Există mereu o cale de a fi mai bun.

La începutul carierei mele în business negociam cu o clientă, olandeză, cel mai mare contract de cercetare de până atunci, cu cel mai mare potențial client. Concurența era dură, toți eram la început și aveam nevoie de acel client în portofoliu ca de aer. Ea știa asta și trăgea de condiții la fiecare nouă întâlnire, iar eu acceptam multe cerințe ca să rămân la masă. Până la un punct. La un moment dat i-am spus, ferm, “nu – de aici încolo nu-ți mai pot livra ce ai nevoie la un preț mai mic de atât și într-un timp mai scurt de atât” și i-am explicat de ce. Riscam chiar calitatea datelor și nu eram dispus la așa ceva. Am plecat de la întâlnire dezamăgit de mine și convins că ieșisem din joc. Mă tot gândeam că ar fi trebuit să mai pot găsi un spațiu de manevră. Dar nu găseam. 

A doua zi m-a sunat să ne întâlnim din nou. Mi-a spus că am câștigat contractul. Am întrebat-o ce a înclinat balanța. Mi-a zis senină: “Faptul că mi-ai spus nu; e prima dată când aici cineva îmi spune nu și îmi explică convingător de ce. De obicei lumea zice da, se rezolvă, iar apoi nu se rezolvă deloc.”. Ideea că pot obține un da zicând un nu era ceva la care nu mă gândisem.

Între timp s-au mai schimbat multe în jur, dar pe mine Antje – așa o chema – m-a învățat una dintre cele mai importante lecții: să-mi fie clar ce pot să fac și ce nu pot să fac; asta în timp ce-mi țin mintea deschisă pentru perspective la care nu m-am gândit.

  • De când am trecut de la rolul de manager la cel de consultant m-am concentrat pe câteva beneficii pe care să le ofer sistematic clienților mei - claritate, relevanță și focus.

    Claritatea e despre ceea ce vrea un client să obțină și motivele pentru care vrea asta. Discuțiile de nivel strategic, fie la nivel personal, fie organizațional, sunt cele mai grele, dar și cele mai utile înaintea aplicării oricărui plan de acțiuni.

    Apoi e relevanța felului în care fiecare acțiune contribuie la succes și de ce. Un lucru poate fi obținut în mai multe moduri, dar azi, când presiunea de timp și de sarcini e atât de mare, această alegere devine esențială. 

    Focusul e beneficiul cel mai greu de menținut, dar care înseamnă și cel mai mult. Aș zice că, în România, e principalul avantaj competitiv pentru că departajează cel mai rapid și durabil învingătorii de pluton.

    În același timp am fost mereu preocupat să-mi ajut clienții să înțeleagă cât mai bine natura și relațiile umane. Pentru că oricât de minuțios pregătite și valide ar fi planurile și cifrele, până când oamenii nu le fac parte din povestea lor, nimic nu merge așa cum ar fi cel mai bine.

Leadership
  • Leadership
  • Strategie
  • Cultură
  • Discursuri
  • Academic
  • Clienți

În intervențiile desfășurate la nivelul echipelor de top management sau de management extins am derulat proiecte care s-au concentrat pe:

  • identificarea unui set comun de valori și alinierea la el
  • sporirea gradului de încredere și colaborare între membrii echipei
  • creșterea calității deciziilor individuale și de echipă
  • îmbunătățirea felului în care liderii își conduc oamenii
  • gestionarea unei transformări în organizație
  • executive coaching, individual sau de echipă, fie în formatul clasic de întâlniri și discuții, fie aplicând metodologia inovatoare  storybasedtransformation.com.

În proiectele de facilitare a elaborării unui plan strategic am parcurs, bineînțeles mult mai detaliat decât aici,  etapele de mai jos:

  • viziune, misiune, valori
  • analiză (externă, internă, SWOT)
  • formularea strategiei (obiective, poziționare, segmentare, arii de creștere)
  • elaborarea planului strategic (acțiuni interne și externe, roluri și responsabilități)
  • crearea planului de comunicare, monitorizare și feedback.

În aceeași linie, dar adaptată cazurilor specifice, am consiliat antreprenori cu business-uri mici și medii să-și creioneze o strategie de creștere pentru a trece la următorul nivel.

Proiectele de transformare culturală la care am participat au fost întotdeauna subsumate unor obiective strategice de business. Pașii pe care i-am parcurs s-au concentrat pe:

  • alinierea echipei de top management la viziune, misiune, valori și obiective comune
  • identificarea de către top management a tipului de cultură organizațională capabilă să livreze obiectivele stabilite
  • diagnoza culturii curente a organizației
  • identificarea punctelor de intervenție pentru a îndrepta cultura prezentă înspre cea dorită pentru atingerea obiectivelor de business
  • în măsura în care top managementul unei companii își propune să adopte un stil de conducere bazat pe valori (values-driven leadership) și să transforme în acest fel cultură organizațională, am creat o metodă de cascadare a setului de valori în comportamente la nivelul tuturor angajaților companiei – LiveTheValues.ro

Ocazional sunt invitat să țin discursuri pe teme-cheie la întâlniri de lucru din cadrul companiilor. Temele-cheie sunt legate, de obicei, de nevoia de reflecție și de idei noi pe un anumit subiect intern sau extern, de inițiative de schimbare în organizație sau de eforturi de conducere și întărire a schimbării deja începute. Când obiectivele sunt ambițioase și efortul cerut de la oameni e pe măsură, o perspectivă din afară poate ajuta la crearea unor energii și soluții noi.

