ei.
GOPO
2012, iulie 10 @ 17:19
Pogo, Romania si Franta sunt republici semi-prezidentiale.
Iar daca presedintele este demis, vor avea loc alegeri anticipate, deci nu inteleg de ce te vei mai ocupa in 2014. Pana atunci devenim republica parlamentara si nu mai alegi nimic.
Ra
2012, iulie 10 @ 17:42
Ai si tu dreptate in felul tau Pogo.
Intrebarea e daca ne permitem sa riscam.
Oricum, orice facem, bine nu va fii.
Iulian
2012, iulie 10 @ 18:03
Perfect de acord cu POGO! Pentru ce votezi, Cosmin, tinerea in functie a lui Basescu? Pentru continuarea haosului politic, administrativ, economic, etc.? Eu merg la referendum sa aleg dintre 2 rele si-l voi alege pe cel mai mic, in opinia mea, guvernarea USL. Asa cum o fi ea, buna, rea… Urmeaza sa vedem.
Dezavuez total plagiatul si ‘nemasteratul’ lui Ponta, dar pana la urma nu doctoratul si masteratul guverneaza. Sa-i vedem de ce sunt in stare. Si, asa cum zice Pogo, ne ocupam de ei la urmatoarele alegeri. Speram sa avem optiuni mai bune.
Sunt manager in consulting intr-un Big4. Colegii mei care lucreaza pe proiecte government mi-au spus ca cel mai bine s-a lucrat si cei mai competenti au fost oamenii PSD-ului. Chiar daca nu merita, le-as mai da o sansa pentru ca, in opinia mea, alta varianta mai buna nu exista.
Tu, Adrian Stanciu si alti oameni capabili, ati putea coagula in jurul vostru o alternativa. Se simte nevoia si este loc pe ‘piata’ politica. Asa cum a aparut PP-DD-ul, asa ar putea aparea si varianta ‘educata’ a acestui partid.
Adrian Stanciu
2012, iulie 10 @ 18:14
@Pogo. Ba nu e un vot despre Basescu, deloc. Basescu e ales pe 5 ani. Ca e popular sau nu in perioada asta nu are nici o importanta. Bush al mic avea 14% cota de popularitate cu doi ani inainte de terminarea mandatului. Cand au venit democratii majoritari in Congres nu i-a dat nimanui prin cap sa-l suspende. Democratia nu poate functiona asa, in arbitrariul absolut si in biciuirea nemultumirilor unor oameni obositi de austeritate si care oricum in general nu pricep mare lucru. De asta exista mandate. Daca a facut fapte grave neconstitutionale, atunci poate fi suspendat, dar motivele invocate sunt de-a dreptul puerile. E absolut clar ca e doar o miscare violenta si grotesc de brutala a unor smecheri satui de stat pe margine de a se instala la putere cu orice pret. Votul nu e despre Basescu deloc, e despre noi si despre viitorul nostru. Si e cel mai important vot din 1990 incoace. Daca USL e legitimat in aceasta uriasa magarie, am pus-o pe multi ani de adum incolo.
Adrian Popa
2012, iulie 10 @ 18:23
@ POGO si Iulian : eu vad o alta problema in referendum si anume faptul ca majoritate parlamentara poate suspenda un presedinte ori de cate ori acesta nu mai este popular. Ce presedinte este popular dupa 3 ani de mandat in aceasta perioada de criza mondiala? Dupa cateva luni probabil ca s-ar bucura inca de popularitate…Inca nu stiu ce o sa votez dar avand majoritate parlamentara si fiind prim ministru nu vad ce l-ar fi obstructionat pe Ponta sa-si puna in aplicare programul politic.
Cip
2012, iulie 10 @ 18:24
Între 1945 și 1947 bolșevicii au pus mâna pe România pas cu pas.
Radu B.
2012, iulie 10 @ 18:26
Îmi pare rău, POGO, dar tu nu decizi dacă Băsescu și-a făcut bine treaba sau nu, ci doar dacă îți spui părerea dacă Băsescu a încălcat grav Constituția sau nu. Doar atît.
P.S. România este fix republică semiprezidențială, ca Franța… Mai citește un pic, nu mai crede tot ce se spune la teve…
Simona
2012, iulie 10 @ 20:39
Din pacate iar nu votam ce scrie acolo. Ce bine va fi cand vom raspunde prin vot exact la intrebarea care se pune.
De exemplu acum, raspunsul daca Basescu merita sau nu suspendat este ca da, merita. Dar noi meritam consecintele suspendarii lui? Raspunsul este evident ca nu.
Astept cu nerabdare vremea cand vom vota exact ce scrie acolo nu constransi de conjunctura sau alegand raul cel mai mic.
Corson
2012, iulie 10 @ 21:56
Hopa, hopa!
Logica e ca universurile paralele. Multiple, chiar potential infinite.
Ca ramura a filosofiei, logica pare mai accesibila barbatului. Cind intram in concret si lasam abstractul, doamnele ne toarna ligheanul cu apa in cap.
Merita Basescu suspendarea? Da, sau nu? Asta e intrebarea.
Ca noi vom suporta consecintele, indiferent ca va fi da sau nu. E cert 100%.
Amicus Plato, sed magis amica veritas.
Fiat justitia, et pereat mundus.
(Bombo, esti un dulce. Ti voglio tanto bene!)
dorina
2012, iulie 10 @ 22:44
Ponta este un om fara demnitate si cine nu are demnitate nu are cum face dreptate.
Cosmin Alexandru
2012, iulie 10 @ 22:49
@Iulian. Mă tem că exact plagiatul și nemasteratul guvernează. Sunt oameni care nu prețuiesc munca și onoarea și se vor înconjura de oameni asemenea. Ei vor guverna. Și e adevărat că guvernarea Năstase a fost cea mai eficientă pentru Big4. Dar asta pentru că totul era organizat perfect mafiot. Stânga e mult mai disciplinată și docilă decât dreapta. Dar pentru mine eficiența mafiotă nu e o opțiune de societate. Prefer libertatea ceva mai dezorganizată.
Simona
2012, iulie 10 @ 22:50
Inteleg ca nu e clara concluzia si premisele ei. Silogismul e asa (ca sa umplu golurile pentru cine nu le intelege dintr-un motiv sau altul):
– Daca Basescu este suspendat prin vot popular USL nu mai are pe nimeni in opozitie si exista riscul unor abuzuri mari
– Basescu merita suspendat pentru ca de-a lungul mandatelor sale nu si-a indeplinit functia de presedinte mediator ci a contribuit la intoleranta din societatea romaneasca acum
Concluzia: nu votez raspunzand daca Basescu merita suspendat ci votez ca sa aiba USL opozitie
QED.
Sunt, cu alte cuvinte, de acord cu ce sustine Adrian Stanciu mai sus.
Doar ca mi-am exprimat tristetea personala pentru aceasta stare de fapt.
Sunt bineinteles parerile mele personale, toata stima pentru parerile contrare daca sunt argumentate, de preferinta intr-un mod inteligent.
Cosmin Alexandru
2012, iulie 10 @ 22:54
@calistrat. Mă simt amenințat cam cum descrie Liiceanu amenințarea (http://m.hotnews.ro/stire/12761287). La mine nu e vorba de atât de multe cărți dar e vorba de un stil de viață care presupune că ceea ce e în jurul meu nu e la discreția nimănui. Iar acum asist la o guvernare care acaparează totul sub propriul comportament discreționar.
Andrei
2012, iulie 11 @ 0:50
Va salut, dupa o mica analiza a parerilor, tind sa cred ca persoanele care au scris parerea lor nu sunt din cele din clasa cu mintea spalata de TV. E un lucru chiar apreciabil sa fii echidistant si bine informat inainte de a scrie o parere. Politica in Romania nu se mai face in institutiile statului ci la tv, pe bloguri si oriunde in societatea nastra numai acolo unde trebuie, lucru daunator conceptului de politica. Toata lumea discuta politica si cunoaste politica fara a fi avut nici cel mai elementar contact cu vreun partid politic sau a sedintelor din interiorul unui partid. Eu sunt inscris intr-un partid politic, si nu am sa divulg numele acestuia pentru a nu altera conceptia cititorilor asupra parerii mele personale. Da, parerile personale pot sa difere de cele ale partidului, insa nu si de cele ale principiilor si a fundamentului pe care este cladit partidul. De ce? pentru ca partidele din Romania nu isi respecta principiile orientarii partidului nici macar la un nivel superficial. Actualmente, partidele nu sunt intr-o disputa de principii politice, ci intr-o disputa pur orientata pentru putere.E la fel ca in dezbaterile despre Religie, eu sunt majoritar deci eu decid ce ai voie sa faci si ce nu, ce e bine sa faci si ce nu e bine sa faci. Ideea suspendarii presedintelui este una de actualitate in ultimul sau mandat, datorata abuzurilor in instrumentele pe care presedintele le are la indemana. Daca pana si primitivul Iliescu era un mediator cat a fost presedinte, domnul Basescu si-a ocrotit partidul vadit, in special in privinta acelor asumari ale raspunderii guvernamentale din timpul guvernarii lui Boc. Ori ca sa aperi interesele si masurile partidului din care ai ajuns ca presedinte, atunci cand restul striga in gura mare ca e un abuz al acestui mecanism de promulgare a legilor, prin falsul si uzul de fals prin care legea pensiilor a fost promulgata. Fals si uz de fals facut in direct la Tv de Roberta Anastase, asupra unei legi care a afectat cateva milioane de Romani in mod direct, este fara indoiala o ignoranta fata de Forul Legislativ din romania. In concluzie este o incalcare a constitutiei si a statului de drept vadita si inatacabila si premeditata. Nu inteleg de ce doamna Anastase nu este cercetata penal pt fapta ei din Parlamentul Romaniei. Spuneti de Ponta ca a plagiat la doctorat, spuneti de Antonescu ca este un chiulangiu, lucruri concrete si dovedite, dar de ce a fost aparata doamna anastase (un fotomodel de meserie, ajunsa pe cai politice in Parlamentul Romaniei fara nici o pregatire). De ce Partidul PDL arunca acuze doar la celelalte partide si isi ocroteste membrii care in indeplinirea functiilor comit abuzuri grave. De ce se folosesc de minciuni in toate emisiunile televizate? De ce nu se leapada de aceste personaje care prin actiunile lor nu numai ca fac rau Tarii dar si in mod direct partidului