Exemplele de mai jos sunt din contexte publice, nu de cadrul companiilor.

În cadrul Programului de MBA al Maastricht School of Management din București predau cursul „Leading with a Story”.

În format de workshop el mi-a fost cerut și în organizații. Leadership și storytelling sunt două abilități încă separate în cultura performanței de la noi. Prin acest workshop le împrietenesc și ajut participanții să ilustreze adevărul că o poveste bună spusă bine motivează oamenii să exceleze mult mai mult decât orice memo, excel, powerpoint sau pdf.

Albalact, Beiersdorf,  Electronic Arts, eMAG, Gebruder Weiss, GfK, GMP, IKEA Trading South East Europe, ING Asigurări de viață și Pensii, Mondelez, Pfizer, Philip Morris, Ponderas, Propaganda, Tradeville, Vodafone.

Despre mine

Cosmin Alexandru
Există mereu o cale de a fi mai bun.
  • .
  • Business
  • Societate
  • Lecturi
Search

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Am o propunere

(Articol apărut în numărul din 7 iulie al Revistei 22) M-am tot gândit cum s-ar putea crea un sistem în care administrația centrală să poată beneficia de expertiza mediului privat corporatist în chestiuni de management, eficiență și organizare, fără a fi obligată la depolitizare. Și am imaginat o soluție în care toată lumea să aibă […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

România va avea o elită

Convingerea asta mi s-a întărit la conferința Optimism 2009. Nu din cauza subiectului, nici a prelegerilor, ci a vorbitorilor. M-am aflat într-un context rar în România – acela în care oameni de certă valoare, uneori chiar competitori între ei, gândesc și vorbesc frumos, apreciativ, unii despre alții, în public și în privat. Cristi Manafu, Dragoș […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Optimismul se învață

În preambulul conferinței Optimism 2009 am acordat un interviu Sandrei Scarlat de la ziarului Adevărul. Acolo a apărut parțial, într-o formă colectivă, împreună cu perspectivele celorlați vorbitori, sub titlul „Lecția de optimism, o soluție anticriză”. Îl redau în continuare în forma completă.

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Listă de priorități

La invitația Ziarului Financiar, săptămâna trecută am participat la o întâlnire a Clubului Business Magazin, având ca temă căutarea unor soluții pentru ieșirea României din criză. Subiectul fiind foarte ambițios, am intervenit destul de puțin în discuție. Ceilalți participanți au fost: Andreea Voinea (Director Executiv HR, BCR), Aliz Kosza (CEO Fabryo), Teo Păduraru (Director Kingwich), […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Sunt mai optimist

Reacțiile la primul meu articol din 22 m-au luat prin surprindere și m-au bucurat. De la comentariile de pe blogul meu, la cele 225 de comentarii pe care le-a stârnit articolul pe blogul lui Cristi Pătrășconiu de la Cotidianul până la intervențiile ascultătorilor din emisiunea din 25 iunie a lui Robert Turcescu la Realitatea FM […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Aș vrea românești. Sincer.

Sunt în Piața Traian. Am în față o tarabă plină de cireșe și în spatele lor două vânzătoare, probabil rude. Întreb: “Sunt românești?” Simultan, o vânzătoare îmi răspunde “Da!” iar cealaltă “Nu!”. Dincolo de problema etică, plec de acolo fără cireșe însă cu un subiect de reflecție.

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Cum ieșim din ce-am intrat?

(articol apărut în numărul din 23 iunie al Revistei 22) Am intrat într-un cerc vicios. Pe măsura ce ne înjurăm mai tare politicienii, câștigă teren politicieni mai demni de înjurat. Politica e o meserie. Ca în orice altă meserie, te duci la serviciu, faci ceva și apoi te uiți să vezi ce-a ieșit. Dacă tot […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Ce ne face fericiți?

Pare că nu averea, nici cariera, nici poziția socială. La această dificilă întrebare a încercat să dea răspuns un studiu de aproape 70 de ani, pe 268 de bărbați care erau studenți la Universitatea Harvard în 1942, ‘43 și ’44, și ale cărui rezultate au fost publicate în luna iunie în The Atlantic Magazine din […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

The Questionner

(articol apărut în numărul 145 al revistei Cariere) De curând am văzut filmul “The Reader”. Dincolo de subiectul și succesul lui, altceva mi-a atras atenția în mod particular. E un profesor de drept în film care reprezintă un tip de educator pe care l-am căutat și apreciat toată viața. Profesorul care pune întrebări mult mai […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare

Dezmărginitor de suflete

Am terminat Jurnalul. N-am mai citit de mult o carte atât de sinceră și de intimă. Mi-a creat emoții puternice, uneori prea puternice. Mi-a dezvăluit profunzimile Oanei într-un fel în fața căruia mă plec. Rar găsim în jurul nostru un loc în care să învățăm cum se poate transforma suferința în bucurie, lipsa în prezență, […]

Trimite în:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Imprimare
«< 20 21 22 23 24 >

Categories

  • Business (73)
  • Societate (161)
  • Lecturi (25)
  • Society (1)
  • Readings (1)
  • Educație (1)

Links

↑

© Cosmin Alexandru 2025
Powered by WordPress • Design by informagination • Based on a Themify basic theme