care ia pus in functia respectiva. Ipocrizia lor a ajuns la cote alarmante, ipocrizie care in politica nu are ce cauta. Toti sunt unsi cu toate alifiile, toti sunt corupti,de aceea va fi tot timpul acest circ in care participantii arunca cu mizerie unii in altii sperand ca cei care vor fi cei mai manjiti sa cada inaintea lor. De ce domnul Boc care a vazut in repetate randuri ca nu este dorit, indiferent de meritele lui sau de abuzurile lui, nu si-a dat demisia? De ce politicienilor din Romania le e frica sa demisioneze? Pentru ca sunt corupti si stiu ca astfel pot fi trasi la raspundere. In orice tara in care oamenii mai au caracter, e primul lucru pe care il fac atunci cand vad ca nu sunt doriti la conducere, indiferent de capacitatea lor si de dorinta si viziunea lor pentru binele tarii. De aceea mi-am pierdut increderea in clasa politica si sunt ferm convins, si nu stiu cati dintre voi ati ajuns la concluzia asta, ca viata trebuie sa ti-o iei in mainile tale pt a realiza ceva pt binele tau si a familiei tale si a celor din jurul tau. Sa te zbati tu ca cetatean pt binele tau si alt celorlalti. Bine, multi dintre voi o sa spuneti ca prin politica e cea mai scurta cale, da, dar stim toti ca politica te pateaza odata ce ai intrat in jocul ei, e la fel ca si cum ai intra in mafie. Asa ca sfatul si rugamintea mea pt ceilalti concetateni este sa cream noi prin truda noastra o tara mai buna pt mine, pt tine, pt familia ta si familia mea si pentru toti cei pe care ii cunoasteti si va sunt dragi. Poate microbul asta odata raspandit o sa faca mult mai mult bine economiei si tarii decat ar putea face politicienii in secole. luati si contemplati ce faceti cu viata voastra si nu asteptati ca politicieni sa va tina viata in maini. Nu va vindeti viata pentru niste promisiuni aruncate in campanie. Va vindeti prea ieftin ceea ce avem mai frumos si mai de pret.
calistrat
2012, iulie 11 @ 1:00
@Cosmin Alexandru: Aceleasi temeri ale lui Liiceanu care sunt percepute ca sosite la el via „patria mare” ma gandesc ca pot fi usor generate si in timpul citirii unei carti cu suspans din „patria mica”. Cum stim daca procesul de proiectare pe care il folosim atunci cand obtinem anumite trairi in timpul citirii unei carti este diferit fata de procesul pe care il folosim zilele acestea si care ne genereaza actualele temeri? Cum deosebim temerile intre ele? Este oare corecta argumentarea unei opinii ce se vrea obiectiva prin folosirea unor trairi strict subiective? Trairile nedorite din „patria mica” se pot taia rapid prin inchiderea cartii. Dorinta puternica de a inchide brusc capitolul USL nu pare mai degraba o invadare a patriei mari prin comportamente specifice patriei mici? Intreb si eu…
Luis Barcan
2012, iulie 11 @ 4:05
Nu imi place de Basescu si chiar mai putin de PDL. Insa ceea ce a facut Ponta este inadmisibil si de aceea am sa votez impotriva suspendarii. Insa asta este doar o solutie pe termen scurt cu şanse relativ mici de succes. Care este soluţia pe termen lung? Unde ne adunăm cei care vor o alternativa reală la găştile politice actuale?
Esaria
2012, iulie 11 @ 9:53
Sunt foarte interesante discutiile, dar de votat va vota poporul. Si daca-i dai poporului paine si circ atunci va vota cu cine trebuie sa iasa. Trist!
Cosmin Alexandru: . O să mă duc la referendum… « Romania Evanghelica
2012, iulie 11 @ 10:00
[…] http://www.cosminalexandru.ro/2012/07/dincolo-de-limite Share this:FacebookTwitterLinkedInLike this:LikeBe the first to like this. […]
Mircea Stoian
2012, iulie 11 @ 12:35
Salut.
Am citit cu atentie ce ati scris toti si mi-a placut ca au aparut atitea comentarii pe acest subiect.
Deci sintem interesati, unii au o opinie unii vrem sa ne formam una si discutam.
Am trecut de doua saptamini prin diverse pozitii generate de evenimentele produse sau mai bine zis de cum mi-a parvenit descrierea lor din mass-media si de pe net. Cum nu sint pe Facebook sau alte mijloace de comunicare si socializare de pe net, poate am fost mai slab informat decit voi.
Ce stiu insa de cind a inceput lupta pe viata si moarte intre politicieni si pe moarte clara pentru noi, este faptul ca as fi dorit ca USL sa-mi dea posiblitatea sa le acord un vot de incredere (chiar daca m-ar fi mintit la inceput, pina in Noiembrie, ceea ce banuiesc ca ar fi facut), prin respectarea a tot ceea ce Traian Basescu si PDL nu a respectat si printr-o atitudine diferita de ceilalti. Macar atit. Macar la inceput. Investitori nu mi-ar fi adus foarte repede, oportunitati sau job-uri noi nici atit, taxe mai mici nu discutam, echitate la plata obligatiilor-sanchi, dar sa faca lucrurile altfel decit ceilalti, sa aibe rabdare, sa se lupte cu arme democratice, sa nu fuga impreuna cu Voiculescu si altii de raspundere, asta m-as fi asteptat si as fi dorit.
Inteleg ca din punct de vedere politic nu poti guverna cu Traian Basescu pentru ca are mijloace legale sa blocheze anumite procese, inteleg ura timpa dintre cei doi poli ai puterii, inteleg ca fugeau de o responsabilitate posibil penala ce avea proiectii reale mari dat fiind cazul Nastase, dar nu cred ca nu puteau sa o faca intr-un mod prin care sa imi arate ca nu reiau greselile lui Traian Basescu si in mod special nu reiau greselile dintre 2000 si 2004. Ma asteptam, la final dupa demitere, ca Ponta sa nu se duca glont la Cotroceni inaintea Ambasadorului SUA si a altor oficiali ca sa-si savureze victoria in cotlonul celui alungat. Macar in ceasul al 12-lea sa nu mentioneze de atitea ori in discursurile lor de ieri cuvinte si expresii ca: perfect legal, cu respectul procedurilor legale, aboslut legal, numai cu respectarea legilor, samd. Au spus-o de prea multe ori ca sa nu sune fals. Au spus-o dupa ce au incalcat legi.
Nu au facut asa. Au ales calea unor nopti ale cutitelor lungi, au blocat tot ce le statea in cale si au demis un presedinte care evident nu este jucator de echipa dar care are un mandat de indeplinit si care, in felul lui gresit, ar fi fost un oarecare echilibru in acest proces de democratizare greoaie a Romaniei.
Cineva mi-a spus odata ca 1 este o cifra prea mica pentru democratie. Sint de acord. Cu un presedinte jucator unic nu vom avea democratie. Dar nici cu un guvern, parlament sau chiar cu o alianta (oricum sint la fel si nu au poli care sa se echilibreze)de aceeasi culoare si repere, nu poti face democratie. Trebuie minim cifra 2.
Acum este 1. Eu voi incerca sa o aduc la 2. Chiar daca si 1 si altul formeaza un 2 cu minus in fata.
Imi pare rau ca pentru asta trebuie sa votez.
Mircea
gabriel
2012, iulie 11 @ 12:37
Ma regasesc in articol. Nu sunt deloc fericit cu Basescu dar situatia politica actuala este inacceptabila si ma voi intoarce in tara in primul rand ca sa votez. Tind sa cred ca USL-ul va castiga si astfel Romania isi va merita inca odata soarta.
flori
2012, iulie 11 @ 14:47
Pare ca nu e o decizie usoara: pe de o parte Base care a ramas singur si pe de alta, o grupare de oameni lipsiti de orice urma de bun simt si demnitate. Oricum problema e ce se intampla si dincolo de aceste evenimente? Avem alternativa la USL?
Ar fi bine daca lumea ar constientiza ca tot circul si mascarada populista a USL ne va costa tot pe noi. Mariri de salarii la bugetari etc. de unde?? In timp ce UE e in criza si mai reduce pe unde poate…Cred ca stie hocus Pontus un truc, pe langa cel cu copy paste.
Gigi
2012, iulie 11 @ 16:50
Ba frate, numa’ inteligenti p’acilea. Foiam si io sa zic ceva, da dupa ce am citit ce scriserati voi, am uitat si asta.
Atata mai completez : asta de scrise articolul cica „Mi s-a părut că era un rău în limite respirabile”.
Io, atat ii spun lui: sa sa duca el si cu toti ai lui, care nu e pensionari, bugetari, bonlavi sau dastepti asa ca el, sa respire impreuna cu Base in punga, poate asa, cu astia de venira acu’ sau cu altii nu vom mai fi toti cu ciocu mic, bataia de joc a unei blonde (fosta miss- deh) care nu stia sa vorbeasca corect (la propriu ) si a unui lingau pitic care credea ca Domnul e chior si chel (sa-mi fie cu iertare). Fiecare cu parerea lui, pana la urma, da’ regim mai totalitar ca asta nici impuscatu nu-si construise.
Iote cat scrisei, in prostia mea…
Cosmin Alexandru
2012, iulie 11 @ 17:01
@Gigi. Cum îți explici că toată elita politică a Europei, de la stânga la dreapta, a sărit în apărarea unui regim mai totalitar ca a lu’ împușcatu’ când el a fost luat cu asalt de blânda democrație usl-istă? Dar te rog nu-mi da argumentul ăla că au fost dezinformați de Blaga și Băsescu, că nu sunt toți o gașcă de copii de liceu care se uită în gura ăstora doi ca la sfintele moaște.
Mircea Stoian
2012, iulie 11 @ 17:11
@gigi
Draga Gigi,
Frumos le mai dai din condei. O placere sa te citesc.
Pacat ca ai venit doar cu o completare si m-ai privat astfel de panseul initial care sigur continea o cugetare esentiala.
„Zic nu spun”.
polimedia.us/fain
2012, iulie 11 @ 18:18
Cosmin Alexandru – Dincolo de limite…
Ce țară! În articolul de acum două săptămâni scriam că suntem pe drumul corect. Acum nu mai suntem nici măcar pe drum. Suntem în bălăriile democrației, de unde legile, instituțiile și Constituția se văd neclar, doar în depărtare. În jur e plin de …
Corina Ochea
2012, iulie 11 @ 18:56
Dincolo de idei si opinii, la care subscriu, imi place foarte mult stilul in care scrieti. Un articol f. bine scris, nu ca ar fi mai important aforma decat continutul 🙂
aura
2012, iulie 11 @ 22:06
Cum pentru mine USL=PDL(pentru orice abuz/imoralitate dintr-o tabara se gaseste un corespondent in cealalta tabara), nu pot decit sa ma bucur ca mi se da ocazia sa evaluez prin vot activitatea unui politician mai repede de 4 sau 5 ani.
Mi se pare indicat ca romanii sa nu scape nici o ocazie de a scapa de politicienii inadecvati.
muthi gheorghe
2012, iulie 11 @ 22:38
Nu ma intereseaza citi vor merge la referendum.Eu l am facut presedinte,eu il trimit linga Nastase ,ca tot se stiu de vecini.
Iulian
2012, iulie 11 @ 23:55
Imi plac discutiile si respect parerilor tuturor. Cred ca o concluzie este ca majoritatea mergem (daca mai mergem…:) sa alegem raul cel mai mic. Doar ca avem pareri diferite legate de raul cel mai mic. Oricum, se pare ca strategia lui Basescu de a se pozitiona ca fiind mai putin rau decat ceilalti incepe sa dea iar roade.
@Cosmin Alexandru: eu nu sunt convins ca plagiatul lui Ponta este neaparat o expresia a nerespactarii muncii, desi nu te contrazic. Eu cred ca este mai degraba o simpla goana oarba dupa titluri. Oricum ar fi, este grav! Cred ca este incorect sa discutam de sistemul mafiot si hotiile altor guvernari trecand cu vederea rapacitatea sistemului patronat de Basescu. Eu n-am informatii suficiente pentru a judeca cine a fost mai rau, desi stiu unele cazuri concrete, dar la nivel local, relativ restrans.
@Simona: sunt de acord cu opinia ta legata de opozitie. Cu conditia ca opozitia sa fie constructiva. Mi-e teama ca asa ceva este imposibil in Romania (lui Basescu).
In rest, cred ca uitam prea usor toate abuzurile regimului Basescu. Cand aud cum vorbesc ei de cinste, primul lucru care imi revine in minte este momentul numararii voturile in Parlament de catre Anastase. Ce sa mai zic, poate sunt eu partinitor, dar asta e primul lucru la care ma gandesc.
Numai bine!
Cinci lucruri pe care i le reprosez lui Basescu « Orlando
2012, iulie 12 @ 7:15
[…] Cosmin Alexandru Mergeţi la referendum şi votaţi NU. Cu toate defectele sale, preşedintele Traian Băsescu a “încercat” o altă ţară, mult mai bună decât cea pe care ne-o pregăteşte USL. Cu toate viciile sale, preşedintele Băsescu nu a comis “faptele grave” care să-i justifice demiterea şi are dreptul să îşi încheie mandatul la termen. E trist, e cinic, dar el a rămas singura piedică în calea furtului din interior al ţării. […]
georgel007
2012, iulie 12 @ 9:07
Dincolo de simpatia sau de antipatia fata de Basescu, dincolo de bunele si relele pdl-ului, nu pot vota niciodata cu usl-ul in tentativa lor de demitere a presedintelui pentru simplul motiv ca ceea ce au facut ei acum tine de atitudini pe care nu pot sa le accept niciodata: atitudine de SMECHER DE DAMBOVITA
Din cauza acestui tip de atitudine de SMECHER DE DAMBOVITA ne-au sarit in cap toti.Au rastalmacit legile si Constitutia cum au vrut ei si apoi ne-au explicat ca totul este legal. Prosteala de cea mai joasa speta pentru electoratul lor cu maxim opt clase si pentru electoratul care voteaza dupa cum primeste sacosa.
Ce om intreg la minte baga tara in scandal si in gura intregii Europe cand criza economica ameninta tari mult mai bogate decat Romania? Pentru ce? Nu exista o explicatie logica pentru ceea ce face usl-ul acum. Nu am auzit pe nimeni de la ei venind cu vreun argument logic si solid.Chiar mai exista oameni care cred ca ‘intoarcerea la popor’ e motivul acestui imens tam-tam? Come on, wake-up…
Florin
2012, iulie 12 @ 10:15
Sunt de acord cu Cosmin. Insa cred ca este mult mai adanc decat a pretui munca si onoarea. Sa nu uitam ca Ponta este procuror, iar Antonescu este profesor. Ratiunea de a fi a profesiei de procuror este sa indrepte nedreptatile si – printre altele- sa puna departe hotii, iar una din ratiunile de a fi ale unui profesor este sa scada chiulul (prin facilitarea unui proces de invatare relevant si atractiv). In orice tara normala si civilizata oamenii astia doi nu ar mai fi avut curaj sa-si arate prea mult fata in public, daramite sa urce in functii publice. Judecati de valoare facute de oameni care ar trebui sa fie paria in zona care da sens vietii lor profesionale ar trebui descalificate din start si ignorate cu eleganta si maturitate. Acum, dat fiind starea de fapt, intrebarea care face subictul referendumului ramane, insa cine o pune? Intram intr-un joc de poker cu masluitori pentru a ne da cu parerea despre o mana prefabricata? Cred ca ei trebuie sanctionati din start indiferent de intrebarea pe care o pun – si as lasa subiectul intrebarii sa-i vina randul, la vremea lui si constitutional.
Emilian
2012, iulie 12 @ 11:19
EU CU CINE VOTEZ? Unii nu-l mai vor pe Base. In parte, justificat, nu comentam acum. Acum comentam ce alte optiuni avem. Cu un pdl absent la apel, cu alte mini partide pe care nu le mai mentionez, cu un senzational procentaj al unui la fel de senzational ppdd dar la fel de rupt in fund, singura varianta demna de luat in calcul este USL, adica o alianta intre doua doctrine total diferite, mai nefireasca decat Miscarea Poponauta. De fapt, in anumite privinte se aseamana, pentru ca mie mi se pare ca pnl-ul e pasiv, mai bine sta capra in alianta decat sa-si ia mUE fara alianta… Si acum, ca am terminat intr-o propozitie cu ce inseamna in ziua de azi pnl, sa ne intoarcem la „modernizatul” psd… Poate unora le place chestia cu „modernizatul”, poate unii uita anii de imediat dupa revolutie, insa eu nu pot sa uit. Am si acum retina zgariata de impuscarea dictatorilor dupa o penibilitate de proces sub obladuire iliesciana, ca sa se ascunda adevaruri, sa se piarda conturi si alte parghii de redirectionare a puterii, retina zgariata de imaginile cu victimele mineriadelor, pentru care nimeni din conducerea psd-ista de atunci nu a fost condamnat, am sufletul de roman care a strigat ca prostu’ ca nu vrem sa ne vindem tara, batjocorit de tupeu si indolenta, de furt si jaf a tot ceea ce a insemnat obiectiv strategic si economic sub masca privatizarii… Daca Ponta e suparat ca s-a scos la lumina beleaua aia de diploma, sa scoata si el actul prin care a vandut Base flota! Ah, nu poate? Pai nu, pentru ca acolo sunt semnaturile multor membri actuali ai psd si, nu-i asa, inclusiv al bunicutei… Asa ca dupa toate aceste violuri si sodomie la adresa poporului roman, psd-ul modern mie imi pare ca producatoarea Mariana Kur De Fier care si-a luat rochita noua si vrea sa fie femeie de casa… Si oricat as vrea ca votul meu sa fie unul pozitiv, pentru o actiune legitima, oricat mi-as dori sa existe o astfel de actiune legitima, din pacate, la asa alternativa, un pnl xxx si un psd „modernizat” (cu atat mai periculos), va fi unul negativ… Nu pot lasa vendeta personala sa devina precedent si maniera de guvernare. Iar daca ar fi dupa mine, si justitia asta si-ar face treaba cu adevarat, probabil ca niciunul dintre protagonistii mizeriei pe care poporul roman o inghite acum, fie ca e Base, fie Monta, fie Criz, nu ar exista decat cu statutul de coleg de celula cu prostu’scolii… Dar justitia e o gloaba schioapa, chioara si batrana, cu prea multe capuse in carca, iar atunci nu ne mai ramane decat o solutie: Schimbarea in intregime a clasei politice. Evident e o utopie, dar am ajuns sa visez si sa tanjesc la o Revolutie administrativa in care, cineva, sa poata organiza un referendum prin care sa se interzica oricarui politician care a detinut vreodata vreo functie de conducere intr-un partid sau filiala, sa candideze din nou. Incepand de azi! Ca sa nu aiba timp sa-si pregateasca „odrasle” … Oare cati romani ar iesi la vot?
Costa
2012, iulie 12 @ 13:07
USL = PSD = tov. Iliescu – Presedintele de Onoare al PSD… cel care a condus lovitura de Stat din 89… cel care a controlat (si multumit) mineriadele… Daca pe astea le uitati… va meritati soarta de viermi!!!! ps: NU sunt pro Basescu deloc… dar NU pot sa ma intorc inapoi la FSN = PSD…
Gigi
2012, iulie 12 @ 15:54
@Cosmin Alexandru
Draga Cosmin, intrebare la care doar cativa se (s-au) gandesc acum sau deunazi (din optsnoua incoa’) ieste: ce-i mana pe ei in lupta, ce-au voit acel Apus ?… la care faci tu referire.
Aveti grija dragutilor…realitate-i complexa…interesele, de cele mai multe ori foarte bine ascunse, pana si cei mai dibaci din interior le dibuiesc cu greu.
Si mai era o vorba, care imi place mie la nebunie, zice cam asa: „nu confundati paradisul, cu 2 picioare frumoase” cu putin efort de adaptare prietenii inteleg ce vreau sa spun.
Gigi
2012, iulie 12 @ 15:59
PS.
io nu mai puteam respira raul acela din „limitele respirabile”, simteam ca ma sufoc…desi am plamani mari, de inotator 🙂
Cosmin Alexandru
2012, iulie 12 @ 16:02
@Gigi (PS). Sper că acum respiri fericit 🙂
Blogstorming-16 | MWB
2012, iulie 12 @ 18:10
[…] -Dincolo de limite, autor-Cosmin Alexandru, blog-Cosmin Alexandru, publicat-10.0.7.2012; […]
c. f.
2012, iulie 12 @ 19:12
Traiasca hotia, traiasca incompetentii, traiasca USL!!!
Asa sa ne ajute D-zeu, ca daca vine sfarsitul lumii, mai stam linistiti vreo 30 de ani.
Eticheta
2012, iulie 13 @ 19:25
@iulian Vrei sa vina tati din nou la butoane?
„Sunt manager in consulting intr-un Big4. Colegii mei care lucreaza pe proiecte government mi-au spus…”
Ne derutezi cu bigforurile, dar ia spune, recunosti pe cineva din filmuletul http://www.youtube.com/watch?v=uO6bCnLp-nU
Sa nu trecem cu vederea nici acestea:
http://piatza.net/cat-poti-sa-furi-dintr-un-spital-romanesc-fara-numar/
http://www.ziare.com/psd/alexandria/valerica-carciumaru-mai-bine-pentru-cei-multi-674742
http://www.ziare.com/viorica-dancila/alexandria/psd-si-a-stabilit-candidatii-la-alegerile-parlamentare-617930
In concluzie, „…cei mai competenti au fost oamenii PSD-ului. Chiar daca nu merita, le-as mai da o sansa pentru ca, in opinia mea, alta varianta mai buna nu exista”, nu este chiar remarca dezinteresata a unui cetatean, ci dorinta unui om sa isi vada taticul din nou la butoane, asa-i?
@Cosmin Alexandru Mda, nu suntem noi tampiti. USL are o gasca mare de indivizi infometati si mai deghizati decat cameleonii.
Lucian
2012, iulie 14 @ 10:45
Există o ierarhizare a Răului. Dante vedea Infernul întinzându-se pe o spirală în 9 cercuri. Dacă, având la dispoziâie tot aparatul de tip „ochiul și timpanul”, atât a putut să producă miliția lui Băsescu despre Ponta – o banală bănuială de plagiat (nu am studii juridice, drept pentru care NU îmi permit să-mi dau cu părerea dacă ăla e cu adevărat sau nu plagiat, deci voi folosi doar cuvântul „bănuială”) și o diplomă din Catania care există (a fost arătată) dar discuția e dacă are, sau nu, o valoare de masterat – eu sunt foarte mulțumit. Înseamnă că nu s-a descoperit nici scufundarea vreunei flote, nici mită dosită prin sponsorizări de raliuri, nici caltaboși doldora cu dolari sau cine știe ce altceva. Nu. Într-o țară în care 3/4 din diplomele de facultate sunt luate la „particoleră”, cu examen de admitere tip „ochi frumoși și buzunar adânc”, examene de-a lungul anilor de tip „teste grilă pentru Nilă” și examen de diplomă de genul „la licență prin prezență”, lui Ponta i se reproșeaza, în fond, că a făcut o facultate de stat la care a intrat cu 10 pe loc, că și-a dat niște examene pe bune, și-a luat o licență pe bune, un masterat pe bune și e posibil să fi plagiat la doctorat. Mulțumesc. E suficient de convingător ca să votez DA la referendum împotriva celui care agită apele cu asemenea prostii.
Cosmin Alexandru
2012, iulie 14 @ 20:05
@Lucian. Lucian, nu-ți trebuie studii de drept ca să vezi dacă un text e identic cu altul. În plus, există deja o decizie care certifică plagiatul. La argumentul ce dacă a plagiat Ponta, toți trișează îți răspund așa: Ponta nu e “toți”. El vrea să fie prim-ministru, primus inter paris. El trebuie, are obligația să fie mai bun decât liotele de Nilă de care zici. Sper că amândoi ne dorim să trăim într-o țară în care cei mai buni să ajungă în vârf. Iar pentru paradigma asta îți propun următorul exercițiu (nu te cunosc, așa că nu știu dacă e doar de imaginație sau îl poți proiecta în realitate): să zicem că ai un copil la școală. Iar el învață foarte bine și are rezultate foarte bune. Nu e geniu, dar e inteligent, muncitor, merge la școală în fiecare zi, își face temele și răspunde corect fără să copieze. Tu îl încurajezi și îi spui că face foarte bine ce face. Apoi, într-o zi, vine acasă și îți spune că diriginta a numit doi șefi de clasă: pe cel care chiulește cel mai mult și pe cel care copiază mereu. Ei doi vor stabili cine ce face în clasă și în pauză, opinia lor va fi decisivă pentru notele la purtare, ei vor influența toate deciziile care vor fi luate pentru clasă și vor reprezenta clasa în consilul de conducere al școlii. Spune-mi, te rog, crezi că i-ai scrie dirigintei un mesaj ca ăsta pe care mi l-ai scris mie? Mulțumesc.
Ovidiu
2012, iulie 14 @ 21:57
Sunt pareri pro si contra, bine argumentate. Am citit tot si felicit autorul pentru felul in care scrie. Intrebarea mea: vreunul dintre voi, unii atat de virulenti, a condus vreodata ceva? O institutie cat de mica? O societate? O asociatie? O scara de bloc? Pentru ca vad ca sunteti foarte priceputi in a critica conducatorii, indiferent de culoarea lor politica, dar esuati lamentabil cand ar trebui sa gasiti solutii…
Lucian
2012, iulie 15 @ 14:52
Mulţumesc pentru răspunsul corect şi argumentat. Nici eu nu te cunosc, dar bănuiesc că eşti Cosmin Alexandru cu URR-ul din urmă cu câţiva ani (felicitări post-factum pentru ceea ce aţi încercat atunci). Întâmplător chiar am pomenit de URR la mine pe blog nu mai departe de luna trecută, când am comentat rezultatul lui Nicuşor Dan.
În ceea ce priveşte comentariul meu, eu nu am contestat plagiatul (am zis doar că nu îl pot judeca, fiind dincolo de competenţele mele, şi îmi menţin părerea; în privinţa comisiei care a judecat până acum plagiatul, din câte ştiu din ea nu făcea parte decât un specialist în drept, plus că mai era pe acolo dl. Miclea, el însuşi plagiator dovedit, ceea ce face ca totul să fie de o ilaritate incredibilă – dar până la urmă cine să judece mai bine un plagiat, decât… un plagiator?!) ci faptul că se ignoră o ierarhie a Răului atunci când se cere impetuos rezolvarea actualului impas politic prin demisia lui Ponta şi restauraţia „in integrum” a regimului lui TB. Pentru mine personal (nu are rost să zic aici, pe larg, din ce cauză) TB reprezintă un Rău mai mare decât Ponta, drept pentru care e mai important să scap întâi de el, şi după aceea de Ponta. În ceea ce priveşte exemplul tău cu elevii chiulangii, el ar avea sens ca parafrază a situaţiei curente dacă toată clasa de politicieni ar fi eminentă şi numai cei doi elevi (să-i numim Antonescu şi Ponta) ar fi chiulăi. Însă ştim prea bine că lucrurile nu stau aşa. În realitate, aşa cum am lăsat de înţeles mai sus, avem de-a face cu o clasă politică de repetenţi, mici infractori, hoţi de buzunare, şmenari, puşcăriabili, în care faptul că lui Ponta nu i s-a găsit altă bubă decât aceea că a plagiat la doctorat sună chiar a virtus maxima. Şi sunt convins că i s-a scormonit din greu trecutul, doar-doar s-o găsi ceva mai suculent. Altfel zis, dacă politicienii noştri ar face parte dintr-o clasă de la o şcoală obişnuită ar avea sens să mă duc la diriginte şi să-l iau de gât dacă numeşte un chiulangiu şef de clasă în detrimentul fiicei mele care e nr. 1 la învăţătură. Dar politicienii noştri sunt, cum să zic, cam ca la şcoala de corecţie (dirigentele însuşi fiind niţel cam mardeiaş). Şi atunci prefer să fie chiulangiul şef de clasă, decât ăla care dă cu cuţitul sau ăla care violează profesoare tinere când le prinde singure la toaletă.
Un lucru e cert: există vicii mari de selectare a elitelor în ţara noastră. Societatea civilă aici trebuie să lucreze, la mecanismele de selectare, nu să se lase purtată în războiul murdar dintre politicieni.
Iulian
2012, iulie 15 @ 22:12
@Lucian & Cosmin: Cred ca unul din voi vede partea plina a paharului, iar celalalt partea goala. Si aveti amandoi dreptate. Ironia este sa avem parte de un profesor chiulangiu si un procuror plagiator. Cu toate acestea, argumentul lui Lucian cred ca este valid.
Sa speram la mai bine! 🙂
Cosmin Alexandru
2012, iulie 16 @ 1:29
@Lucian și Iulian. Argumentul este, într-adevăr, valid, până la un punct. Cel puțin pentru mine, până la punctul în care, în fața unei clase (politice) despre care nu mai știu sigur încotro se înclină balanța, mă uit în sus. Intern, pentru mine în sus înseamnă elita intelectuală pe care o avem (Pleșu, Liiceanu, Horia, Cărtărescu etc.) iar extern înseamnă elita politică europeană a momentului (Merkel, Barroso, Schultz, plus Gitenstein ca reprezentant al SUA). Or ăștia toți zic că răul cel mare nu e Băsescu. Or fi toți în eroare? Nu zic că nu e posibil, dar mi se pare extrem de puțin probabil. Dacă tot zici de selecția elitelor, un criteriu important n-ar fi recunoașterea lor ca atare de către elitele certe? Nu vreau să spun prin asta că Băsescu își are locul între ele, dar ultimele două săptâmâni ne-au arătat că el a avut pe undeva un loc acceptat de ele, în timp ce Ponta și Antonescu sunt tratați ca niște paria inacceptabili. Iar speranța ta că mai întâi scăpăm de Băsescu și apoi de ceilalți doi mi se pare o capcană. Băsescu, cu toate bunele și relele lui n-a putut să aducă lângă el, în sistem, pe nimeni ca el. Motivul e simplu: nu prea mai există nimeni ca el. Așadar epoca lui se va sfârși cu el. Ca Ponta și Antonescu sunt periculos de mulți în țara asta. Infestarea sistemului de conducere a țării cu Ponți și Antonesci mi se pare o condamnare a țării pe termen lung la impostură și mediocritate îmmbinate cu aroganță și autoritarism mafiot. Va fi o combinație letală pentru noi toți.